Toate definitiile
GRUIÉȚ, gruiețe, s. n. (Reg.) Diminutiv al lui grui. [Pr.: gru-ieț] – Grui + suf. -eț.
GRUMÁZ, grumaji [(înv.) grumazi], s. m. 1. (Pop.) Gât; p. restr. cerbice, ceafă. ◊ Expr. A-și pleca grumazul (în fața cuiva) = a se umili; a se lăsa robit. A-și îndoi grumazul = a renunța la luptă, a se socoti învins. A pune piciorul pe grumazul cuiva = a robi, a subjuga pe cineva. 2. (Rar) Gâtlej. 3. (Rar) Partea mai îngustă a unor obiecte, asemănătoare cu gâtul (1). – Cf. alb. gurmaz, gërmaz.
GRUMĂJÉR, grumăjere, s. n. (Rar) Parte a armurii care apără gâtul. – Grumaz + suf. -ar.
GRUND, grunduri, s. n. 1. Primul strat de material special aplicat pe suprafața unei piese, a unui obiect, a unui element de construcție care urmează să fie finisată. 2. Strat de vopsea albă care se aplică pe pânza, pe cartonul sau pe scândura pe care se pictează. 3. Strat de mortar aplicat pe zidărie, servind ca suport pentru tencuiala vizibilă. – Din germ. Grund.
GRUNDUÍ, grunduiesc, vb. IV. Tranz. A aplica un strat de grund pe suprafața unui obiect. – Grund + suf. -ui.
GRUNDUÍRE, grunduiri, s. f. Acțiunea de a grundui și rezultatul ei. – V. grundui.
GRUNDUÍT, -Ă, grunduiți, -te, adj. Pe suprafața căruia s-a aplicat un strat de grund. – V. grundui.
GRUNJÓS, -OÁSĂ, grunjoși, -oase, adj. Cu bulgări, care este în formă de bulgări sau are aspect de bulgări; grunzuros. – Grunz + suf. -os.
GRUNȚURÓS, -OÁSĂ, grunțuroși, -oase, adj. V. grunzuros.
GRUNZ, grunji (grunzuri), s. m. (n.) Bucată dintr-o materie tare și sfărâmicioasă; bulgăre. ♦ Spec. Bulgăre de noroi înghețat. – Cf. alb. grundë.
GRUNZURÓS, -OÁSĂ, grunzuroși, -oase, adj. Grunjos. [Var.: grunțurós, -oásă adj.] – Grunz + suf. -uros.
GRUP, grupuri, s. n. 1. Ansamblu de obiecte, de animale sau de plante asemănătoare, aflate laolaltă. ♦ Ansamblu de obiecte, de piese etc. de același fel, reunite pe baza caracteristicilor funcționale și alcătuind un tot. Grup electrogen. ◊ Grup sanitar = încăpere prevăzută cu closet, chiuvetă (și, uneori, cu cadă de baie). 2. Ansamblu de persoane reunite (în mod stabil sau temporar) pe baza unei comunități de interese, de concepții etc.; grupă, colectiv. ◊ Loc. adv. În grup = mai mulți laolaltă, în colectiv. În grupuri de câte... = câte (atâția) deodată. ◊ Expr. Grupuri-grupuri = (în) mai multe cete sau grămezi. ♦ Spec. Fracțiune politică; grupare formată din reprezentanții unui partid sau ai unui curent politic. 3. (Mat.) Mulțime de elemente în care fiecărei perechi de elemente îi corespunde un element din aceeași mulțime, în care este adevărată asociativitatea oricare ar fi elementele mulțimii, în care există un element neutru și un element opus legii de compunere a mulțimii. – Din fr. groupe.
GRUPÁ, grupez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) aduna la un loc, a (se) reuni într-un grup. ♦ Tranz. A comasa. 2. Refl. A se alătura unei mișcări, unui curent, unui conducător (militând pentru o idee). 3. Tranz. A împărți, a repartiza în grupuri. – Din fr. grouper.
GRUPÁJ, grupaje, s. n. Faptul de a grupa; fel în care sunt aranjate articolele pe o pagină de ziar sau de revistă; (concr.) informații privitoare la probleme înrudite, grupate laolaltă într-o publicație periodică. – Grupa + suf. -aj. Cf. fr. groupage.
GRUPÁRE, grupări, s. f. Acțiunea de a (se) grupa și rezultatul ei; (concr.) ceea ce se grupează laolaltă. – V. grupa.
GRUPÁT, -Ă, grupați, -te, adj. Care formează grupe; strâns (la un loc), adunat. – V. grupa.
GRÚPĂ, grupe, s. f. 1. Colectiv restrâns de oameni, subordonat unei forme organizatorice mai largi. ♦ Unitate administrativă dintr-o întreprindere sau dintr-o instituție, bazată pe specializare, pe diviziunea muncii. ♦ Cea mai mică subunitate militară de instrucție și de luptă. ♦ (Rar) Grup (2). 2. Subdiviziune (în științe) care cuprinde elemente cu trăsături comune. ◊ Grupă sangvină = fiecare dintre categoriile de clasificare a sângelui, întemeiată pe ansamblul de caracteristici ale globulelor roșii și ale plasmei sangvine. ♦ Spec. Fiecare dintre subîmpărțirile care rezultă din așezarea elementelor chimice în sistemul periodic, grupând elementele cu proprietăți înrudite. – Din fr. groupe.
GRUPÉT, grupete, s. n. Grup format din mai multe note muzicale scurte care se execută într-o singură măsură (împreună cu nota principală). – Din it. gruppetto.
GRUPULÉȚ, grupulețe, s. n. Diminutiv al lui grup; grupușor. – Grup + suf. -uleț.
GRUPUȘÓR, grupușoare, s. n. Diminutiv al lui grup; grupuleț. – Grup + suf. -ușor.
GRUS s. n. (Constr.) Varietate de criblură. – Din germ. Grus.
GRUZÍN, -Ă, gruzini, -e, s. m. și f., adj. Georgian. – Din rus. gruzin.
GUAIÁC, guaiaci, s. m. Arbore exotic important pentru lemnul și extractele lui, folosite în medicină (Guaiacum officinale). [Var.: gaiác, -i s. m.] – Din engl. guayaco.
GAIÁC s. m. v. guaiac.
GUANIDÍNĂ s. f. Substanță chimică organică solidă, solubilă în apă, folosită la fabricarea unor medicamente, a unor rășini sintetice, etc. – Din fr. guanidine.
GUANÍNĂ s. f. (Chim., Biol.) Bază azotată purinicăVezi nota, prezentă în țesuturi animale și derivate organice. – Din fr. guanine.
GUÁNO s. n. Îngrășământ organic natural, bogat în fosfor (și în azot), care se găsește în mari cantități în America de Sud, provenit din acumularea excrementelor și a cadavrelor de păsări, de lilieci din peșteri, a cadavrelor unor animale marine, etc. – Din fr. guano.
GUARÁNA s. f. 1. Liană care crește în Brazilia (Paullinia cupana). 2. Pastă preparată din semințe de guarana (1) întrebuințată ca antinevralgic și ca astringent în tratamentul dizenteriei. – Din fr. guarana.
GUARÁNI s. n. Limbă indiană vorbită în Paraguay. – Din fr. guarani.
GUARD, guarzi, s. m. (Ieșit din uz) Soldat sau, p. ext., ofițer, agent însărcinat cu paza. – Din it. guardia.