Toate definitiile
ORTODIAGRÁMĂ, ortodiagrame, s. f. Traseu desemnat de radiolog pe un ecran fluorescent, care reprezintă proiecția conturului exterior al unui organ intern, determinată cu ajutorul razelor X. [Pr.: -di-a-] – Din fr. orthodiagramme.
ORTODIASCOPÍE s. f. Metodă radioscopică pentru obținerea contururilor unui obiect în mărime naturală. [Pr.: -di-a-] – Din fr. orthodiascopie.
ORTODÓNTIC, -Ă, ortodontici, -ce, adj. Referitor la ortodonție, de ortodonție. – Din fr. orthodontique.
ORTODONTOLOGÍE s. f. Specialitate a stomatologiei care studiază anomaliile de poziție, dezvoltare etc. a dinților pe arcadele dentare și tratamentul acestora. – Din fr. orthodontologie.
ORTODONȚÍE s. f. Parte a stomatologiei care asigură așezarea în poziție normală a dinților pe arcadele dentare. – Din fr. orthodontie.
ORTODOXÍSM s. n. 1. Religia creștină ortodoxă. 2. Calitatea de a fi ortodox (2). 3. Doctrină literară și ideologică românească din perioada interbelică; înclinare spre cultivarea temelor și motivelor religioase ortodoxe. – Ortodox + suf. -ism.
ORTODOXÍST, -Ă, ortodoxiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al ortodoxismului. – De la ortodoxism, cu schimbarea sufixului.
ORTODRÓMIC, -Ă, ortodromici, -ce, adj. Referitor la ortodromă, de ortodromă. – Din fr. orthodromique.
ORTOÉDRIC, -Ă, ortoedrici, -ce, adj. (Despre cristale) Care are planurile coordonate perpendiculare între ele, care are fețele intersectate în unghi drept. – Din fr. orthoédrique.
ORTOÉPIC, -Ă, ortoepici, -ce, adj. Care aparține ortoepiei, privitor la ortoepie. – Din fr. orthoépique.
ORTOEPÍE s. f. Ansamblu de reguli proprii unei limbi care stabilesc pronunțarea corectă (literară) a cuvintelor; disciplină care se ocupă cu studiul acestor reguli. – Din fr. orthoépie.
ORTOFÓNIC, -Ă, ortofonici, -ce, adj. (Despre transmisiuni radio-electrice) Care nu modifică timbrul sunetului emis. – Din fr. orthophonique.
ORTOFONÍE s. f. Pronunțare considerată normală sau corectă a unui fonem sau a unui grup de foneme. – Din fr. orthophonie.
ORTOGENÉZĂ s. f. Dezvoltare tot mai accentuată a unor caractere în generațiile care se succedă. – Din fr. orthogénèse.
ORTOGENÍE s. f. (Med.) Dezvoltare simetrică a arcadelor dentare superioare și inferioare care face posibilă întâlnirea dinților cap la cap. – Din fr. orthogénie.
ORTOGONÁL, -Ă, ortogonali, -e, adj. (Despre figuri geometrice) Care formează unghiuri drepte. ◊ Proiecție ortogonală = proiecție obținută prin trasarea unei perpendiculare de la fiecare punct de proiectat pe planul de proiecție. ♦ (Despre curbe) Care se întretaie astfel încât tangentele lor în punctul de intersecție să fie perpendiculare. ♦ (Despre suprafețe) Care se întretaie astfel încât planurile lor tangente în orice punct al curbei de intersecție să fie perpendiculare. – Din fr. orthogonal.
ORTOGONALITÁTE s. f. Proprietatea de a fi ortogonal. – Din fr. orthogonalité.
ORTOGRAFIÁ, ortografiez, vb. I. Tranz. A scrie după regulile ortografice; a aplica o anumită ortografie. [Pr.: -fi-a] – Din fr. orthographier.
ORTOGRÁFIC, -Ă, ortografici, -ce, adj. Care aparține ortografiei, privitor la ortografie, de ortografie. ♦ În conformitate cu regulile ortografiei, corect din punctul de vedere al ortografiei. – Din fr. orthographique.
ORTOGRAFÍE, ortografii, s. f. Ansamblu de reguli care stabilesc scrierea corectă a unei limbi; aplicarea practică a acestor reguli. – Din lat. orthographia.
ORTOGRAFIÉRE, ortografieri, s. f. Acțiunea de a ortografia și rezultatul ei. [Pr.: -fi-e-] – V. ortografia.
ORTOHIDROGÉN s. n. Hidrogen cu moleculele alcătuite din doi atomi ale căror nuclee au spinii paraleli. – Din fr. orthohydrogène.
ORTOLÁN, ortolani, s. m. Pasăre migratoare cu penele de culoare brună-roșcată, cu capul cenușiu-verzui și cu gușa galbenă (Emberiza hortulana). – Din fr. ortolan.
ORTOMĂNÓS, -OÁSĂ, ortomănoși, -oase, adj. (În poezia pop.) Ortoman (2). – Ortoman + suf. -os.
ORTOPANCROMÁTIC, -Ă, ortopancromatici, -ce, adj. (Despre materiale fotografice) Care este sensibil la toate culorile spectrului, inclusiv la roșu. – Din fr. orthopanchromatique.
OMÓI, -OÁIE, omoi, -oaie, s. m. și f. Augmentativ al lui om. – Om + suf. -oi.