Toate definitiile
FARISÉU, farisei, s. m. 1. Membru al unei grupări politico-religioase la vechii evrei, care reprezenta interesele populației orășenești înstărite și care se caracteriza prin formalism exagerat în respectarea ritualului religios. 2. Fig. Om ipocrit, fățarnic, prefăcut. – Din sl. fariseĩ.
FARISÉU s. v. făţarnic, ipocrit, mincinos, perfid, prefăcut, şiret, viclean.
fariséu (fariséi), s. m. – 1. Membru al unei grupări politico-religioase la vechii evrei. – 2. Om ipocrit, fățarnic. Gr. φαρισαïος, prin intermediul sl. farisĕi. Sec. XVI. – Der. fariseean, adj. (înv., de fariseu), din sl. farisĕjaninŭ; farisesc, adj. (de fariseu); fariseește, adv. (în mod ipocrit); fariseism, s. n., din fr. pharisaïme.
*fariséŭ m. (mgr. fariséos [scris -saîos], d. vgr. pharisaîos, care vine d. ebr. ferușim, deosebițĭ, aramaic parșî; vsl. fariseĭ; lat. pharisaeus. Cp. cu troheŭ). La vechiĭ Jidanĭ, membru al partidului popular și național, care afecta o mare virtute. Fig. Mare ipocrit. – L. V. și fariseĭ (după vsl.). Voc. -éule și eĭe. – Supt [!] un rigorizm aparent, fariseiĭ îșĭ ascundeaŭ cele maĭ marĭ vițiĭ. Hristos, demascîndu-ĭ, îșĭ atrase ura lor. Unindu-se cu mariĭ preuți [!], eĭ instigară poporu contra luĭ și făcură să fie condamnat la răstignire. De atuncĭ, fariseŭ a ajuns să însemne „mare ipocrit”. V. saducheŭ.