Toate definitiile
UMIDITÁTE s. f. Proprietate a unui corp sau a unui mediu ambiant de a absorbi și de a reține o anumită cantitate de apă sau vapori de apă; însușirea, starea a ceea ce e umed; umezeală (1). ♦ Cantitatea de apă pe care o conține un material sau un mediu; spec. conținutul în vapori (sau în picături) de apă ori în cristale de gheață al atmosferei. – Din fr. humidité, lat. humiditas, -atis.
UMIDOMÉTRU, umidometre, s. n. Instrument folosit pentru determinarea umidității unui corp solid sau a aerului atmosferic. – Din fr. humidomètre.
UMÍL, -Ă, umili, -e, adj. 1. Care are o atitudine modestă, de om simplu, sărac, fără pretenții; care are o atitudine supusă, ascultătoare, smerită. 2. (Despre manifestări ale oamenilor) Care arată, trădează, denotă pe omul umil (1), caracteristic unui om umil. ♦ (Despre obiecte, locuri etc.) Sărăcăcios. – Din lat. humilis.
UMILÍ, umilesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) pune într-o situație de inferioritate (neîndreptățită); a (se) înjosi. 2. Refl. A adopta o atitudine de supunere, de smerenie față de cineva sau de ceva. – Din sl. umiliti. Cf. umil.
UMILÍNȚĂ, umilințe, s. f. 1. Sentiment de inferioritate; atitudine provocată de acest sentiment; supunere. ♦ (În morala creștină) Atitudine umilă, smerită a omului în fața divinității; smerenie. ♦ Slugărnicie. 2. Situație umilitoare impusă cuiva; vorbă sau faptă care umilește, ofensează; ofensă. – Umili + suf. -ință.
UMILÍRE, umiliri, s. f. Acțiunea de a (se) umili și rezultatul ei. – V. umili.
UMILÍT, -Ă, umiliți, -te, adj. 1. Cu atitudine supusă, smerită, plecată; care exprimă umilință; umil. ♦ Rușinat. 2. Care este plin de umilințe, de jigniri, de lipsuri. ♦ (Substantivat) Om care duce o viață mizeră, care suportă jigniri, lipsuri. 3. (Rar) Simplu, modest, neînsemnat; sărac (2). – V. umili.
UMILITÓR, -OÁRE, umilitori, -oare, adj. Care umilește, înjosește, ofensează; înjositor, jignitor. – Umili + suf. -tor.
ÚMLAUT s. n. 1. Fenomen fonetic constând în modificarea timbrului unei vocale accentuate sub influența vocalei următoare. 2. Tremă care se pune deasupra vocalelor care au suferit un umlaut (1). – Din germ. Umlaut.
UMOÁRE, umori, s. f. 1. Lichid intercelular constituind mediul în care trăiesc celulele organismelor. ◊ Umoare apoasă = lichid transparent care se află în camera anterioară a ochiului. Umoare vitroasă = masă gelatinoasă care se află în camera posterioară a ochiului. 2. (Livr.) Dispoziție sufletească; fire, temperament. [Var.: humoáre s. f.] – Din fr. humeur, lat. humor, -oris.
UMÓR s. n. Înclinare spre glume și ironii, ascunse sub o aparență de seriozitate; manifestare prin vorbe sau prin scris a acestei înclinații; p. ext. veselie, haz. ♦ Categorie estetică ce constă în sublinierea incompatibilității și absurdității laturilor unor situații în general firești. [Var.: humór s. n.] – Din fr. humeur, humour. Cf. engl. humour.
UMORÁL, -Ă, umorali, -e, adj. Care aparține umorilor, care se referă la umori. ◊ Teorie umorală = teorie potrivit căreia funcțiile organismului sunt reglate de umori. – Din fr. humoral.
UMORÍST, -Ă, umoriști, -ste, s. m. și f. Autor de scrieri sau de desene umoristice. [Var.: humoríst, -ă s. m. și f.] – Din fr. humoristique.
UMORÍSTIC, -Ă, umoristici, -ce, adj. Care conține sau exprimă umor; care provoacă umorul; vesel, hazliu. – Din fr. humoristique.
