Toate definitiile

EPIGLÓTĂ, epiglote, s. f. Membrană fibrocartilaginoasă așezată în partea superioară a laringelui, care astupă glota în momentul înghițirii, pentru a împiedica pătrunderea alimentelor pe căile respiratorii. – Din fr. épiglotte.

EPIGLÓTĂ s.f. Membrană situată în partea superioară a laringelui, care acoperă glota, împiedicând astfel pătrunderea alimentelor în căile respiratorii. [< fr. épiglotte, cf. gr. epi – deasupra, glotta – limbă].

EPIGLÓTĂ s. f. membrană cartilaginoasă elastică, la partea superioară a laringelui, care acoperă glota, împiedicând pătrunderea alimentelor în căile respiratorii. (< fr. épiglotte)

*epiglótă f., pl. e (vgr. epíglottís, -ídos, d. glótta, limbă; fr. épiglotte). Anat. O cartilagine în partea de sus a laringeluĭ care deschide și închide glota, oprind alimentele să intre pe căile respiratoriĭ.

epiglótă (-pi-glo-) s. f., g.-d. art. epiglótei; pl. epiglóte