Toate definitiile

ERBIVÓR, -Ă, erbivori, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se hrănește numai cu plante. 2. S. n. (la pl.) Ordin de mamifere care se hrănesc numai cu plante; (și la sg.) animal din acest ordin. – Din fr. herbivore.

ERBIVÓR adj. (rar) plantivor. (Animal ~.)

ERBIVÓR, -Ă adj. Care se nutrește cu ierburi. // s.n.pl. Ordin de mamifere care se hrănesc numai cu plante; (la sg.) animal din acest ordin. [< fr. herbivore, cf. lat. herba – iarbă, vorare – a mânca].

ERBIVÓR, -Ă I. adj., s. n. (mamifer) care se hrănește cu ierburi. II. s. n. pl. ordin de mamifere care se hrănesc numai cu vegetale. (< fr. herbivore/s/)

*erbivór, -ă adj. (nlat. herbi-vorus, d. lat. herba, ĭarbă, și vorus din carni-vorus). Care se nutrește cu ĭarbă, cu substanțe vegetale, ca vitele.

erbivór¹ adj. m., pl. erbivóri; f. erbivóră, pl. erbivóre

erbivór² s. n., pl. erbivóre