Toate definitiile
EXTRĂDÁRE, extrădări, s. f. Acțiunea de a extrăda și rezultatul ei; predare de către un stat altui stat a unui infractor care se găsește pe teritoriul său, spre a fi judecat sau spre a-și executa pedeapsa. – V. extrăda.
EXTREMÁLĂ, extremale, s. f. (Mat.) Funcție care realizează extremul unei funcționale. – Din fr. extrémale.
EXTREMÍSM s. n. Atitudine, doctrină a unor curente politice care, pe baza unor opinii, idei, păreri exagerate, unilaterale, extreme, urmăresc prin măsuri violente sau radicale să impună programul lor. – Din fr. extrémisme.
EXTREMÍST, -Ă, extremiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de extremism, care depășește limitele normale, moderate; privitor la teoriile, ideile, opiniile, metodele, măsurile etc. împinse la extrem. 2. S. m. și f. Adept al extremismului. – Din fr. extrémiste.
EXTREMITÁTE, extremități, s. f. Limită, parte extremă, punct final. ♦ Parte terminală, periferică a unui organ sau a corpului. – Din fr. extrémité.
EXTRINSÉC, -Ă, extrinseci, -ce, adj. 1. Care vine din afară, care nu provine din esența lucrurilor. 2. (Anat.; despre organe) Originar din afara locului unde se găsește sau acționează. – Din fr. extrinsèque.
EXTROFÍE, extrofii, s. f. Defect de conformație al unui organ care este astfel întors, încât fața sa internă devine externă. – Din fr. extrophie.
EXTROSPECTÍV, -Ă, extrospectivi, -e, adj. (Psih.; despre oameni) Care observă trăirile psihice ale altora. – Din engl. extrospective.
EXTROSPÉCȚIE, extrospecții, s. f. (Psih.) Observare a fenomenelor din afara eului, a trăirilor psihice ale altuia. – Din fr., engl. extrospection.
EXTRUDÁRE, extrudări, s. f. Procedeu de prelucrare a materialelor (metale, mase plastice) prin deformare plastică, constând în trecerea forțată a materialului, supus unei forțe de compresiune, printr-o matriță de formă adecvată; extruziune. – Cf. fr. extrusion.
EXTRUZIÚNE, extruziuni, s. f. Extrudare. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. extrusion.
EXUBERÁNT, -Ă, exuberanți, -te, adj. 1. Care își manifestă sentimentele prin numeroase demonstrații exterioare; de o mare vioiciune, foarte vioi; expansiv. 2. (Rar) Abundent, îmbelșugat. – Din fr. exubérant, lat. exuberans, -ntis.
EXUBERÁNȚĂ, exuberanțe, s. f. 1. Însușirea de a fi exuberant; manifestare a acestei însușiri; expansivitate. 2. (Rar) Bogăție, belșug, abundență; varietate. – Din fr. exubérance, lat. exuberantia.
EXULCERÁȚIE, exulcerații, s. f. (Med.) Ulcerație superficială, ușoară. – Din fr. exulcération.
EXULTÁNT, -Ă, exultanți, -te, adj. Care exultă, foarte vesel. [Pr.: eg-zul-] – Din fr. exultant.
EXULTÁRE, exultări, s. f. Acțiunea de a exulta și rezultatul ei; exultație. [Pr.: eg-zul-] – V. exulta.
EXULTÁȚIE, exultații, s. f. Exultare. [Pr.: eg-zul-] – Din fr. exultation.
EXUVIÁBIL, -Ă, exuviabili, -e, adj. (Despre animale) Care își schimbă pielea. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. exuviable.
EZERÍNĂ, ezerine, s. f. Alcaloid extras din semințele unei plante leguminoase, utilizat în tratamentul glaucomului, parezelor intestinale etc. – Din fr. ésérine.
EZITÁ, ezit, vb. I. Intranz. și tranz. A sta la îndoială în luarea unei hotărâri; a șovăi, a se codi, a pregeta. – Din fr. hésiter, lat. haesitare.
EZITÁNT, -Ă, ezitanți, -te, adj. Care ezită; șovăitor, nehotărât. – Din fr. hésitant.
EZITÁRE, ezitări, s. f. Faptul de a ezita; șovăială, nehotărâre, codeală, codire. – V. ezita.
EXTRĂDÁ, extrădez, vb. I. Tranz. A preda pe cineva urmărit sau condamnat altui stat, la cerere, în condițiile prevăzute de convențiile internaționale; a săvârși o extrădare. – Din fr. extrader.
ELZEVÍR, elzevire, s. n. Caracter de literă subțire cu talpa triunghiulară. ♦ Ediție imprimată sau publicată de unii dintre membrii vestitei familii de tipografi olandezi Elzévir. – Din fr. elzévir.
EMAILÁ, emailez, vb. I. Tranz. A acoperi suprafața unui obiect cu email (1); a smălțui. – Din fr. émailler.
EXTERMINÁNT, -Ă, exterminanți, -te, adj. Care extermină. – Din fr. exterminant.
EXTERMINÁRE, exterminări, s. f. Acțiunea de a extermina și rezultatul ei; stârpire, masacrare; exterminațiune. – V. extermina.
EXTERMINÁT, -Ă, exterminați, -te, adj. Distrus, nimicit, stârpit în masă. – V. extermina.
EXTERMINATÓR, -OÁRE, exterminatori, -oare, adj., s. m. și f. (Cel) care extermină; nimicitor, distrugător. – Din fr. exterminateur, lat. exterminator, -oris.
EXTERMINAȚIÚNE, exterminațiuni, s. f. (Rar) Exterminare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. extermination, lat. exterminatio, -onis.