|
XENOFÓB, -Ă, xenofobi, -e, adj., s.m. şi f. (Persoană) care manifestă ură faţă de persoane de altă naţionalitate sau faţă de alte popoare. – Din fr. xénophobe. XENOFÓB ~ă (~i, ~e) şi substantival (despre persoane) Care manifestă ură şi dispreţ faţă de persoanele de altă naţionalitate; duşmănos faţă de tot ce este străin. /<fr. xénophobe XENOFOBÍE s.f. Ură faţă de străini şi faţă de tot ce este străin. – Din fr. xénophobie. XENOFOBÍE f. Aversiune exagerată faţă de tot ce este străin. [G.-D. xenofobiei] /<fr. xénophobie XENOGAMÍE s.f. Polenizare a florilor unei plante cu polen colectat de la o altă plantă din aceeaşi specie. (din fr. xénogamie) XENOGAMÍE f. Polenizare a florilor unei plante cu polen colectat de la o altă plantă de aceeaşi specie. /<fr. xénogamie XENOLÍT, xenolite, s.n. (Min.) Fragment de rocă străin de roca eruptivă în care se află. – Din fr. xénolithe, germ. Xenolith, engl. xenolithe. XENOLÍT ~e n. geol. Fragment de rocă străin după provenienţă şi compoziţie în raport cu roca eruptivă în care este prins. /<fr. xénolite, germ. Xenolith XENOMÁN, -Ă, xenomani, -e, s.m. şi f. Persoană care are o preferinţă deosebită pentru străini şi pentru tot ceea ce provine de la ei. – Din fr. xénomane. XENOMÁN ~ă (~i, ~e) m. şi f. Persoană care manifestă o admiraţie deosebită pentru străini şi pentru ceea ce provine de la ei. /<fr. xénomane XENOMANÍE, xenomanii, s.f. Pasiune exagerată pentru tot ce este străin. – Din fr. xénomanie. XENOMORFÍE s.f. Proprietate a unui mineral de a se prezenta şi sub altă formă decât cea obişnuită. – Din fr. xénomorphie. XÉNON s.n. Element chimic din grupul gazelor nobile, incolor şi inodor, care se găseşte în atmosferă în cantităţi foarte mici. – Din fr. xénon, germ. Xenon. XENÓN n. Gaz nobil incolor şi inodor, întâlnit în atmosferă în cantităţi mici, folosit la umplerea becurilor electrice. /< fr. xénon XENOPATÍE, xenopatii, s.f. (Med.) Delir în care bolnavul e convins că se acţionează asupra sa de la distanţă prin sugestie, hipnoză etc. – Din fr. xénopathie. XÉRES s.n. Vin de calitate superioară, cu aromă şi buchet specific, originar din Spania. [Pr.: he-] – Din fr. xérès, germ. Xeres[wein]. XERES [pr.: héres] m. Specialitate superioară de vin, foarte tare şi cu aromă specifică, originar din Spania. /<sp. Xeres, fr. xéres XEROCOPIÁ, xerocopiéz, vb. I. (Despre documente, imagini etc.) Tranz. A multiplica cu ajutorul xeroxului. (din xerocopie) A XEROCOPI//á ~éz tranz. (documente, imagini etc.) A multiplica cu ajutorul xeroxului. / Din xerocopie XEROCÓPIE, xerocopii, s.f. Copie făcută la xerox. – Din fr. xérocopie, it. xerocopia. XEROCÓPI//E ~i f. Copie făcută la xerox. /< fr. xérocopie, it. xerocopia XERODERMÍE, xerodermii, s.f. Boală de piele caracterizată prin uscarea şi descuamarea continuă a pielii din cauza creşterii stratului cornos şi a scăderii secreţiilor cutanate. – Din fr. xérodermie. XEROFÁG, -Ă, xerofagi, -ge, adj. Care se hrăneşte cu alimente uscate. – Din fr. xérophage. XEROFÁ//G ~gă (~gi,~ge) Care se hrăneşte cu alimente uscate. /<fr. xérophage XEROFAGÍE s.f. Regim de alimentaţie vegetariană care are la bază alimente uscate, seci. – Din fr. xérophagie. XEROFAGÍ//E ~i f. Regim de alimentaţie vegetariană care are la bază alimente uscate. /<fr. xérophagie XEROFÍL ~ă (~i, ~e) (despre plante sau despre animale) Care poate trăi în locuri lipsite de umiditate. /<fr. xérophile XEROFÍLĂ, xerofile, adj., s.f. (Bot.) Xerofită. – Din fr. xérophile. XEROFÍTĂ, xerofite, s.f., adj. (Plantă) care este adaptată pentru a trăi într-un mediu cu umiditate scăzută; xerofilă. – Din fr. xérophytes. XEROFÍT//Ă ~e f. şi adjectival Plantă care se adaptează la un mediu cu umiditate scăzută. /<fr. xérophyte |