Dictionar de sinonime

LEGĂTORÍE s. (rar) cartonaj, scorţitorie, (Transilv.) compactorie. (~ de cărţi.)

LEGĂTÓR s. (rar) scorţitor, (Transilv.) compactor. (~ de cărţi.)

LEGĂTÚRĂ s. v. acord, angajament, aranjament, bandaj, coardă, combinaţie, contract, convenţie, cravată, descântec, farmec, faşă, îndatorire, înţelegere, învoială, învoire, legământ, magie, obligaţie, pact, pansament, sarcină, tifon, tranzacţie, vrajă, vrăjitorie.

LEGĂTURÍCĂ s. bocceluţă. (Şi-a luat ~ şi a plecat.)

LÉGE s. 1. (JUR.) (înv.) legiuire, pravilă, testament. 2. (În logica simbolică) lege logică v. tautologie. 3. v. canon.

LÉGE s. v. acţiune, cauză, condamnare, confesiune, credinţă, cult, datină, de-cizie, dreptate, echitate, fel, hotărâre, judecată, justiţie, obicei, osândă, pe-deapsă, proces, religie, rit, rânduială, sentinţă, tradiţie, uz, uzanţă, verdict.

LEGIFERÁRE s. v. reglementare.

LEGENDÁR adj. 1. v. fantastic. 2. faimos. (Un erou ~ al independenţei.)

LEGIFERÁ vb. v. reglementa.

LEGIONÁR s. (POL.) gardist.

LÉGILE s. pl. art. v. drept, jurisprudenţă.

LEGÉNDĂ s. v. minologhion, sinaxar.

LEGISLATÍV adj., s. (JUR.) 1. adj. legiuitor. (Organ ~.) 2. adj. v. parlamentar. 3. s. v. parlament.

LEGISLÁŢIE s. (JUR.) (înv.) legiuire, testament. (Conform ~ în vigoare.)

LEGÍST s. v. jurist.

LEGISLATÓR s. v. legiuitor.

LEGÍTIM adj. 1. v. fundamentat. 2. v. îndreptăţit.

LEGITIMÁ vb. v. îndreptăţi, justifica, motiva.

LEGITIMÁRE s. v. îndreptăţire, justificare, motivare, motivaţie, raţiune, temei.

LEGITIMITÁTE s. v. îndreptăţire, justificare, motivare, motivaţie, raţiune, temei.

LEGITIMIZÁ vb. v. justifica.

LEGITIMÁŢIE s. act, document, hârtie. (Rog, pre-zentaţi ~iile!)

LEGIUÍRE s. v. legalizare, lege, legiferare, legislaţie, reglementare.

LEGIUÍ vb. v. legaliza, legifera, reglementa.

LEGITIMIZÁRE s. v. justificare.

LEGÚMĂ s. v. aliment, hrană, mâncare.

LEGIÚNE s. (IST., MIL.) (înv.) polc. (~ romană.)

LEGUMĂRÉŢ s., adj. v. gurmand.

LEGUMÍ vb. (fig.) a ciuguli, a frunzări. (De ce ~ mâncarea?)

LEGIUÍT adj. v. legal.