Toate definitiile

OMOCÉNTRIC, -Ă, omocentrici, -ce, adj. V. homocentric.

OMOCÉNTRU, omocentre, s. n. V. homocentru.

OMOMORFÍSM s. n. V. homomorfism.

OMOSFÉRĂ s. f. V. homosferă.

ONĂNĂÍ, onănăiesc, vb. IV, Intranz. (Reg.) A fonfăi, a fârnâi. – Formație onomatopeică.

ONCTUÓS, -OÁSĂ, onctuoși, -oase, adj. Unsuros, gras, uleios. ♦ Fig. Mieros, insinuant. [Pr.: -tu-os] – Din fr. onctueux.

ONERÓS, -OÁSĂ, oneroși, -oase, adj. (Despre contracte, convenții etc.) Care impune cuiva sarcini; p. ext. împovărător, apăsător; necinstit. ◊ Act cu titlu oneros = act juridic prin care o persoană se obligă să execute o prestație fără a urmări să primească ceva în schimb. – Din fr. onéreux, lat. onerosus.

ONEROZITÁTE s. f. (Rar) Caracterul a ceea ce este oneros. – Din fr. onérosité.

ONÍXIS s. n. Inflamație a marginii cărnoase laterale a unghiei unui deget de la picior, mai ales a degetului mare; unghie incarnată. – Din fr. onyxis.

ONOMATOPÉE, onomatopee, s. f. Cuvânt care, prin elementele lui sonore, imită sunete, zgomote etc. din natură; cuvânt imitativ. [Pr.: -pe-e. – Pl. și onomatopei] – Din fr. onomatopée.

ONOMATOPÉIC, -Ă, onomatopeici, -ce, adj. (Despre cuvinte, fraze, versuri etc.) Cu caracter de onomatopee, format din onomatopee; imitativ, onomatopoetic. [Pr.: -pe-ic] – Din fr. onomatopéique.

ONOMATOPOÉTIC, -Ă, onomatopoetici, -ce, adj. (Înv.) Onomatopeic. – Din germ. onomatopoetisch.

ONÓR s. n. v. onoare.

ONORÁ, onorez, vb. I. Tranz. 1. A avea, a manifesta fața de cineva sau ceva respect, considerație, stimă; a cinsti, a respecta. ♦ (Fam.) A acorda cuiva o favoare de care trebuie să fie mândru. 2. A face pe cineva demn de cinste, de laudă. 3. A achita, a plati (în termen) o datorie bănească, o poliță etc. ♦ A retribui, a remunera. – Din lat. honorare, fr. honorer, it. onorare.

ONORABIL, -Ă, onorabili, -e adj. (Adesea adverbial) Demn de cinste, de stimă, de respect; cinstit, stimabil, respectabil. – Din fr. honorable, lat. honorabilis.

ONORABILITÁTE s. f. (Rar) Calitatea de a fi onorabil; cinste. – Din fr. honorabilité.

ONORÁNT, -Ă, onoranți, -te, adj. Care onorează, care face cinste cuiva. – Onora +suf. ant.

ONORÁR¹, -Ă, onorari, -e, adj. (Înv.) Onorific. – Din fr. honoraire, lat. honorarius.

ONORÁR² s. n. v. onorariu.

ONORÁRIU, onorarii, s. n. Plată, retribuție dată unui intelectual (avocat, medic etc. liber-profesionist) pentru un serviciu prestat în sfera ocupațiilor sale. [Var.: onorár s. n.] – Din fr. honoraire, lat. honorarium.

ONORÁT, -Ă, onorați, -te, adj. stimat, respectat. – V. onora.

ONTOGENÉZĂ s. f. Dezvoltare individuală a organismelor vegetale și animale, care cuprinde toate transformările organismului de la stadiul de embrion până la sfârșitul existenței lui; ontogenie. – Din fr. ontogénèse.

OPÓSUM, oposumi, s. m. Gen de mamifere marsupiale care trăiește în America de Nord, de mărimea unei pisici, a cărui blană cenușie este foarte căutată (Didelphys); animal care face parte din acest gen. ♦ Blana prelucrată a acestui animal. – Din fr. opossum, germ. Opossum.

OPRÉG, oprege, s. n. Piesă caracteristică portului popular din unele regiuni ale țării, alcătuită dintr-o bucată dreptunghiulară și îngustă de țesătură, cu franjuri colorate, purtată peste poalele cămășii, în față și în spate sau numai în spate. – Din scr. opreg.

OPÚNȚIA s. f. Gen de plante din familia cactaceelor, cărnoase, cu ramuri cilindrice sau turtite lateral, de formă ovală, cu spini așezați în smocuri, cu flori mari, albe, roșii sau galbene. (Opuntia); plantă care face parte din acest gen. [Pr.: -ți -a] – Din lat., fr. opuntia.

OR¹ conj. Dar, însă. ♦ Deci, așadar. – Din fr. or.

OR² conj., adv. v. ori.

ORÁC interj. (Reg.; de obicei repetat) Cuvânt care redă strigătul broaștelor. – Onomatopee.

ÓRBOTĂ, orbote, s. f. V. horbotă.

ORFEVRĂRÍE, orfevrării, s. f. Meșteșugul creării obiectelor de artă aplicată, din metal prețios. ♦ Obiecte prelucrate prin acest meșteșug. ♦ Comerț cu obiecte fine de aur și de argint. [Var.: orfevreríe, orfăurăríe s. f.] – Din fr. orfèvrerie.