Toate definitiile

ORÍBIL, -Ă, oribili, -e, adj. Care inspiră oroare, dezgust; foarte urât, îngrozitor, hidos, groaznic. – Din fr. horrible, lat. horribilis.

OAC interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită strigătul broaștelor. [Var.: oácaca interj.] – Onomatopee.

OÁCACA interj. v. oac.

OÁCĂR, -Ă, oacări, -e, adj. (Înv. și reg.; despre oi) Cu pete (negre) pe bot. – Et. nec.

OÁCHEȘ, -Ă, oacheși, -e, adj. 1. Cu pielea feței de culoare închisă și cu ochii, părul și sprâncenele negre; brunet, brun; p. ext. (despre pielea, tenul, capul omului) de culoare închisă, care bate în negru. ♦ (Rar; despre lucruri) De culoare închisă, care bate în negru. 2. (Despre oi) Cu pete negre în jurul ochilor. – Probabil ochi¹ + suf. -eș.

OÁIE, oi, s. f. 1. Animal domestic rumegător, crescut pentru lână, lapte și carne; spec. femela acestei specii (Ovis aries). ◊ Expr. Ca oile = cu grămada, grămadă; în dezordine. A umbla să iei (sau să scoți) două piei de pe o oaie = a urmări un câștig exagerat. A suge (de) la două oi = a trage concomitent foloase din două părți. A o face de oaie = a proceda neîndemânatic, a face o mare prostie, o gafă. A fi deștept (sau șiret) ca oaia, se spune ironic despre un om naiv sau prost. (Prea) e de oaie, se spune despre vorbe sau acțiuni cu totul nepotrivite, lipsite de tact, de măsură. ♦ Carne de oaie (1). ♦ Blană de oaie (1). 2. (În limbajul bisericesc; mai ales la pl.) Credincios, considerat în raport cu preotul; creștin, drept-credincios. [Pr.: oa-ie] – Lat. ovis.

OÁLĂ, oale, s. f. 1. Vas de lut ars, de metal, de porțelan etc., de obicei cu gura largă și cu înălțimea mai mare decât lărgimea, folosit în gospodărie pentru pregătirea, păstrarea etc. bucatelor. ◊ Expr. Cât o oală de praznic = foarte mare. A prinde (sau a lua etc.) pe cineva ca din oală = a prinde pe cineva ușor, fără nicio greutate (sau pe neașteptate). A se face (sau a fi) oale și ulcele (sau urcioare) = a fi mort de mult. A pune (toate) în aceeași oală = a amesteca lucruri, probleme diferite, producând confuzii, încurcături. A plăti oalele sparte = a suferi pentru faptele altuia. A-i pune (cuiva) oala = a face (cuiva) farmece, a(-l) fermeca. Ajunge un ciomag (sau o măciucă) la un car de (sau cu) oale = nu e necesar un efort mare pentru a distruge ceva; ajunge ce s-a spus sau s-a făcut. Mustăți pe oală = mustăți cu vârfurile lăsate în jos. Tuns pe oală = cu părul lung până pe gât și retezat. ◊ Compus: Oală-minune = vas metalic cu capac etanș prevăzut cu supapă de siguranță, folosit pentru fierberea (rapidă) a alimentelor sub presiunea aburului. ♦ Conținutul vasului descris mai sus. ◊ Expr. A se amesteca (sau a-și băga nasul) unde nu-i fierbe oala = a interveni fără rost, nechemat într-o discuție, acțiune etc. care nu-l privește. ♦ Vas, ghiveci, glastră de flori. ♦ (Adesea cu determinarea „de noapte”) Vas întrebuințat (noaptea) pentru necesitățile fiziologice; țucal. 2. Vas de construcție specială, asemănător cu oala (1), folosit în diverse operații tehnice, industriale, de laborator etc. 3. (Reg.) Țiglă, olan. [Var.: (pop.) ol s. n.] – Lat. olla.

