F s.m. invar. A opta literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (consoană fricativă labiodentală surdă (2)). [Pr.: fe].
FA1 s.m. invar. (Muz.) Treapta a patra din gama majoră tip; sunetul şi notaţia corespunzătoare acestei trepte. ♦ Una dintre cheile muzicale. – Din it. fa.
FA2 interj. v. fă.
FA2 interj. pop. (se foloseşte ca adresare către o persoană de sex feminin). /Din fa[tă]
FA1 m. invar. 1) Notă muzicală situată pe treapta a patra din gama majoră tip. 2) Sunetul corespunzător acestei note. ♢ Cheia ~ cheia de bas. /<it. fa
FABIÁN, -Ă, fabieni, -e, s.m. şi f. Adept al fabianismului. [Pr.: -bi-an] – Din engl. Fabian [Society].
FABIANÍSM s.n. Doctrină care preconiza trecerea lentă, pe calea reformelor de stat, de la capitalism la socialism. [Pr.: -bi-a-] – Din engl. fabianism, fr. fabianisme.
FABRICÁ, fábric, vb. I. Tranz. A produce o marfă în serie şi în cantităţi mari, prelucrând materia primă într-o fabrică, într-o uzină etc. ♦ P. gener. (Fam.) A face, a confecţiona, a realiza. ♦ Fig. A născoci, a plăsmui, a inventa. – Din fr. fabriquer, lat. fabricare.
A FABRICÁ fábric tranz. 1) (mărfuri, produse) A produce în serie, prelucrând materia primă (la o fabrică, la o uzină). 2) fig. depr. A face în grabă şi necalitativ. ~ versuri. 3) fig. A crea în imaginaţie în mod arbitrar; a ticlui; a născoci; a inventa; a izvodi; a broda. /<fr. fabriquer, lat. fabricare
FABRICÁNT, -Ă, fabricanţi, -te, s.m. şi f. Proprietar şi conducător al unei fabrici; industriaş. ♦ Persoană care fabrică ceva. – Din fr. fabricant.
FABRICÁN//T ~ţi m. 1) Persoană care are sau conduce o fabrică. 2) Persoană care fabrică ceva. /<fr. fabricant
FABRICÁRE s.f. Acţiunea de a fabrica. – V. fabrica.
FABRICÁT, fabricate, s.n. Marfă produsă într-o fabrică, într-o uzină etc. – Din germ. Fabrikat.
FABRICÁT ~e n. Produs finit obţinut prin fabricare. /<germ. Fabrikat
FABRICÁŢIE, fabricaţii, s.f. Proces tehnologic de producere a mărfurilor într-o fabrică, într-o uzină etc.; producţia unei asemenea unităţi industriale. – Din fr. fabrication, lat. fabricatio.
FÁBRICĂ, fabrici, s.f. Întreprindere industrială care foloseşte un sistem de maşini şi de instalaţii tehnice în vederea executării operaţiilor de transformare a materiei prime în produse finite, în serie şi în cantităţi mari. ♢ Expr. (Fam.) A lua (pe cineva) în fabrică = a certa, a reproşa, a cere socoteală (cuiva); a bate (pe cineva). A intra în fabrica cuiva = a fi certat de cineva, a i se reproşa, a i se cere socoteală; a fi bătut de cineva. [Pl. şi: (pop.) făbrici] – Din fr. fabrique, rus. fabrika, germ. Fabrik.
FÁBRI//CĂ ~ci f. Întreprindere industrială care prelucrează materia primă transformând-o în produse finite. ~ de zahăr. ♢ A lua (pe cineva) în ~ lua pe cineva la rost. [G.-D. fabricii] /<fr. fabrique, germ. Fabrik
FABRICITÁTE s.f. (Livr.) Capacitate a omului de a crea, de a produce bunuri. – Fabrica + suf. -itate.
FABRICITÁTE f. livr. Capacitate a omului de a crea, de a produce bunuri. /a fabrica + suf. ~itate
FABULÁ, fabulez, vb. I. Tranz. A imagina fapte, întâmplări etc. prezentându-le drept reale sau posibile; p. ext. a minţi. – Din fr. fabuler.
A FABUL//Á ~éz tranz. A inventa scurte povestiri alegorice, folosind procedeul personificării. /<fr. fabuler
FABULÁRE, fabulări, s.f. Faptul de a fabula. – V. fabula.
FABULÁŢIE, fabulaţii, s.f. 1. Poveste alegorică; p. ext. povestire cuprinsă într-o operă literară, afabulaţie. 2. Figură retorică prin care se redă ca real ceva imaginar. 3. Prezentare a unei fapte imaginare ca reală; p. ext. minciună. – Din fr. fabulation, lat. fabulatio.
FABULÁŢI//E ~i f. 1) rar v. AFABULAŢIE. 2) Figură retorică care constă în prezentarea unor fapte imaginare drept reale. /<fr. fabulation, lat. fabulatio, ~onis
FÁBULĂ, fabule, s.f. Scurtă povestire alegorică, de obicei în versuri, în care autorul, folosind procedeul personificării animalelor, plantelor şi lucrurilor, satirizează anumite moravuri, deprinderi, mentalităţi sau greşeli cu scopul de a le îndrepta. ♦ Istorisire, prezentare a unei fapte imaginare ca reală; p. ext. minciună. – Din fr. fabulation, lat. fabulatio.
FÁBUL//Ă ~e f. 1) Creaţie literară alegorică, de obicei în versuri, în care sunt satirizate unele moravuri umane prin procedeul personificării. 2) Povestire în care elementele imaginare nu se disting de cele reale. 3) rar Subiectul unei opere literare. /<lat. fabula
FABULÍST, -Ă, fabulişti, -ste, s.m. şi f. Autor de fabule. – Din fr. fabuliste.
FABULÍ//ST ~stă (~şti, ~ste) m. şi f. Autor de fabule. /<fr. fabuliste
FABULÍSTIC, -Ă, fabulistici, -ce, adj. De fabulă; de fabulist. – Fabulist + suf. -ic.
FABULÓS, -OÁSĂ, fabuloşi, -oase, adj. 1. (Despre sume de bani, preţuri, averi), Care depăşeşte orice închipuire; enorm, extraordinar. 2. Care aparţine lumii fabulelor, a legendelor, a mitologiei; fantastic, minunat. 3. (Adesea substantivat, n.) Imaginar, ireal. – Din fr. fabuleux, lat. fabulosus.
