Toate definitiile

SEMNIFICÁȚIE, semnificații, s. f. 1. Conținut semantic al unui cuvânt; înțeles, sens, accepție. ♦ (În semiotică) Funcție a semnelor de a reprezenta ceva independent de ele; denotație. ♦ Valoare simbolică a unui lucru; înțeles, noimă, tâlc. 2. Însemnătate, importanță, valoare (a unui fapt, a unui obiect etc.). [Var.: semnificațiúne s. f.] – Din fr. signification (după semn).

SEMNIFICÁŢIE s. 1. (LINGV.) accepţie, conţinut, însemnare, înţeles, sens, valoare, (rar) semantică, semantism, (înv.) noimă, simţ, tâlc. (~ unui cuvânt.) 2. (SEMIOTICĂ) denotaţie. (~ şi conotaţie.) 3. înţeles, raţiune, rost, sens, tâlc, (înv. şi pop.) meşteşug, (pop.) noimă, (Mold. şi Munt.) merchez, (înv.) tocmeală. (Ce ~ are această afirmaţie?) 4. înţeles, mesaj, sens, tâlc, (înv.) socoteală. (~ adâncă a unei poezii.) 5. sens, tâlc, (fig.) preţ. (Iscat-am frumuseţi şi ~ii noi.) 6. importanţă, însemnătate, sens, valoare, (fig.) preţ. (ă actului Unirii.)

SEMNIFICÁȚIE s.f. 1. Înțeles, conținut semantic al unui cuvânt, al unui semn; sens, accepție; denotație. 2. Ceea ce lasă să se întrevadă ceva. 3. Însemnătatea, valoarea unui lucru. ♦ Mesaj (3). [Gen. -iei, var. semnificațiune s.f. / cf. fr. signification].

SEMNIFICÁȚIE s. f. 1. înțeles; conținut semantic al unui cuvânt, al unui semn; sens, accepție; denotație. 2. însemnătate, importanță, valoare a unui lucru. ◊ mesaj (3). (după fr. signification)

semnificáție (-ți-e) s. f., art. semnificáția (-ți-a), g.-d. art. semnificáției; pl. semnificáții, art. semnificáțiile (-ți-i-)

*semnificațiúne f. (lat. significátio, -ónis, fr. signification). Rar. Însemnare, înțeles. Noĭmă, explicațiune. Notificare. — Și -áție, dar ob. -áre.