U1 s.m. invar. A douăzeci şi şasea literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (vocală închisă2 (8), rotunjită (2), din seria posterioară).
U2 interj. (Adesea prelungit sau repetat) 1. Exclamaţie care exprimă surpriza, indignarea, regretul sau care constituie o avertizare (asupra unui pericol). 2. (Însoţit de „iu“) Strigăt (de voie bună) care însoţeşte chiuiturile. 3. Cuvânt care imită urletul unor animale (mai ales al lupului). – Onomatopee.
U interj. 1) (se foloseşte prelungit pentru a exprima mirare, surpriză, indignare, regret, spaimă etc.). 2) (se foloseşte prelung pentru a reproduce urletul unor animale, mai ales al lupului, şuieratul trenului etc.). /Onomat.
UBICUITÁTE s.f. (Livr.) Însuşire atribuită cuiva (de obicei divinităţii) de a putea fi prezent pretutindeni (sau în mai multe locuri) în acelaşi timp. [Pr.: -cu-i-] – Din fr. ubiquité.
UBICUITÁTE f. livr. 1) Caracter ubicuu. 2) (despre divinităţi) Proprietate supranaturală de a fi prezent pretutindeni în acelaşi timp. /<fr. ubiquité
UBÍCUU, -UĂ, ubicui, -ue, adj., adv. (Livr.) (Care se află) în acelaşi timp în două sau mai multe locuri. ♦ (Care este) în orice loc, peste tot. [Pr.: -cu-u] – Din lat. ubique.
UBÍCU//U ~ă (~i, ~e) livr. Care se află concomitent peste tot; prezent pretutindeni; omniprezent. /<lat. ubique
UBICVÍST, -Ă, ubicvişti, -ste, adj. 1. (Despre plante) Care trăieşte şi se dezvoltă la fel de bine în condiţii de mediu diferite. 2. (Fam.; despre oameni) Care pare a se afla în mai multe locuri deodată. – Din fr. ubiquiste.
UBICVÍ//ST1 ~stă (~şti, ~ste) livr. (despre organisme vii) Care se poate adapta la diferite condiţii de mediu (pe toată suprafaţa globului). /<fr. ubiquiste
UBICVÍ//ST2 ~şti m. Persoană care face impresia că se află concomitent în toate locurile; om care se caracterizează prin ubicuitate. /<fr. ubiquiste
UCÁZ, ucazuri, s.n. (Înv. şi pop.) Ordin, ordonanţă, decret. ♦ Fig. Hotărâre care nu admite discuţie. – Din rus. ukaz.
UCÁZ ~uri n. înv. l) Hotărâre adoptată de organul suprem al puterii de stat; decret; ordin. 2) fig. Hotărâre care nu admite nici o contrazicere. /<rus. ukaz, fr. oukase, ukase
UCENÍC, -Ă, ucenici, -ce, s.m. şi f. 1. Persoană (tânără) care învaţă o meserie lucrând în producţie sub îndrumarea unui meşter sau urmând o şcoală profesională. 2. Adept şi continuator al unui savant, al unui filozof, al unui artist; p. ext. începător într-o activitate; discipol, elev. – Din sl. učenikŭ.
UCENÍ//C ~ci m. 1) Persoană care învaţă o meserie sub conducerea unei alte persoane calificate. 2) Adept şi continuator al cuiva într-un anumit domeniu de activitate; discipol. /<sl. uţeniku
UCENICÍ, ucenicesc, vb. IV. Intranz. A învăţa o meserie lucrând, activând pe lângă un meşter sau, p. gener., pe lângă o persoană pricepută; a lucra, a învaţa ca ucenic. – Din ucenic.
A UCENIC//Í ~ésc intranz. A face ucenicie; a fi ucenic. /Din ucenic
UCENICÍE, ucenicii, s.f. Faptul de a lucra ca ucenic; starea, calitatea, ocupaţia de ucenic; timpul petrecut de cineva ca ucenic. ♦ P. gener. Formare, instruire a cuiva într-un anumit domeniu. – Ucenic + suf. -ie.
UCENICÍ//E ~i f. 1) Însuşire a unei meserii sau a cunoştinţelor dintr-un domeniu de activitate sub îndrumarea unui meşter. A face ~. 2) Timp petrecut în calitate de ucenic. /ucenic + suf. ~ie
UCÍDE, ucíd, vb. III. 1. Tranz. A pricinui moartea unei fiinţe; a omorî, a asasina. ♢ Compus: (pop.) ucigă-l-crucea (sau -toaca) s.m. = dracul, diavolul. ♦ Refl. (Rar) A se sinucide. ♦ Fig. A distruge, a nimici; a desfiinţa. 2. Tranz. şi refl. recipr. (Reg.) A (se) bate, a (se) lovi rău. ♦ (Reg.) A (se) zdrobi, a (se) sfărâma. [Prez. ind. şi: (pop.) ucíg] – Lat. occidere.
A UCÍDE ucíd tranz. 1) (fiinţe) A lipsi de viaţă (premeditat sau din întâmplare); a omorî. 2) A distruge moraliceşte; a nimici. 3) pop. A bate foarte tare; a snopi în bătaie; a zdrobi; a stâlci; a tăbăci; a toropi; a făcălui. /<lat. uccidere
A SE UCÍDE mă ucíd intranz. 1) A face (concomitent) schimb de bătăi mari (cu cineva); a se bate tare (cu cineva). 2) pop. A-şi cauza leziuni corporale. /<lat. uccidere
UCÍDERE, ucideri, s.f. Acţiunea de a (se) ucide şi rezultatul ei; omor, ucis; asasinat. – V. ucide.
UCÍDER//E ~i f. 1) v. A UCIDE şi A SE UCIDE. 2) Infracţiune constând în lipsirea de viaţă a unei persoane; omor. /v. a ucide
UCIGÁŞ, -Ă, ucigaşi, -e, s.m. şi f., adj. 1. S.m. şi f. Persoană care a ucis sau a încercat să ucidă pe cineva; asasin, homicid1. 2. Adj. Care provoacă (sau poate provoca) moartea cuiva. Armă ucigaşă. – Ucig (prez. ind. pop. a lui ucide) + suf. -aş.
UCIGÁŞ1 ~ă (~i, ~e) Care provoacă (sau poate provoca) moartea cuiva. /a ucide + suf. ~aş
UCIGÁŞ2 ~i m. Persoană care a ucis (sau a încercat să ucidă) pe cineva; asasin. /a ucide + suf. ~aş
UCIGĂTÓR, -OÁRE, ucigători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care ucide, care provoacă moartea; nimicitor. [Var.: (rar) ucizătór, -oare adj.] – Ucig (prez. ind. pop. a lui ucide) + suf. -ător.
UCIGĂT//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) şi substantival Care ucide; care provoacă moarte; mortal. Lovitură ~oare. /a ucide + suf. ~tor
UCÍS, ucisuri, s.n. (Rar) Ucidere. – V. ucide.
UCIZĂTÓR, -OÁRE adj. v. ucigător.
