Toate definitiile
CĂRTURÁR, cărturari, s. m. Învățat, erudit; savant. – Din ngr. hartulários.
CĂRTURÁR s. v. învăţat.
Cărturar ≠ necărturar
cărturár (cărturári), s. m. – Învățat, persoană cultă, erudit. De la carte, prin intermediul unei der. neclare. Tocmai datorită acestei dificultăți, se explică de obicei cu der. de la ngr. ϰαρτουλάριος „secretar, condeier” (Densusianu, Rom., XXXIII, 276; DAR). Totuși, semantismul este dificil și, pe de altă parte cărturăreasă se poate explica numai plecînd de la cărți „cărți de joc”. Trebuie plecat probabil de la imaginea unui pl. *cărturi (la fel cu cărnuri) care, chiar fără să se fi folosit, a permis der. cu ajutorul suf. -ar. Derivările pe baza pl. sînt frecvente, cf. gînd › gînduri, › îngîndurat, timp › timpuri › timpuriu etc. V. și înfășura, înhăinura. – Der. cărturăreasă, s. f. (femeie care ghicește în cărți); cărturăresc, adj. (cult); cărturărie, s. f. (înțelepciune).
CĂRTURÁR, cărturari, s. m. Învățat, erudit. – Ngr. hartularios.
cărturár și (vechĭ) -lár m. (lat. chartularius, arhivar, d. chártula, hîrtioară, act; ngr. hartulários, vsl. harŭtularŭ. V. cartular). Om care știe să citească și să scrie. Cult, erudit. La vechiĭ Jifanĭ, jurisconsult, avocat: cărturariĭ și fariseiĭ. Cartofor. V. intelectual.