Toate definitiile

EXPERIÉNȚĂ, experiențe, s. f. 1. Totalitatea cunoștințelor pe care oamenii le dobândesc în mod nemijlocit despre realitatea înconjurătoare în procesul practicii social-istorice, al interacțiunii materiale dintre om și lumea exterioară. 2. Verificare a cunoștințelor pe cale practică, prin cercetarea fenomenelor din realitatea înconjurătoare. ♦ Experiment. ◊ Expr. A face o experiență = a face o încercare. [Pr.: -ri-en-] – Din fr. expérience, lat. experientia.

EXPERIÉNŢĂ s. 1. practică, rutină, (înv.) ispită, ispitire. (Cunoaşte ceva din ~.) 2. v. experiment.

EXPERIÉNȚĂ s.f. 1. Totalitatea cunoștințelor despre realitatea înconjurătoare pe care oamenii le obțin în procesul practicii social-istorice. 2. Provocare intenționată a unui fenomen pentru a-i studia fazele de dezvoltare; experiment. ♦ Încercare, probă făcută personal cu un lucru. [Pron. -ri-en-. / cf. fr. expérience, lat. experientia].

EXPERIÉNȚĂ s. f. 1. totalitatea cunoștințelor despre realitatea înconjurătoare pe care oamenii le obțin în procesul practicii social-istorice. 2. procedeu de cercetare în știință, constând în reproducerea sau modificarea intenționată a unui fenomen, cu scopul observării lui în condițiile speciale create; experiment (1). ◊ încercare, făcută personal cu un lucru. (< fr. expérience, lat. experientia)

*experiénță f., pl. e (lat. experientia, d. experiri, a încerca). Deprindere căpătată pintr´o [!] lungă practică unită cu observațiunea: om cu experiență. Probă, încercare: a face o experiență de fizică, de chimie. Am făcut experiență cu acest om, îl știŭ ce fel e, ce poate.

experiénță (-ri-en-) s. f., g.-d. art. experiénței; pl. experiénțe