Toate definitiile

EREMÍT, eremiți, s. m. Pustnic, sihastru, schimnic. [Var.: ermít s. m.] – Din fr. érémite.

EREMÍT s. v. pustnic.

EREMÍT s.m. Ermit. [Cf. it., lat. eremita, gr. eremites < eremos – deșert].

EREMÍT s. m. sihastru; ermit. (< fr. érémite, lat. eremita, gr. eremites)

*eremít, -ă s. (vgr. eremítes, d. éremos, pustiŭ, nelocuit; lat. eremita, fr. ermite). Rar. Pustnic, sihastru, călugăr care trăĭește singur, nu în mînăstire.

eremít s. m., pl. eremíți