Toate definitiile

ENUMERÁȚIE, enumerații, s. f. 1. Enumerare. 2. Figură de stil care constă în înșirarea unor argumente, fapte etc. privitoare la aceeași împrejurare sau temă. ♦ (Înv.) Parte a unui discurs care precedă perorația și în care autorul recapitulează argumentele expuse anterior. – Din fr. énumération, lat. enumeratio.

ENUMERÁŢIE s. v. enumerare.

ENUMERÁȚIE s.f. 1. (Liv.) Enumerare; numărătoare, numărare. 2. Figură de stil care cuprinde înșiruirea tuturor argumentelor, faptelor etc. privitoare la aceeași împrejurare sau temă. 3. Parte a unui discurs care precedă perorația și în care autorul recapitulează toate dovezile cuprinse în argumentație. [Gen. -iei. / cf. fr. énumération, lat. enumeratio].

ENUMERÁȚIE s. f. 1. enumerare. 2. figură de stil constând în înșiruirea tuturor argumentelor, faptelor etc. privitoare la aceeași împrejurare sau temă. 3. parte a unui discurs care precedă perorația și în care autorul recapitulează toate dovezile cuprinse în argumentație. (< fr. énumération, lat. enumeratio)

*enumerațiúne f. (lat. enumerátio, -ónis). Acțiunea de a enumera. Ret. O figură pin [!] care înșirĭ faptele. – Și -áție și -áre. V. retorică.

enumeráție (-ți-e) s. f., art. enumeráția (-ți-a), g.-d. art. enumeráției; pl. enumeráții, art. enumeráțiile (-ți-i-)