Toate definitiile

CABÁLĂ, (2) cabale, s. f. 1. Interpretare ebraică ezoterică și simbolică a Vechiului testament; doctrină bazată pe această interpretare. 2. Fig. Uneltire, intrigă. – Din fr. cabale, germ. Kabale.

CABÁLĂ s. v. complot, conjuraţie, conspiraţie, intrigă, maşinaţie, uneltire.

CABÁLĂ s.f. 1. Doctrină teozofică iudaică, care, recurgând la o simbolică fantezistă a numerelor și literelor, înfățișa natura ca o emanație a divinității. ♦ (Rar) Practică mistică prin care se pretindea că se poate intra în legătură cu spiritele. V. magie, spiritism. 2. (Fig.) Uneltire, intrigă. [Cf. fr. cabale, germ. Kabale, ebr. qabbalah – tradiție].

CABÁLĂ s. f. 1. doctrină teozofică iudaică, care, recurgând la o interpretare mistică a Vechiului Testament, și la practici oculte, pretindea a comunica cu spiritele. 2. (fig.) uneltire, intrigă; conspirație. (< fr. cabale, germ. Kabale)

CABÁLĂ, (2) cabale, s. f. 1. Doctrină mistico-religioasă ebraică, bazată pe interpretarea Vechiului Testament. 2. Fig. Uneltire, intrigă. – Fr. cabale.

*cabálă f., pl. e (fr. cabale, it. cábala, d. ebr. kabbalas, tradițiune). La Jidanĭ, interpretarea mistică a vechĭuluĭ testament. Pretinsă știință de a comunica cu spiritele morților. Intrigă, complot. În Francia, trupă de oamenĭ tocmițĭ să aplaude o piesă în teatru.

cabálă s. f., g.-d. art. cabálei; (intrigi) pl. cabále