Toate definitiile

H s. m. invar. A zecea literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (consoană fricativă laringală, velară sau palatală (2)). ◊ Ora H = oră secretă, legată de momentul în care trupele pornesc la atac; moment stabilit pentru începerea unei acțiuni. [Pr.: ha].

HA interj. 1. Exclamație care exprimă: surprindere; mulțumire; satisfacție (răutăcioasă). 2. (Fam.) Poftim? ce? cum? ♦ Nu-i așa? n-am dreptate? 3. (Repetat) Cuvânt care imită râsul în hohote. – Onomatopee.

HABÁN, -Ă, habani, -e, s. m. și f. Membru al unei secte baptiste ai cărei adepți au emigrat și în Transilvania în secolul al XVI-lea. – Din germ. Habaner.

HABÁNĂ adj.f. (În sintagma) Ceramică habană = tip de ceramică fină, smălțuită, cu fond alb, ornamentată cu motive cinegetice, realizată de olarii din Transilvania în sec. al XVII-lea. – Et. nec.

HABANÉRĂ, habanere, s. f. Numele unui dans popular de origine cubaneză, cu mișcare moderată și figuri ritmice caracteristice; melodie după care se execută acest dans. – Din sp., fr. habanera.

HABÁR s. n. 1. (În expr.) A nu avea habar (de sau despre ceva) = a) a nu ști nimic, a nu avea nici o idee despre ceva; b) a nu-și face griji, a nu-i păsa de ceva. 2. (Reg.; în expr.) Cum (ți-)e habarul? = cum (îți) merge? cum stau lucrurile? – Din tc. haber, „veste, informație”.

HÁBEAS CÓRPUS s. n. (În legislația unor țări) Drept care garantează libertatea individuală și protejează împotriva arestării arbitrare, permițând arestatului să ceară prin avocatul său să compară în fața unui magistrat care urmează să decidă asupra legalității arestării. [Pr.: há-be-as cór-pus] – Expr. lat.

HABITÁCLU, habitacle (habitacluri), s. n. 1. Locaș special al busolei pe o navă; suport nemagnetic al busolei marine. ♦ Calotă de alamă care acoperă busola. 2. Spațiu amenajat într-un automobil, într-o aeronavă etc. (pentru echipaj, călători, poștă etc.). – Din fr. habitacle.

HABITÁT, habitate, s. n. Suprafață locuită de o populație, de o specie de plante sau de animale; biotop. – Din fr. habitat.

HABITUÁL, -Ă, habituali, -e, adj. (Rar) Obișnuit, frecvent. [Pr.: -tu-al] – Din fr. habituel.

HABITÚDINE, habitudini, s. f. (Livr.) Obișnuință, deprindere, obicei. – Din lat. habitudo, -inis, fr. habitude.

HÁBITUS s. n. 1. Aspect fizic exterior al unui individ, capabil să prezinte indicații asupra stării de sănătate a individului respectiv. 2. Aspect exterior specific pe care îl capătă cristalele prin dezvoltarea diferită a fețelor. – Cuv. lat.

HABÓCA s. f. (Reg.; în loc. adv.) Cu haboca = cu sila, cu forța. – Et. nec.

HABÓTNIC, -Ă, habotnici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care respectă cu scrupulozitate exagerată prescripțiile religiei; bigot. – Din rus. habadnik „membru al sectei religioase evreiești «Habad»”.

HABOTNICÍE, habotnicii, s. f. Faptul de a fi habotnic; purtare sau deprindere de habotnic; zel exagerat pentru respectarea ritualurilor religiei; bigotism. – Habotnic + suf. -ie.

HABSBÚRGIC, -Ă, habsburgici, -ce, adj. Al dinastiei Habsburg sau al Imperiului Austro-Ungar condus de împărații din dinastia Habsburg, privitor la această dinastie sau la acest Imperiu. – Habsburg (n. pr.) + suf. -ic.

HAC¹, (2) hacuri, s. n. 1. (În expr.) A-i veni (cuiva sau la ceva) de hac = a găsi modalitatea, sistemul de a învinge, de a face inofensiv pe cineva sau ceva care supără, care provoacă nemulțumiri. 2. (Înv.) Salariu, leafă. – Din tc. hak.

HAC², hacuri, s. n. (Reg.) Un fel de cui de fier care se bate iarna pe talpa încălțămintei sau la potcoavele cailor, ca să nu alunece. – Din ucr. hak.

HACANÁ adv. (Arg.; la comparativ) Mai la o parte, în lături. [Var.: acaná adv.] – Din țig. hacana.

HÁCHIȚE (HACHÍȚE) s. f. pl. (În expr.) A avea hachițe sau a-l apuca (pe cineva), a-i veni (cuiva) hachițele = a avea toane, capricii, istericale. – Et. nec.

HADARÁG, hadaragi, s. m. V. hădărag.

HADÂMB, hadâmbi, s. m. (Înv.) Eunuc. – Din tc. hadim.

HÁDES s. n. (Livr.) Infern. – Din fr. hadès.

HADRÓN, hadroni, s. m. (Fiz.) Particulă cu masă superioară sau egală cu protonul supusă unei interacțiuni electromagnetice și gravitaționale foarte slabe. – Din engl., fr. hadron.

HADROZÁUR, hadrozauri, s. m. Specie de dinozaur care a trăit în urmă cu 70-75 de milioane de ani. [Scris și: hadrosaur] – Din engl. hadrosaur.

HÁFNIU s. n. Element chimic, metal rar, asemănător cu oțelul, care se găsește în minereurile de zirconiu și care se întrebuințează în electrotehnică; celțiu. – Din fr. hafnium, germ. Hafnium.

HAGÁDĂ, hagade, s. f. Povestire însoțită de cântece tradiționale ebraice, referitoare la ieșirea evreilor din Egipt. – Din germ. Haggada.

HAGIALÂC, hagialâcuri, s. n. Pelerinaj făcut de un creștin sau de un mahomedan într-unul din locurile sfinte ale bisericii respective. – Din tc. hacilik.

HAGIOGRÁF, hagiografi, s. m. Autor care scrie viețile sfinților. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. hagiographe.

HAGIOGRÁFIC, -Ă, hagiografici, -ce, adj. Care aparține hagiografiei, privitor la hagiografie, de hagiografie; hagiologic. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. hagiographique.