Toate definitiile
UTILITARÍSM s. n. Concepție filozofică care consideră că utilul este principiul tuturor valorilor. ♦ Concepție etică potrivit căreia ceea ce este util este și moral. – Din fr. utilitarisme.
UTILITARÍST, -Ă, utilitariști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține utilitarismului, privitor la utilitarism; p. ext. care se preocupă (exclusiv) de folosul imediat (și personal) al lucrurilor; care se bazează pe considerente practice. 2. S. m. și f. Adept al utilitarismului; p. ext. persoană care apreciază totul din punctul de vedere al avantajului sau profitului personal. – Din fr. utilitariste.
UTILITÁTE, utilități, s. f. Însușirea a ceea ce este util sau utilizabil. ♦ Folos, serviciu pe care îl (poate) aduce cineva sau ceva. – Din fr. utilité, lat. utilitas, -atis.
UTILIZÁ, utilizez, vb. I. Tranz. A întrebuința (cu folos), a folosi. – Din fr. utiliser
UTILIZÁBIL, -Ă, utilizabili, -e, adj. Care poate fi utilizat; de care te poți folosi. – Din fr. utilisable.
UTILIZÁRE, utilizări, s. f. Faptul de a utiliza. – V. utiliza.
UTOPÍE, utopii, s. f. 1. Ideal, concepție politică sau socială generoasă, dar irealizabilă (din cauza condițiilor obiective date). 2. Proiect imaginar, fantezist, irealizabil. – Din fr. utopie.
UTRÍNĂ s. f. v. utrenie.
ÚȚA interj. v. huța.
UVERTÚRĂ, uverturi, s. f. Compoziție muzicală pentru orchestră, concepută ca introducere la o operă, la un oratoriu, la o suită instrumentală etc. sau ca o lucrare independentă (alcătuită din trei părți). – Din fr. ouverture.
UVRÁGIU s. n. v. uvraj.
UVRÁJ, uvraje, s. n. 1. (Înv.) Operă (literară sau științifică), lucrare, scriere. 2. (Lucrare de) construcție. [Var.: uvrágiu s. n.] – Din fr. ouvrage.
UVRIÉR, -Ă, uvrieri, -e, s. m. și f. (Înv.) Muncitor, lucrător. [Pr.: -vri-er] – Din fr. ouvrier.
UVULÁR, -Ă, uvulari, -e, adj. care aparține uvulei, privitor la uvulă. ♦ (Despre sunete) Care se articulează în partea posterioară a cavității bucale, prin vibrarea omușorului. – Din fr. uvulaire.
UVÚLĂ, uvule, s. f. (Anat.) Omușor. – Din fr. uvule, lat. uvula.
UZ, uzuri, s. n. 1. Faptul sau posibilitatea de a folosi ceva; întrebuințare, folosire; folosință. ◊ Loc. vb. A face uz de... = a (se) folosi de... ◊ Expr. Scos (sau ieșit) din uz = care nu (se) mai folosește. 2. Spec. (Jur.) Dreptul de a se folosi de un lucru care este proprietatea altuia. 3. Uzanță, obicei. 4. (Înv.) Comportare, manieră. – Din lat. usus, it. uso.
UZÁ, uzez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) degrada, a (se) deteriora, a (se) strica, a (se) toci (prin întrebuințare îndelungată). ♦ Refl. Fig. (Despre oameni) A se consuma, a se epuiza. ♦ Refl. Fig. (Despre cuvinte, construcții, figuri de stil) A-și pierde valoarea expresivă (prin deasa întrebuințare). 2. Intranz. A face uz de...; a se folosi de..., a întrebuința. – Din fr. user.
UZÁJ, uzajuri, s. n. 1. Uzură1. 2. Uz (1), folosire, întrebuințare. ♦ Uzanță, obicei. – Din fr. usage.
UZÁNȚĂ, uzanțe, s. f. Practică uzuală; regulă, obicei statornicit. – Din fr. usance, it. usanza.
UZÁRE, uzări, s. f. Faptul de a (se) uza. – V. uza.
UZÁT, -Ă, uzați, -te, adj. Degradat, deteriorat, stricat, tocit (prin folosire îndelungată). ♦ Fig. (Despre oameni) Slăbit, consumat, epuizat. – V. uza.
UZBÉC, -Ă, uzbeci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Uzbekistanului sau care este originară de acolo. 2. Care aparține Uzbekistanului sau uzbecilor (1), privitor la Uzbekistan sau la uzbeci (1). ♦ (Substantivat, f.) Limba (turcică) vorbită de uzbeci (1). – Din rus. uzbek.
UZINÁJ s. n. Uzinare. – Din fr. usinage.
UZINÁRE s. f. Prelucrare a unui material cu ajutorul mașinilor-unelte; uzinaj. – După fr. usinage.
UZÍNĂ, uzine, s. f. 1. Întreprindere industrială de mari proporții în care se produc utilaje, semifabricate sau materii prime pentru alte industrii. 2. Instalație producătoare de energie electrică, termică sau de alimentare cu apă a unei așezări, a unei zone, a unei locuințe. (În sintagma) Uzina verde = natura, vegetația privite ca sursă de energie și hrană. – Din fr. usine.
UZITÁ, uzitez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) întrebuința, a (se) folosi în mod obișnuit. – Din uzitat (derivat regresiv).
UZITÁT, -Ă, uzitați, -te, adj. Folosit în mod curent, obișnuit. – Din fr. usité, lat. usitatus, it. usitato.
UZUÁL, -Ă, uzuali, -e, adj. Întrebuințat, folosit în mod obișnuit. ♦ Frecvent, de mare uz. [Pr.: -zu-al] – Din fr. usuel, lat. usualis.
UZUCAPIÚNE s. f. (Jur.) Dobândirea dreptului de proprietate asupra unui bun prin posedarea lui o anumită vreme. [Pr.: -pi-u-] – Din fr. usucapion.
UZUFRÚCT s. n. Drept acordat unei persoane de a se folosi pe deplin de un bun care aparține altei persoane și pe care trebuie să-l restituie la încetarea acestui drept. – Din lat. uzufructus. Cf. fr. usufruit.