ÚMPLE, úmplu, vb. III. 1. Tranz. A face ca un recipient, o cavitate etc. să fie pline; a băga înăuntru (până sus); p. ext. a face să conțină o cantitate oarecare din ceva. ◊ Expr. A-și umple burta (sau pântecele) = a mânca mult. A-și umple buzunarele = a câștiga bani mulți. (Refl. pas.) S-a umplut paharul = s-au adunat prea multe necazuri; nu se mai poate suporta situația de acum. 2. Tranz. Fig. A copleși pe cineva, a face să se simtă apăsat (de un sentiment, de o senzație). ◊ Refl. I se umple inima de bucurie. 3. Tranz. A introduce într-un înveliș de aluat, de carne, de legume etc. un preparat culinar, pentru a pregăti anumite mâncăruri. ♦ (Rar) A îmbiba un preparat culinar cu un lichid (dulce, aromat). 4. Tranz. A răspândi un miros într-un anumit spațiu. ♦ A răspândi sunete, zgomote. ◊ Expr. A umple satul (ori lumea, urechile lumii) = a face să știe, să afle toată lumea. 5. Tranz. A ocupa, a acoperi o suprafață, o întindere, o încăpere etc. ◊ Refl. S-a umplut grădina de flori. 6. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu o substanță dăunătoare, murdară etc.; fig. a (se) contamina, a (se) molipsi. [Var.: (Înv. și pop.) umpleá vb. II, împle vb. III] – Lat. implere.
UMPLEÁ vb. II. v. umple.
ÚMPLERE, umpleri, s. f. Acțiunea de a (se) umple și rezultatul ei; umplut. – V. umple.
UMPLÚT s. n. Umplere. – V. umple.
UMPLUTÚRĂ, umpluturi, s. f. Ceea ce servește pentru a umple un spațiu, un gol etc. ♦ Spec. Preparat culinar care se introduce într-un înveliș comestibil, alcătuind împreună cu acesta o mâncare sau o prăjitură. ♦ Spec. Material granular sau pulverulent pus pe un teren pentru a-l înălța sau a-l nivela. ♦ Spec. Cantitate de praf de pușcă cu care se încarcă un cartuș (sau cu care se încărca altădată o armă de foc pe la gura țevii). ♦ Fig. Element de valoare minoră sau lipsit de valoare, introdus într-o operă literară, științifică, în sumarul unui periodic, într-un spectacol etc. (spre a le completa). – Umple + suf. -tură.
UN, O, unii, unele, art. nehot. (Substantivul pe care îl determină denumește obiectul neindividualizat în discuție) Un prieten. ◊ (Accentuează noțiunea exprimată de substantiv) O bucurie se vestea în ochii ei. ◊ (Dă sens general substantivului) Un artist, fie și mai genial decât Paganini. ♦ (Înaintea unui nume propriu sugerează o comparație) Unul ca..., unul asemenea cu... Mi se părea că văd un Platon. ♦ (Dă valoare substantivală unor cuvinte pe care le precedă) Un murdar. [Gen.-dat. sg. unui, unei; gen.-dat. pl. unor] – Lat. unus, una.
UNANÍM, -Ă, unanimi, -e, adj. Acceptat, împărtășit de toți, care exprimă un acord total; care cuprinde pe toți sau aparține tuturor; fără excepție, general. ♦ (La pl.) Care au aceeași părere, a căror părere coincide. – Din fr. unanime.
UNANIMITÁTE s. f. Acord total de idei, de opinii, de sufragii; totalitate de persoane. ◊ Loc. adv. În (sau cu) unanimitate = cu aprobarea tuturor, fără ca nimeni să aibă altă părere, altă atitudine. – Din fr. unanimité, lat. unanimitas, -atis.
UNCHÉȘ s. m. v. unchiaș.
UNCHI, unchi, s. m. 1. Bărbat considerat în raport cu copiii fraților și surorilor sale, în raport cu copiii fraților și surorilor soției sale sau în raport cu copiii verilor și verișoarelor sale; termen cu care se adresează acestui bărbat nepoții; grad de rudenie astfel stabilit; unchiaș. 2. Termen de respect cu care o persoană mai tânără se adresează unui bărbat mai în vârstă. – Lat. avunculus.
UNCHIÁȘ, unchiași, s. m. 1. (Pop.) Om bătrân; moș, moșneag. 2. (Reg.) Unchi (1). [Var.: (reg.) unchéș s. m.] – Unchi + suf. -aș.
UNCHIȘÓR, unchișori, s. m. Diminutiv al lui unchi. - Unchi + suf. -ișor.
UNCIÁL, -Ă, unciale, adj. (În sintagmele) Scriere uncială = scriere cu litere majuscule derivate din literele romane capitale (și deosebindu-se de acestea prin rotunjimea formelor). Caracter uncial = caracterul literelor din scrierea uncială. [Pr.: -ci-al] – Din lat. uncialis, fr. oncial.
ÚNCIE, uncii, s. f. Veche unitate de măsură pentru greutăți (folosită și astăzi în Anglia), a cărei valoare a variat între circa 28 și 35 de grame. – Din lat. uncia.
UNCRÓP, uncropuri, s. n. (Pop.) 1. Apă clocotită. 2. Băutură alcoolică fierbinte care se servește la ospățul de la casa mirelui a doua zi după cununie; ospățul și datinile obișnuite în această zi. – Din sl. ukropŭ.
UNCROPEÁLĂ, uncropeli, s. f. (Pop.) Senzație de căldură, de moleșeală, de toropeală. – Uncrop + suf. -eală.