Toate definitiile

AFIRMÁ, afírm, vb. I. 1. Tranz. A susține (cu tărie), a declara (în mod ferm). 2. Refl. A se remarca, a se manifesta în chip deosebit. – Din fr. affirmer, lat. affirmare.

AFIRMÁ vb. 1. a declara, a mărturisi, a relata, a spune, a zice, (pop.) a cuvânta, (înv.) a mărturi. (~ următoarele ...) 2. a se auzi, a se spune, a se şopti, a se vorbi, a se zice, a se zvoni, (înv. şi reg.) a (se) suna, (reg.) a se slomni. (Se ~ că a plecat.) 3. v. manifesta. 4. v. susţine. 5. a se evidenţia, a se impune, a se remarca. (S-a ~ repede în cinematografie.)

AFIRMÁ vb. I. 1. tr. A spune, a susține ceva cu tărie, a declara categoric, ferm; a susține că ceva este adevărat. 2. refl. A se evidenția, a se remarca. [P.i. afirm. / < fr. affirmer, cf. lat. affirmare].

AFIRMÁ vb. I. tr. a susține, a declara categoric, ferm. II. refl. a se evidenția, a se face remarcat prin ceva. (< fr. affirmer, lat. affirmare)

AFIRMÁ, afírm, vb. I. 1. Tranz. A susține (cu tărie), a declara (în mod ferm). 2. Refl. A se face remarcat, a se manifesta în chip deosebit. – Fr. affirmer (lat. lit. affirmare).

A afirma ≠ a contesta, a infirma, a nega, tăgădui, a denega

*afírm, a -á v. tr. (lat. affirmare, d. firmus, tare). Asigur, susțin că ceva e adevărat. V. refl. Mă arăt, mă fac cunoscut: s' a afirmat ca poet.

afirmá (a ~) vb., ind. prez. 3 afírmă