Toate definitiile

FIÍNȚĂ, ființe, s. f. 1. Tot ceea ce are viață (și se mișcă); viețuitoare, vietate. ♦ Spec. Om; persoană. 2. Existență; viață. ◊ În ființă = a) (loc. adj.) existent; b) (loc. adv.) în realitate, aievea. ◊ Expr. A da ființă = a) a da viață, a naște; b) a realiza, a făuri, a concretiza. – Fi + suf. -ință.

FIÍNŢĂ s. 1. v. existenţă. 2. v. animal. 3. v. om. 4. v. viaţă.

Fiinţă ≠ nefiinţă

ființă f., pl. e (d. a fi). Existență: ființa raseĭ. Pînea [!] noastră cea spre ființă, pînea noastră care ne ține vĭața, pînea cea de toate zilele. Vietate, creatură, animal: acest om e o ființă nesuferită. A lua ființă, a apărea, a se naște, a se înființa. A avea ființă, a fi în ființă, a exista. A da ființă, a înființa, a naște, a produce. Rar. În ființă, în persoana, în carne și oase, el însuși: era el în ființă: în prezență, de față cu: în ființa mea.

fiínță (fi-in-) s. f., g.-d. art. fiínței; pl. fiínțe

FIINȚÁ, ființez, vb. I. Intranz. A exista, a fi în ființă; a-și desfășura activitatea. [Pr.: fi-in-] – Din ființă.

FIINŢÁ vb. v. exista, fi, funcţiona, trăi, vieţui.

ființéz v. intr. (d. ființă). Exist, am ființă.

ființá (a ~) (fi-in-) vb., ind. prez. 3 ființeáză