Toate definitiile

fărímă, V. fărîmă.

fărî́mă f., pl. e (d. fărîm). Bucățică foarte mică: dă-mĭ o fărîmă de pîne [!]. Fig. A avea o fărîmă de speranță. – Maĭ rar sf-. La Cost. (1, 285) fărímă.

fărî́m și sfărî́m orĭ -rám, a -ărîmá și (ob.) a -ărăma (vechĭ fărî́m, a -í și fărim, a -á) și (maĭ rar) farm și sfarm, a -ărmá v. tr. (alb. thărrmónĭ, fărîm, care ar veni d. lat. fragmĭnare, a fragmenta. – Se conj. ca dărîm). Prefac în bucățele, în fărîme, sparg: a sfărăma un bulgăre de pămînt. Fig. Nimicesc, înlătur: a sfărăma lanțurile tiraniiĭ. V. refl. Pînea [!] uscată se sfărîmă. A sfărăma pe cineva în bătaĭe, a-l bate grozav.

fărî́m și sfărî́m orĭ -rám, a -ărîmá și (ob.) a -ărăma (vechĭ fărî́m, a -í și fărim, a -á) și (maĭ rar) farm și sfarm, a -ărmá v. tr. (alb. thărrmónĭ, fărîm, care ar veni d. lat. fragmĭnare, a fragmenta. – Se conj. ca dărîm). Prefac în bucățele, în fărîme, sparg: a sfărăma un bulgăre de pămînt. Fig. Nimicesc, înlătur: a sfărăma lanțurile tiraniiĭ. V. refl. Pînea [!] uscată se sfărîmă. A sfărăma pe cineva în bătaĭe, a-l bate grozav.

fărî́mă f., pl. e (d. fărîm). Bucățică foarte mică: dă-mĭ o fărîmă de pîne [!]. Fig. A avea o fărîmă de speranță. – Maĭ rar sf-. La Cost. (1, 285) fărímă.