Toate definitiile
RECEPTÚRĂ, recepturi, s. f. 1. Preparare a unui medicament după o rețetă; 2. Loc, secție într-o farmacie unde se prepară medicamentele prescrise într-o rețetă. – Din germ. Rezeptur.
RECÉPȚIE, recepții, s. f. 1. Operație de luare în primire a unui material sau a unei lucrări, pe baza verificării lor cantitative și calitative. ♦ Serviciu într-o întreprindere hotelieră care are evidența persoanelor aflate în hotel, face repartizarea în camere a solicitatorilor etc. 2. (Tehn.) Primire a unei anumite forme de energie pentru a o transforma în altă formă de energie. 3. Reuniune, banchet cu caracter festiv (în cercurile oficiale). 4. (înv.) Primire, întâmpinare (cu caracter ceremonios) a unui oaspete. ◊ Discurs de recepție = discurs rostit într-o ședință solemnă de către un membru nou ales al unei academii. – Din fr. reception, lat. receptio.
RECEPȚIONÉR, -Ă, recepționeri, -e, s. m. și f. Persoană care are însărcinarea de a recepționa o lucrare, un material etc.. ♦ Persoană care are misiunea de a primi obiectele expediate (prin poștă). [Pr.: -ți-o-] – Din fr. réceptionnaire.
RECERCETÁ, recercetez, vb. I. Tranz. A cerceta din nou (pentru a aprofunda cunoașterea sau pentru a corecta o eroare). – Re1 + cerceta.
RECERCETÁRE, recercetări, s. f. Acțiunea de a recerceta. – V. recerceta.
RECERCETÁT, -Ă, recerectați, -te, adj. Care a fost cercetat din nou (pentru a corecta o eroare, pentru a descoperi noi date etc.). – V. recerceta.
RECESIONÍST, -Ă, recesioniști, -ste, adj. Cu caracter de recesiune, de recesiune. [Pr.: -si-o-] – De la recesiune.
RECESIÚNE, recesiuni, s. f. (Rar) Retragere. (Astron.; în forma recesie) Îndepărtare a obiectelor extragalactice de sistemul solar. ♦ Scădere a producției, reducere a investițiilor etc. în perioada apariției fenomenelor negative asemănătoare crizelor economice; stagnare temporară a afacerilor; p. ext. criză. [Pr.: -si-u- – Var.: recésie s. f.] – Din fr. récession.
RECESÍV, -Ă, recesivi, -e, adj. (Rar) Care dă îndărăt, pe cale de a dispărea; retras. – Din fr. récessif.
RECHEMÁ, rechem, vb. I. Tranz. A chema înapoi, a chema din nou. ♦ Fig. A-și reaminti, a evoca o imagine, o întâmplare trecută etc. ♦ Fig. (Rar) A trezi (la realitate); a dezmetici. – Re1- + chema.
RECHEMÁRE, rechemări, s. f. Acțiunea de a rechema și rezultatul ei; chemare înapoi. – V. rechema.
RÉCHIE, rechii, s. f. Plantă erbacee meliferă cu tulpina ramificată, cu frunze alterne, cu flori mici, galbene-verzui (Reseda lutea). – Et. nec.
RECHÍN, rechini, s. m. 1. (La pl.) Gen de pești marini răpitori având corpul acoperit cu solzi mărunți, aspri, cu coada formată din doi lobi inegali, care ajung uneori la 15 metri lungime, cu cinci fante branhiale pe laturile capului si cu schelet cartilaginos; (și la sg.) pește care face parte din acest gen. ◊ Rechin albastru = specie de rechin lung de 3-5 m, care trăiește în Marea Mediterană și în Oceanul Atlantic (Charcharias glaucus). 2. Fig. Om lipsit de scrupule, hrăpăreț, lacom. – Din fr. requin.
RECHIZÍȚIE, rechiziții, s. f. Măsură excepțională prin care un organ al administrației de stat obligă pe cetățeni la cedarea temporară a unor bunuri mobile sau imobile (contra plată) pentru nevoile armatei sau ale statului. – Din fr. réquisition, germ. Requisition.
RECHIZITÓR s. n. v. rechizitoriu.
RECHIZITORIÁL, -Ă, rechizitoriali, -e, adj. Cu caracter de rechizitoriu. [Pr.: -ri-al] – Din fr. réquisitorial.
RECHIZIȚIONÁ, rechiziționez, vb. I. Tranz. A face rechiziție, a lua prin rechiziție, a supune rechiziției. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. réquisitionner.
RECHIZIȚIONÁRE, rechiziționări, s. f. Acțiunea de a rechiziționa și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. rechiziționa.
RECICLÁ, reciclez, vb. I. Tranz. A prelucra anumite deșeuri în vederea refolosirii lor. – Din fr.recycler.
RECICLÁRE, reciclări, s. f. Acțiunea de a recicla. – V. recicla.
RECICLÁT, -Ă, reciclați, -te, adj. (Despre deșeuri) Care a suferit un proces de reciclare. – V. recicla.
RECIDIVÁNT, -Ă, recidivanți, -te, adj. (Despre boli) Care recidivează. – Din fr. récidivant.
RECIDIVÁRE, recidivări, s. f. Acțiunea de a recidiva și rezultatul ei. – V. recidiva.
RECIDIVÍST, -Ă, recidiviști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care comite o recidivă; p. ext. (persoană) care repetă aceeași greșeală. – Din fr. récidiviste.
RECIDIVITÁTE s. f. (Rar) Tendință spre recidivă. – Din fr. récidivité.
RECIPIENDÁR, -Ă, recipiendari, s. m. și f. (Înv.) Persoană care urma să fie primită (în mod solemn) într-o societate constituită: p. ext. persoană desemnată pentru un titlu, o funcție etc. [Pr.: -pi-en-] – Din fr. récipiendaire.
RECIPÍSĂ, recipise, s. f. Dovadă sau adeverință oficială (detașată dintr-un carnet special) prin care se confirmă primirea unor acte, telegrame, colete, bani etc., destinate a fi expediate. – După fr. récépissé, germ. Rezepisse.
RECIPROCITÁTE, reciprocități, s. f. 1. Însușirea de a fi reciproc. ♦ Asigurare făcută de către un stat altui stat, cu care întreține relații diplomatice, culturale, comerciale, de a avea un tratament egal sau echivalent cu acela pe care acest din urmă stat i-l asigură la rândul său. 2. (Mat.) Relație între două numere, ecuații sau teoreme prin care una dintre ele este reciprocă celeilalte. 3. (Fiz.) Proprietate a razelor luminoase de a nu-și schimba forma și traiectoria atunci când este inversat sensul de propagare a luminii. – Din fr. réciprocité, lat. reciprocitas,-atis.
RECIRCULÁ, recírcul, vb. I. Tranz. A face să intre într-un proces de recirculare. – Re1- + circula (după fr. récirculer).
RECIRCULÁRE, recirculări, s. f. (Tehn.) 1. Reintroducere a unui material sau a unei substanțe în ciclul de fabricație, în scopul îmbunătățirii unor parametri ai producției. 2. Recirculație. – V. recircula.