Toate definitiile

DEPOZÍȚIE, depoziții, s. f. Declarație a unui martor în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală cu privire la fapte ce-i sunt cunoscute prin propriile-i simțuri (văz, auz) și de natură să aducă lămuriri în pricina respectivă; mărturie. [Var.: depozițiúne s. f.] – Din fr. déposition, lat. depositio, -onis.

DEPOZÍŢIE s. (JUR.) declaraţie, mărturie, mărturi-sire, (rar) confesiune, (înv.) mărturisanie, tacrir. (~ unui martor în instanţă.)

DEPOZÍȚIE s.f. Declarație, mărturie în justiție (făcută mai ales în calitate de martor). [Gen. -iei, var. depozițiune s.f. / cf. fr. déposition, lat. depositio].

DEPOZÍȚIE s. f. (jur.) declarație făcută în calitate de martor; mărturie. (< fr. déposition, lat. depositio)

*depozițiúne f. (lat. depositio, -ónis. V. pozițiune). Depunere, dare în păstrare. Scoatere din demnitate: depozițiunea unuĭ rege. Mărturie în justiție: a lua depozițiunea unuĭ criminal. – Și -ițíe și depúnere.

depozíție (-ți-e) s. f., art. depozíția (-ți-a), g.-d. art. depozíției; pl. depozíții, art. depozíțiile (-ți-i-)