Toate definitiile

ACCENTUÁ, accentuez, vb. I. 1. Tranz. A marca prin accent (1). ♦ Fig. A sublinia, a întări, a pune în evidență, a reliefa. 2. Refl. Fig. A se intensifica. [Pr.: -tu-a] – Din fr. accentuer.

ACCENTUÁ vb. 1. a evidenţia, a întări, a marca, a puncta, a releva, a reliefa, a sublinia, (livr.) a învedera, a potenţa. (A ~ calităţile lucrării.) 2. v. insista. 3. a se amplifica, a creşte, a se intensifica, a se întări, a se înteţi, a se mări, a spori.

ACCENTUÁ vb. I. 1. tr. A scoate în evidență prin accent (ori printr-un semn grafic) o silabă (sau un cuvânt într-o frază). ♦ (Fig.) A reliefa, a sublinia. 2. refl. (Fig.) A se mări, a spori, a crește. [Pron. ac-cen-tu-a. / < fr. accentuer].

ACCENTUÁ, accentuez, vb. I. 1. Tranz. A marca prin accent sau prin alt semn o silabă sau un cuvânt; a reliefa o propoziție sau o frază, prin intonație. ♦ Fig. A sublinia, a întări. 2. Refl. Fig. A crește, a spori. [Pr.: -tu-a] – După fr. accentuer.

ACCENTUÁ vb. I. tr. 1. a scoate în evidență prin accent. 2. (fig.) a reliefa, a sublinia. II. refl. (fig.) a se mări, a crește treptat. (< fr. accentuer)

*accentuéz v. tr. (mlat. accentuare, fr. accentuer). Pun accentu [!]. Variez vocea. Fig. Scot în relief.

accentuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 accentueáză, 1 pl. accentuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să accentuéze (-tu-e-); ger. accentuấnd (-tu-ând)