OÁRĂ¹, ori, s. f. 1. (La sg.; precedat de un num. ord. sau un echivalent al lui) Timpul sau momentul în care are loc un fapt. 2. (La pl.; folosit la formarea numeralului adverbial, adesea cumulând valoarea de numeral multiplicativ) Va construi un bloc de trei ori mai mare decât cel construit anul trecut. ◊ Loc. adv. De multe ori sau (exclamativ) de câte ori! = în repetate rânduri, adesea. De puține ori = rareori. De câte ori = de fiecare dată. ◊ Loc. conj. Ori de câte ori = în toate rândurile, în toate cazurile când..., de fiecare dată. – Lat. hora.

OÁRĂ², oare, s. f. (Reg.) Orătanie. – Lat. ovaria „ouătoare”.

OÁRĂ³ s. f. v. oră.

OÁRE adv. interog. (De obicei întărește valoarea interogativă sau dubitativă a unei propoziții) Oare nu cumva a venit pe la d-ta pe-acasă? – Lat. volet. Cf. alb. vallë.

OARECÁRE, oarecare, adj. nehot., pron. nehot. I. Adj. nehot. 1. Care nu a fost identificat sau precizat mai îndeaproape; oareșicare. ♦ Anumit. 2. Indiferent care; careva. 3. Fără importanță, neînsemnat; care nu iese din comun. II. Pron. nehot. (Înv. și reg.) Cineva, unul; careva. – Oare + care.

OARECẤND adv. (Înv. și reg.) 1. Cândva (în viitor), vreodată; oareșicând. 2. Cândva (în trecut), odinioară. – Oare + când.

OARECẤT adv. (Rar) Într-o anumită măsură, întrucâtva. – Oare + cât.

OARECÉ pron. nehot. (Înv. și reg.) Un lucru oarecare, neidentificat sau neprecizat mai îndeaproape; ceva, oareceva; oareșice. ♦ (Adverbial) Puțin, câtva. – Oare + ce.

OARECEVÁ pron. nehot. (Înv. și reg.) Ceva, oarece. – Oare + ceva.

OARECÍCĂ s. f. (Reg.) Un lucru oarecare. – Oarece + suf. -ică.

OARECÍNE pron. nehot. (Înv. și reg.) Cineva, unul; careva; oareșicine. – Oare + cine.

OARECÚM adv. Într-o măsură oarecare; întrucâtva; aproximativ, oareșicum. ◊ Expr. (Reg.) A-i fi (cuiva) oarecum = a-i fi cuiva greu, neplăcut, a-i fi rușine; a se jena. – Oare + cum.

OAREȘICÁRE adj. nehot. (Pop.) Oarecare (I 1). – Oare + și + care.

OAREȘICẤND adv. (Pop.) Oarecând. – Oare + și + când.

OAREȘICÉ pron. nehot. (Înv.) Ceva, oarece. – Oare + și + ce.

OAREȘICÍNE pron. nehot. (Pop.) Oarecine. – Oare + și + cine.

OAREȘICÚM adv. (Pop.) Oarecum. – Oare + și + cum.

OAREÚNDE adv. (Înv. și reg.) Undeva. – Oare + unde.

OÁRZĂN, -Ă, oarzăni, -e, adj. (Reg.) Care se coace mai de timpuriu decât alt fruct din aceeași specie; văratic; p. ext. care face fructe timpurii, văratice. – Et. nec.

OÁSPĂT s. m. v. oaspete.

OÁSPE s. m. v. oaspete.

OÁSPETE, oaspeți, s. m. 1. Persoană care vizitează pe cineva în casa acestuia; cel căruia i se oferă ospitalitate; musafir, invitat. ♦ Persoană (oficială) care vizitează o țară, o instituție sau asistă (ca invitat, ca reprezentant) la o solemnitate, la un spectacol etc. 2. (Reg.) Nuntaș. [Var.: oáspe, oáspăt s. m.] – Lat. hospes, -itis.

OÁSTE, oști, s. f. 1. (Înv. și pop.) Armată. ♦ Serviciu militar. ♦ (Rar) Oșteni, soldați. ♦ Fig. Mulțime. 2. (Înv.) Război¹; luptă, bătălie. – Lat. hostis, -em „dușman”.