Toate definitiile

ADĂSTÁ, adắst, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A aștepta. [Prez. ind. și: adást] – Lat. ad-astare.

ADĂSTÁ vb. v. aştepta.

adăstá (-ást, -át), vb. – A aștepta. – Mr. adastu. < Lat. ădastāre „a fi prezent” (Pușcariu 22; REW 148; DAR), care nu trebuie confundat cu lat. adastare „a grăbi” (REW 3990), de origine germanică. Se remarcă tendința de a conjuga eu adăstez.

ADĂSTÁ, adắst, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A aștepta. [Prez. ind. și: adást] – Lat. ad-astare.

adắst, a -á v. tr. (lat. adastare din ad-ad-stare; pv. adastar, a se grăbi. – Adăst, adăștĭ, adastă; să adăste și să adaste), Aștept.

adăstá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. adắst, 2 sg. adắști, 3 adástă; conj. prez. 3 să adáste