Toate definitiile
UROCORDÁT, urocordate, s. n. (Zool.) Tunicier. – Din fr. urocordés.
UROCULTÚRĂ, uroculturi, s. f. Probă de laborator prin care se cercetează cultura microbiană din urină. – Din fr. uroculture.
URODÉL, urodele, s. n. (Zool.) Caudat. – Din fr. urodèles.
UROGENITÁL, -Ă, urogenitali, -e, adj. Care se referă la aparatul urinar și la cel genital, care cuprinde aceste două aparate. – Din fr. urogénital.
UROGRAFÍE, urografii, s. f. Radiografie a aparatului urinar. – Din fr. urographie.
UROLÓG, -Ă, urologi, -ge, s. m. și f. Medic specialist în urologie. – Din fr. urologue.
UROLÓGIC, -Ă, urologici, -ce, adj. (Med.) De urologie. – Din fr. urologique.
UROLOGÍE s. f. Ramură a medicinii care se ocupă cu studiul aparatului urinar și al bolilor lui. – Din fr. urologie.
UROMÉTRU, urometre, s. n. Aparat care servește la determinarea densității urinei. – Din fr. uromètre.
UROSCOPÍE, uroscopii, s. f. Examinare a aparatului urinar cu ajutorul unui instrument special. – Din fr. uroscopie.
UROTROPÍNĂ, urotropine, s. f. Medicament pe bază de formaldehidă și amoniac, folosit mai ales ca antiseptic al căilor urinare. – Din fr. urotropine.
URS, urși, s. m. 1. Mamifer omnivor cu trupul masiv, acoperit de o blană brună-negricioasă sau roșcată, cu botul ascuțit și cu coada scurtă (Ursus arctos). * Urs alb (sau polar) = specie de urs cu blana albă, care trăiește în regiunile arctice (Ursus maritimus). * Expr. A vinde pielea ursului din pădure = a conta pe un lucru înainte de a fi sigur că-l poți obține. A trage nădejde ca ursul de coadă = a nădăjdui lucruri imposibil de realizat. A se aduna ca la urs = a se aduna în număr foarte mare. ♦ Epitet dat unui om greoi, ursuz, nesociabil. 2. (Reg.) Boț de mămăligă cu brânză la mijloc. 3. (Reg.) Fiecare dintre grinzile longitudinale ale unui pod de lemn. ♦ Fiecare dintre stâlpii care susțin talpa prispei la casele țărănești. – Lat. ursus.
URSÁR, ursari, s. m. Bărbat care umblă cu urși dresați și îi pune să joace. – Urs + suf. -ar.
ÚRSĂ, urse, s. f. (Astron.; livr.; în sintagma) Ursa Mare (sau Mică) = Carul-Mare (sau -Mic), v. car. – Din lat. ursa, fr. ourse.
URSĂRÉSC, -EÁSCĂ, ursărești, adj. (Rar) 1. Care aparține ursului, privitor la urs. 2. Care aparține ursarului, (făcut) de ursar, privitor la ursar. – Ursar + suf. -esc.
URSĂRÍME s. f. (Rar) Mulțime de ursari, totalitatea ursarilor. – Ursar + suf. -ime.
URSĂRÍȚĂ, ursărițe, s. f. (Rar) Nevastă de ursar; p. ext. țigancă. – Ursar + suf. -iță.
URSÍ, ursesc, vb. IV. Tranz. (În credințele și basmele populare) A hotărî dinainte soarta unei ființe sau a unui lucru; a meni, a predestina. ♦ A face cuiva farmece, vrăji. – Din ngr. oríso (viit. lui orízo).
URSÍDĂ, urside, s. f. (La pl.) Familie de mamifere carnivore, având ca tip ursul; (și la sg.) animal din această familie. – Din fr. ursidés.
URSÍN, -Ă, ursini, -e, adj. (Rar; despre oameni) Lat în spate. – Din fr. oursin.
URSÍRE, ursiri, s. f. Faptul de a ursi. – V. ursi.
URSÍT, -Ă, ursiți, -te, adj., s. f. (În credințele și basmele populare) 1. Adj. (Despre viața, soarta etc. cuiva) Care a fost stabilit de mai înainte; menit, predestinat. ♦ (Substantivat) Persoană considerată ca fiind predestinată să devină soț (sau soție) cuiva; ursitor (1). 2. S. f. Destin, soartă; fatalitate. 3. S. f. Ursitoare, v. ursitor (2). – V. ursi.
URSITÓR, -OÁRE, ursitori, -oare, adj., s. f. (În credințele și basmele populare). 1. Adj. Care ursește. ♦ (Substantivat) Persoană considerată ca fiind predestinată să devină soț (sau soție) cuiva; ursit (1). 2. S. f. Ființă imaginară despre care se crede că are darul de a hotărî soarta omului la naștere; ursită (3). 3. S. f. (Înv.) Soartă, destin; fatalitate. – Ursi + suf. -tor.
URSOÁICĂ, ursoaice, s. f. 1. Femela ursului; ursoaie (1). 2. (Reg.) Coș de sobă care trage fumul de la o sobă lăturalnică și îl transportă într-un coș mai mare; coș de nuiele lipite cu pământ, construit deasupra cuptorului, prin care iese fumul până la acoperiș; ursoaie (2). 3. (Reg.) Stâlp sau bârnă de susținere la o construcție; ursoaie (3). – Urs + suf. -oaică.
URSOÁIE, ursoi, s. f. 1. (Rar) Ursoaică (1). 2. (Reg.) Ursoaică (2). 3. (Reg.) Ursoaică (3). ♦ Fiecare dintre bârnele în ale căror scobituri se fixează jugul joagărului. [Pr.: -soa-ie] – Urs + suf. -oaie.
URSÓN, (2) ursoane, s. n. 1. Țesătură care imită blana de urs. 2. Palton, haină confecționată din urson (1). – Din fr. ourson.
URSULÉȚ, ursuleți, s. m. Diminutiv al lui urs; pui de urs. – Urs + suf. -uleț.
URSULÍNĂ, ursuline, s. f. Călugăriță dintr-un ordin călugăresc catolic (care se consacră educației fetelor și îngrijirii bolnavilor). – Din fr. ursuline.
URSÚZ, -Ă, ursuzi, -e, adj. (Despre oameni și manifestările lor; adesea substantivat) Morocănos, posac, neprietenos, necomunicativ, nesociabil. ♦ Fig. Lipsit de atracție, de căldură; respingător. [Var.: (pop.) hursúz, -ă adj.] – Din tc. uğursuz.
URSUZÉNIE s. f. (Rar) Atitudine morocănoasă, posacă, neprietenoasă; comportare de om ursuz; ursuzlâc. – Ursuz + suf. -enie.