Toate definitiile
BLÁNĂ, blăni, s. f. I. 1. Părul sau lâna care acoperă pielea unor animale. ♦ Piele de animal cu păr cu tot, prelucrată. 2. Haină îmblănită; haină confecționată din blană (I 1). II. (Pop.) Scândură groasă. [Pl. și: (I) blănuri] – Din bg. blana.
BLÁNĂ s. piele. (Purtau pe ei ~ de urs.)
BLÁNĂ s. v. chingă, masă, scândură, spetează, stinghie.
blánă (blắni), s. f. – 1. Scîndură. – 2. Piele de animal cu păr cu tot. – Mr., megl. blană (numai cu sensul 1). Sl. *blana, cf. slov., ceh. blana „pojghiță”, sb. blanak „scîndură”, slov. blanja „scîndură”, pol. błona „membrană”, rus. (o)bolonĭ „coajă”, oboločka „cuvertură” (Berneker 69; DAR); și oblon. Par fără obiect strădaniile lui Pascu, I, 196, de a apropia aceste cuvinte de un problematic dalm. *plana, it. piana, fr. planche. Der. blănar, s. m. (meseriaș care face îmbrăcăminte din blană); blănăreasă, s. f. (dans tipic); blănărie, s. f. (obiecte de îmbrăcăminte din blană); blănit, adj. (cu blană; căptușit cu blană); îmblăni, vb. (a căptuși cu blană); blănos, adj. (căptușit cu blană). Ngr. μπλάνα provine din sl. după Meyer, Neugr. St., II, 44, și din rom., după Murnu, Lehnwörter, 35.
BLÁNĂ, (I 1, 2, II) blăni, (I 2,3) blănuri, s. f. I. 1. Piele de animal (viu), cu păr mult și des. 2. Piele de animal cu păr cu tot, prelucrată. 3. Haină îmblănită. II. Scândură groasă. – Bg. blana.
blánă f. pl. e și ănĭ (vsl. blana, bolna, de unde vine ceh. nsl. blána, peliță, pele, pol. blona, peliță, dial. „geam” [că odinioară țipla ținea loc de geam], rut. bolóna, crestătură pe copacĭ, bolónĭ și bólonĭ, coajă moale, ó-bolonĭ, scoarță tînără. De aci s’a dezvoltat înț. de „oblon”, adică „geam de țiplă, geam, geam de lemn, capac de fereastră”. D. rom. vine bg. oblon, oblon. Înț. de „scîndură” s’a dezvoltat tot de aci, adică „scîndură de căptușit, de acoperit” o fereastră). 1) Pelea animalelor cu păru pe ĭa. Haĭnă blănită (malotea, șubă, cojoc). Pl. blănurĭ, felurĭ de blănĭ (peĭ). 2) Munt. vest. Olt. Suc. Scîndură: atuncĭ nu se îmbrăcaŭ ușoriĭ în blănĭ (Șez. 36, 31). Adv. A zăcea blană, a zăcea întins la pămînt. V. palancă 1.
blánă1 (piele, haină) s. f., g.-d. art. blắnii; (piei prelucrate) pl. blăni/blắnuri; (haine) pl. blắnuri
blánă2 (scândură) s. f., g.-d. art. blắnii; pl. blăni
BLÁNĂ, blăni, s. f. I. 1. Părul sau lâna care acoperă pielea unor animale. ♦ Piele de animal cu păr cu tot, prelucrată. 2. Haină îmblănită; haină confecționată din blană (I 1). II. (Pop.) Scândură groasă. [Pl. și: (I) blănuri] – Din bg. blana.
BLÁNĂ s. piele. (Purtau pe ei ~ de urs.)
BLÁNĂ s. v. chingă, masă, scândură, spetează, stinghie.
BLÁNĂ, (I 1, 2, II) blăni, (I 2,3) blănuri, s. f. I. 1. Piele de animal (viu), cu păr mult și des. 2. Piele de animal cu păr cu tot, prelucrată. 3. Haină îmblănită. II. Scândură groasă. – Bg. blana.