Toate definitiile

EPILEPSÍE, epilepsii, s. f. Boală a sistemului nervos, caracterizată prin crize convulsive intermitente, însoțite de pierderea cunoștinței, de halucinații și de alte tulburări psihice; pedepsie, boala copiilor, ducă-se-pe-pustii. – Din fr. épilepsie, lat. epilepsia.

EPILEPSÍE s. (MED.) (înv. şi pop.) nevoie, (pop.) năbădăi, (pl.), pedepsie, poceală, răutate, stropşeală, boala-copiilor, boală-rea, ceas-rău, ducă-se-pe-pustii, răul-copiilor, (înv. şi reg.) stropşire, stropşitură, (reg.) aboală, apucat, pricină, alte-alea, (prin Transilv.) agâmbală, (prin Munt.) malaonie, (prin sudul Transilv.) supărare.

EPILEPSÍE s.f. Boală nervoasă manifestată prin accese de convulsii însoțite de pierderea cunoștinței și a sensibilității; (pop.) boala copiilor. [Gen. -iei. / < fr. épilepsie, cf. gr. epilepsia – acces].

epilepsíe (epilepsíi), s. f. – Boală a sistemului nervos, caracterizată prin crize convulsive intermitente. Gr. ἐπιληψία (sec. XVIII, Cf. Gáldi 181), și modern din fr. épilepsie. – Der. epileptic, adj.

EPILEPSÍE s. f. boală nervoasă manifestată prin accese de convulsii însoțite de pierderea cunoștinței și a sensibilității, halucinații etc. (< fr. épilepsie, lat., gr. epilepsia)

*epilepsíe f. (vgr. epilepsía și epílepsis, apucare subită. V. cata-lepsie, pro-lepsă). Med. O boală nervoasă caracterizată pin [!] leșin și convulsiunĭ, numită popular boala copiilor, ducă-se pe pustiĭ, întimpinare [!] ș. a. – Vulg. pedepsie.

epilepsíe s. f., art. epilepsía, g.-d. art. epilepsíei; pl. epilepsíi, art. epilepsíile