Toate definitiile
MANICHIURÍSTĂ, manichiuriste, s. f. Lucrătoare specializată în manichiură; manichiureză. – Manichiură + suf. -istă.
MANICÓRD, manicorduri, s. n. Instrument muzical medieval asemănător clavicordului. – Din it. manicordo, fr. manicorde.
MANÍE, manii, s. f. 1. Boală mintală manifestată prin euforie, stare de excitație psihomotorie, logoree, halucinații, incoerență a gândirii etc.; p. ext. idee fixă care preocupă pe cineva. 2. (Cu sens atenuat) Preocupare exagerată pentru ceva; deprindere bizară. V. capriciu, toană. – Din ngr. manía, fr. manie.
MANIÉRĂ, maniere, s. f. 1. (La pl.) Mod de a se comporta sau de a se prezenta în societate; comportare, ținută. ◊ Codul manierelor elegante = ansamblu de reguli privitoare la buna purtare în societate. ♦ (La sg.) Politețe, amabilitate; bună-cuviință. 2. Fel, chip, mod, procedeu; modalitate. ◊ Loc. adv. De (așa) (sau de o) manieră... = în (așa) chip..., în (așa) mod... 3. Ansamblu de mijloace de expresie și de procedee care alcătuiesc stilul particular al unui artist. ♦ (Peior.) Tendință de a repeta, în artă, propriile procedee sau de a imita mecanic procedeele unui maestru. ♦ Folosire mecanică a unor procedee stilistice într-o operă literară, din cauza cărora se ajunge la artificialitate. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. manière.
MANIERÁT, -Ă, manierați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care are maniere (1) frumoase, care are o purtare aleasă și cuviincioasă; (despre comportamentul oamenilor) care dovedește bună creștere. 2. (Despre modul de a se manifesta al cuiva) Afectat, căutat. [Pr.: -ni-e-] – Din manieră. Cf. fr. maniéré.
MANIERÍSM s. n. 1. Comportare manifestată prin lipsă de naturalețe, artificialitate, afectare2. 2. Formalism în realizarea unei opere artistice sau literare, rezultat mai ales din folosirea mecanică și repetată a anumitor procedee. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. maniérisme.
MANIERÍST, -Ă, manieriști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Propriu manierismului; p. ext. șablonard. 2. Adj., s. m. și f. (Artist) adept al manierismului. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. maniériste.
MANIERIZÁ, manierizez, vb. I. (Rar; despre artiști) A se manifesta ca manierist. [Pr.: -ni-e-] – Manieră + suf. -iza.
MANIERIZÁRE, manierizări, s. f. (Rar) Acțiunea de a se manieriza. – V. Manieriza.
MANIERIZÁT, -Ă, manierizați, -e, adj. (Rar; despre artiști) Care se manifestă ca manierist. – V. Manieriza.
MANIFÉST, -Ă, manifești, -ste, s. n., adj. 1. Declarație prin care șeful statului, guvernul, un partid politic, o grupare literară etc. își face cunoscute în mod public programul, hotărârile, concepțiile, intențiile etc.; text cu conținut politic, răspândit pentru a determina acțiuni imediate. 2. Adj. (Adesea adverbial) Vădit, clar, evident; indiscutabil. ♦ Care a fost declarat, exprimat în mod categoric; fățiș. – Din lat. manifestum, fr. manifeste.
MANIFESTÁ, (1, 2) manifést, (3) manifestez, vb. I. 1. Tranz. A exprima, a arăta, prin comportare, prin atitudine etc., un sentiment, o tendință. 2. Tranz. și refl. A (se) face cunoscut, a (se) vădi, a (se) exterioriza, a (se) arăta. 3. Intranz. A face o manifestație, a participa la o manifestație, a demonstra. – Din fr. manifester.
MANIFESTÁNT, -Ă, manifestanți, -te, s. m. și f. Pesoană care participă la o manifestație (1); demonstrant. – Din fr. manifestant.
MANIFESTÁRE, manifestări, s. f. Acțiunea de a (se) manifesta și rezultatul ei. 1. Exteriorizare (prin vorbe, fapte, acțiuni) a gândurilor, sentimentelor, personalității etc. cuiva. 2. (De obicei la pl.) Acțiune, fapt prin care cineva sau ceva își manifestă existența, activitatea; p. ext. realizare, înfăptuire. ♦ Spec. Spectacol. – V. manifesta.
MANIFESTÁȚIE, manifestații, s. f. 1. Demonstrație de masă (pe străzile unui oraș) ca dovadă a simpatiei sau a protestului față de un eveniment de interes general sau față de o persoană. 2. Manifestare (1). [Var.: manifestațiúne s. f.] – Din fr. manifestation.
MANIFESTAȚIÚNE s. f. v. manifestație.
MANÍLA s. f. Fibră textilă extrasă din frunzele unei plante exotice (Musa textilis), folosită la fabricarea frânghiilor, a sforilor și a unor pânzeturi. – Din fr. manille.
MANILOVÍSM s. n. Atitudine pasivă față de realitate, dominată de sentimentalism și de visare deșartă. – Manilov (n. pr.) + suf. -ism (după rus. manilovșcina).
MANIÓC s. n. Plantă erbacee tropicală, din ale cărei tubercule se extrage tapioca (Manihot esculenta); p. ext. tapiocă. [Pr.: -ni-oc] – Din fr. manioc.
MANIPULÁ, manipulez, vb. I. Tranz. A mânui, a manevra. – Din fr. manipuler.
MANIPULÁNT, -Ă, manipulanți, -te, s. m. și f. Persoană care mânuiește comenzile unor mașini, aparate, mecanisme, sisteme tehnice etc.; manipulator (3). ♦ Spec. Persoană care conduce un tramvai; vatman. – Din germ. Manipulant.
MANIPULÁȚIE, manipulații, s. f. 1. Manipulare. 2. Vagon special pentru șeful de tren și materialele necesare drumului, atașat imediat după locomotivă. [Var.: manipulațiúne s. f.] – Din fr. manipulation.
MANIPULAȚIÚNE s. f. v. manipulație.
MANIPULÁRE, manipulări, s. f. Acțiunea de a manipula și rezultatul ei; mânuire, manevrare. – V. manipula.
MANIPULATÓR, -OÁRE, manipulatori, -oare, subst. 1. S. n. Aparat cu care se apucă și se manipulează piesele calde într-o uzină sau într-un atelier. 2. S. n. Dispozitiv cu ajutorul căruia se stabilește sau se întrerupe circuitul electric la transmiterea semnalelor telegrafice. 3. S. m. și f. Manipulant. – Din fr. manipulateur.
MANÍȘCĂ, maniște, s. f. (Înv.) Plastron (brodat), de obicei de culoare albă, la cămășile bărbătești. – Din rus. manișka.
MANITÁ, pers.3 manitează, vb. I. Refl. (Despre vin) A se altera sub acțiunea unor bacterii specifice care transformă zahărul în manită. – Din manită.
MANÍTĂ s. f. Substanță organică zaharată conținută în rășina de frasin și în unele ciuperci. – Din fr. mannite.
MANITÁRE, manitări, s. f. Acțiunea de a se manita. – V. manita.
MANITÁT, -Ă, manitați, -e, adj. Care s-a alterat sub acțiunea unor bacterii specifice. – V. manita.