Toate definitiile
ELEVÁTOR1, elevatoare, s. n. 1. Instalație care servește la transportarea materialelor (grele) pe direcție verticală sau aproape verticală și pe distanțe relativ mici. 2. Unealtă cu care se prind și se manevrează prăjinile de foraj, burlanele etc. în exploatările petroliere sau în lucrările de explorare. 3. (Med.) Instrument folosit pentru îndepărtarea unor elemente dure din țesuturi. – Din fr. élévateur, germ. Elevator.
ELEVÁTOR2, -OÁRE, elevatori, -oare, adj. Care ridică; care servește la ridicat. – Din fr. élévatoire.
ELEVATÓR s. (TEHN.) încărcător.
ELEVATÓR s.n. 1. Instalație pentru transportul materialelor pe verticală sau aproape pe verticală la o oarecare distanță; ascensor. 2. (Med.) Instrument pentru îndepărtarea din țesuturi a unor elemente dure. [Pl. -oare. / cf. fr. élévateur, germ. Elevator].
ELEVATÓR, -OÁRE adj. Care ridică. [< fr. élévatoire].
ELEVATÓR1 s. n. 1. utilaj pentru transportul materialelor pe verticală la distanțe mici. 2. unealtă cu care se manevrează prăjinile de foraj, burlanele etc., exploatările petroliere. 3. (med.) instrument pentru îndepărtarea din țesuturi a unor elemente dure. (< fr. élévateur, germ. Elevator)
ELEVATÓR2, -OÁRE I. adj. care servește pentru a ridica. (< fr. élévatoire)
*elevatór, -oáre adj. (fr. élévateur, d. lat. elevator, care rîdică [!]). Care rîdică: mușchĭ elevatorĭ. S. n., pl. oare. Mașină care, fiind mișcată pin [!] abur și pin ajutoru unuĭ mare lanț care se învîrtește pe o macara pusă în vîrfu unuĭ puternic braț de fer [!], rîdică marĭ greutățĭ (în gărĭ, în porturĭ, pe vapoare ș. a.). V. craĭnic 2 și gruĭ 2.
elevatór1 adj. m., pl. elevatóri; f. sg. și pl. elevatoáre
elevatór2 s. n., pl. elevatoáre