Ultimele cuvinte cautate:
DefinitiiSinonimeAntonimeExtensie cautare direct din browser
DEXro - DEX Online - Dictionar Explicativ Roman
Caută

Toate sursele
Definitii
Sinonime
Antonime
Traducere

Roman - Englez - Dictionar Roman Englez
Englez - Roman Dictionar Englez Roman - Dictionar Englez Roman


A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z

Toate definitiile

FINISÁRE, finisări, s. f. Acțiunea de a finisa și rezultatul ei; finisaj. – V. finisa.

FIORÓS, -OÁSĂ, fioroși, -oase, adj. Care inspiră spaimă, frică, groază; înspăimântător, groaznic, îngrozitor. ◊ (Legat de un adjectiv sau de un adverb prin prep. „de”, formează superlativul absolut) Fioros de urât. ♦ (Adverbial) În mod înspăimântător, îngrozitor. [Pr.: fi-o-] – Fior + suf. -os.

FIRÉSC, -EÁSCĂ, firești, adj. 1. Care este conform legilor naturii, din natură. 2. Care este conform așteptărilor, cum era normal să fie; obișnuit, normal; natural. ♦ (Substantivat, n.) (Situație, împrejurare, comportare plină de) naturalețe. – Fire + suf. -esc.

FIRÍDĂ, firide, s. f. Adâncitură de forma unei ferestre oarbe lăsată într-un zid, în peretele unei sobe etc., cu scop utilitar sau decorativ; p. ext. deschizătură îngustă într-un zid. – Din bg. firida.

FIRMAMÉNT s. n. (Livr.) Boltă cerească; cer2. – Din fr. firmament, lat. firmamentum.

FÍSĂ, fise, s. f. Mică placă de metal, de os, de material plastic etc., care, în baza unei convenții, poate înlocui monede sau poate servi ca marcă de plată în localurile de consumație, la jocurile de cărți etc., jeton. ♦ (Piesă metalică în formă de) monedă care, introdusă în mecanismul unui automat, declanșează funcționarea acestuia. Fisă de telefon. ◊ (Fam.; în expr.) A-i pica (sau cădea) cuiva fisa a înțelege repede despre ce este vorba. – Din ngr. físa.

FISCÁL, -Ă, fiscali, -e, adj. Care aparține fiscului, privitor la fisc, de fisc. – Din fr. fiscal.

FISIÚNE, fisiuni, s. f. Fenomenul scindării unui nucleu atomic în mai multe fragmente cu mase de valori comparabile. [Pr.: -si-u-] – Din fr. fission.

FLAMÁND, -Ă, flamanzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Flandrei. 2. Adj. Care aparține Flandrei sau populației ei, privitor la Flandra sau la populația ei. ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de flamanzi (1). – Din fr. flamand.




FLAMBÁ, flambez, vb. I. Tranz. 1. A trece un obiect neinflamabil prin flacără în scopul sterilizării. 2. A încovoia un corp solid (în formă de bară, tub, placă), supunându-l acțiunii unor sarcini exterioare. – Din fr. flamber.

FLAUTÍST, -Ă, flautiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la flaut. [Pr.: fla-u-] – Flaut + suf. -ist. Cf. it. flautista.

FLECĂRÍ, flecăresc, vb. IV. Intranz., Tranz. A spune fleacuri1; a trăncăni. – Din flecar.

FLEXIBILITÁTE s. f. Calitate, însușire a ceea ce este flexibil. – Din fr. flexibilité.

FLEXIONÁ, flexionez, vb. I. (Rar) 1. Refl. A se încovoia, a se îndoi. 2. Tranz. A schimba terminațiile cuvintelor după gen, număr, caz și persoană. [Pr.: -xi-o-] – Din flexiune.

FLIRTÁ, flirtez, vb. I. Intranz. A fi în flirt cu cineva. – Din fr. flirter.

FLUÍD, -Ă, fluizi, -de, adj., s. n. 1. Adj. (Despre corpuri) Cu coeziune slabă între molecule. 2. S. n. Corp lichid sau gazos care își schimbă forma sub acțiunea unei forțe foarte mici. 3. S. n. Suflu, impuls, curent; emanație. – Din fr. fluide, lat. fluidus.

