Toate definitiile

EREZÍE, erezii, s. f. 1. Doctrină sau credință religioasă care ia naștere în sânul unei biserici, abătându-se de la dogmele consacrate și care este condamnată de biserica respectivă. 2. Fig. greșeală, eroare, rătăcire. – Din fr. hérésie, lat. haeresis.

EREZÍE s. (BIS.) eres, (rar) necredinţă, (înv.) minciună. (A comite o ~.)

EREZÍE s.f. 1. Doctrină contrară dogmelor religiei (mai ales religiei creștine catolice) care este condamnată de biserică. 2. (Fig.) Rătăcire, abatere, greșeală, eroare. [Gen. -iei. / cf. fr. héresie, it. eresia, gr. hairesis – alegere].

EREZÍE s. f. 1. concepție, opinie religioasă, filozofică sau politică contrară dogmelor, principiilor esențiale ale unei doctrine oficiale. 2. (fig.) rătăcire, abatere, greșeală, eroare. (< fr. hérésie, lat. haeresis)

*erezíe f. (vgr. airesis, lat. háeresis, it. ῾eresía, fr. hérésie. V. diereză). Doctrină contrară bisericiĭ oficiale. Opiniune contrară opiniuniĭ generale. Fig. Rătăcire, greșală [!]: nu umbla cu asemenea ereziĭ!

erezíe s. f., art. erezía, g.-d. art. erezíei; pl. erezíi, art. erezíile