Toate definitiile

EMISFÉRĂ, emisfere, s. f. 1. (Geom.) Jumătate dintr-o sferă. 2. Fiecare dintre cele două jumătăți ale sferei cerești sau terestre, mărginite de ecuatorul ceresc, respectiv de ecuatorul terestru, și de meridianul de referință. 3. (Anat.; în sintagma) Emisfere cerebrale = cele două jumătăți simetrice ale creierului mare. – Din fr. hémisphère, lat. hemisphaerium.

EMISFÉRĂ s. 1. (MAT.) (rar) semisferă. 2. (GEOGR.) (înv.) semiglob.

EMISFÉRĂ s.f. Jumătate de sferă. ◊ Emisferă cerebrală = fiecare dintre cele două jumătăți ale creierului mare. ♦ Fiecare dintre cele două jumătăți ale globului pământesc, delimitate de primul meridian sau de ecuator. ♦ Fiecare dintre cele două jumătăți ale sferei cerești. [Var. hemisferă s.f. / < fr. hémisphère, cf. gr. hemi – jumătate, sphaira – sferă].

EMISFÉRĂ s. f. 1. (mat.) jumătate dintr-o sferă. ♦ ~ cerebrală = fiecare dintre cele două jumătăți ale creierului mare. 2. fiecare dintre cele două jumătăți ale sferei cerești sau terestre delimitate de ecuatorul ceresc, respectiv, de cel terestru și de primul meridian. (< fr. hémisphère)

*emisfér n., pl. e (vgr. ῾emi-sphairion). Jumătate de sferă. Fie-care din cele doŭă jumătățĭ ale globuluĭ terestru saŭ ale sfereĭ cereștĭ separate de ecŭatoru pămîntuluĭ saŭ al ceruluĭ. Emisferele din Magdeburg (numite așa după Otto de Gericke, care la 1654, pe cînd era primaru Magdeburguluĭ, a făcut întîĭa oară experiența), niște jumătățĭ de sferă metalice cave care se aplică exact una pe alta și în care se face vid. Ne maĭ suferind atuncĭ de cît presiunea aeruluĭ de afară, ele se țin așa de tare una de alta, în cît [!] trebuĭe forța maĭ multor caĭ ca să le separĭ.

!emisféră (-mis-fe-/-mi-sfe-) s. f., g.-d. art. emisférei; pl. emisfére