FLÚIER, fluiere, s. n. 1. Instrument muzical popular de suflat, alcătuit dintr-un tub subțire de lemn prevăzut cu găuri. 2. Instrument mic, mai ales de metal, cu care se fluieră; fluierătoare. 3. (Tehn.) Dispozitiv cu ajutorul căruia se pot emite diferite sunete, făcând să treacă prin el un curent de gaze sau de aburi, întrebuințat mai ales pentru semnalizare. 4. Șuierătură, fluierătură. 5. (Pop.) Gambă; tibia. [Pr.: -flu-ier] – Cf. alb. floere.

FLUORESCÉNT, -Ă, fluorescenți, -te, adj. Care prezintă fluorescență; bazat pe fluorescență. ◊ Tub fluorescent = izvor de lumină bazat pe principiul descărcării electrice într-un amestec de gaze și vapori de mercur aflat într-un tub de sticlă. [Pr.: flu-o-] – Din fr. fluorescent.

FLUÓR s. n. Element chimic, gaz foarte activ, de culoare galbenă-verzuie, cu miros înăbușitor, care face parte din grupa halogenilor. [Pr.: flu-or] – Din fr. fluor.

FLUORIZÁ, fluorizez, vb. I. Tranz. A adăuga fluor în apa potabilă sau a aplica în mod repetat fluorură de sodiu în scopul reducerii frecvenței și al prevenirii cariilor dentare. [Pr.: flu-o-] – Din fr. fluoriser.

FOÁRFECĂ s. f. v. foarfece.

FOLÓS, foloase, s. n. Câștig moral sau material; avantaj, profit, haznă, folosință. ◊ Loc. adj., adv. În (sau spre, pentru) folosul cuiva = în interesul, în avantajul, spre binele cuiva. Cu folos = în mod avantajos, cu profit. De folos = folositor, avantajos. ◊ Expr. Ce folos? = la ce bun? degeaba. – Din ngr. ófelos.

FOLOSÍ, folosesc, vb. IV. 1. Tranz. A face uz (de ceva); a utiliza, a întrebuința. ◊ Refl. (Urmat de o determinare introdusă prin prep. „de”) Mă folosesc de dicționar. 2. Intranz. (Construit cu dativul) A fi de folos, a ajuta (cuiva); a servi. 3. Refl. A avea, a trage folos (din ceva); a profita (de ceva). – Din folos.

FOLOSIT, -Ă, folosiți, -te, adj. Care a fost întrebuințat; care s-a degradat, deteriorat (prin întrebuințare îndelungată); întrebuințat, uzat. – V. folosi.

FONDÁ, vb. I. v. funda.

FONEMÁTIC, -Ă, fonematici, -ce, adj. Fonologic. – Din fr. phonématique.

FONÉMIC, -Ă, fonemici, -ce, adj. (Lingv.) Privitor la fonem. – Din fr. phonémique.

FONOLOGÍE s. f. Ramură a lingvisticii care se ocupă cu studiul sunetelor limbii din punctul de vedere al valorii lor funcționale, stabilind sistemele de foneme ale unui idiom și caracterul diferitelor variante; fonetică funcțională. ♦ (Înv.) Fonetică. – Din fr. phonologie.

FORÁJ, foraje, s. n. 1. Ansamblul operațiilor care se efectuează pentru a construi o sondă; forare. 2. Ansamblul operațiilor de fărâmare sau de așchiere a rocilor din pragul găurii de sondă, care se execută în vederea adâncirii acesteia. 3. (Rar) Gaură de sondă. – Din fr. forage.

FORFECÚȚĂ, forfecuțe, s. f. 1. Diminutiv al lui foarfece; foarfece mic (pentru tăiat unghiile). 2. Pasăre mică, cu penele cărămizii, cu ciocul puternic având vârfurile încrucișate ca niște foarfece (Loxia curvirostra). – Foarfece + suf. -uță.

 <<   <    4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14    >   >> 
pagina 9 din 88

 
Programare si administrare site Web Activ  |  Copyright (C) 2004-2018 DEX online. Copierea definitiilor este permisa sub licenta GPL , cu conditia pastrarii acestei note | Termeni si conditii