Toate definitiile

DENICOTINIZÁ, denicotinizez, vb. I. Tranz. A reduce conținutul de nicotină din tutun prin trecerea ei în combinații mai puțin nocive. – Din fr. dénicotiniser.

DENIGRÁRE, denigrări, s. f. Acțiunea de a denigra și rezultatul ei; ponegrire, defăimare, discreditare. – V. denigra.

DENIVELÁ, denivelez, vb. I. Refl. (Despre un teren, un pavaj, un drum etc.) A-și pierde netezimea, nivelarea, prin formarea de gropi și de ridicaturi. – Din fr. déniveler.

DENIVELÁRE, denivelări, s. f. Acțiunea de a denivela și rezultatul ei. ♦ Diferență de nivel între două unități morfologice limitrofe. ♦ Accident de teren ridicat sau coborât pe o suprafață relativ plană. – V. denivela.

DENS, -Ă, denși, -se, adj. (Despre corpuri, substanțe, soluții) Cu densitate mare; cu părțile componente strâns unite; compact, des. – Din fr. dense, lat. densus.

DENSIMÉTRU, densimetre, s. n. Areometru cu greutate constantă, care indică direct densitatea lichidului în care a fost cufundat. – Din fr. densimètre.

DENÚNȚ, denunțuri, s. n. Informare adresată unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de către o persoană; denunțare. – Din denunța (derivat regresiv).

DEOCHEÁ, deóchi, vb. I. 1. Tranz. (În superstiții) A vătăma sănătatea sau bunăstarea cuiva printr-o privire rea sau invidioasă. 2. Refl. A se îmbolnăvi de deochi. ♦ Fig. (Despre vreme) A se strica. [Pr.: -de-o-] [Var.: diocheá, vb. I.] – Din deochi.

DEOSEBÍRE, deosebiri, s. f. Acțiunea de a (se) deosebi și rezultatul ei; lipsă de asemănare, diferență. ♦ Loc. adv. Cu deosebire = a) în mod deosebit, special; b) mai ales. Cu deosebire de... = cât se poate de..., foarte... Cu deosebire(a) că... = cu diferența că... Fără deosebire = fără excepție. Spre deosebire de... = în opoziție, în contrast cu... [Pr.: -de-o-] – V. deosebi.

DEPARAZITÁ, deparazitez, vb. I. Tranz. A distruge sau a înlătura paraziții de pe plante sau de pe animale, prin metode chimice, fizice sau biologice. – De⁴ + parazit.

DEPĂȘÍT, -Ă, depășiți, -te, adj. Învechit, perimat. – V. depăși.

DEPENDÉNȚĂ, dependențe, s. f. Situația de a fi dependent; stare de subordonare, de supunere. – Din fr. dépendance.

DEPENDÍNȚĂ, dependințe, s. f. Încăpere accesorie a unei case de locuit (bucătărie, baie etc.); (la pl.), ansamblul acestor încăperi. – Din fr. dépendances.

DEPLINĂTÁTE s. f. Faptul de a fi deplin, desăvârșit; perfecțiune, plenitudine. – Deplin + suf. -ătate.

DEPLORÁBIL, -Ă, deplorabili, -e, adj. Vrednic de plâns, de compătimit; care produce o impresie penibilă; jalnic, lamentabil. – Din fr. déplorable.

DEPOLARIZÁ, depolarizez, vb. I. Tranz. 1. A împiedica sau a face să dispară polarizarea chimică a electrozilor. 2. A face să dispară polarizarea unui fascicul de lumină. – Din fr. dépolariser.

DEPOLARIZÁRE, depolarizări, s. f. Acțiunea de a depolariza și rezultatul ei. – V. depolariza.

DEPONÉNT¹, -Ă, deponenți, -te, adj. (În gramatica latină, despre verbe și forme verbale) Cu formă pasivă și înțeles activ. – Din fr. déponent, lat. deponens, -ntis.

DEPONÉNT², -Ă, deponenți, -te s. m. și f. Persoană care încredințează unei alte persoane un lucru în temeiul unui contract de depozit; depunător. – Din lat. deponens, -ntis, it. deponente.

DEPOPULÁ, depopulez, vb. I. Tranz. (Despre calamități) A reduce numeric sau a distruge în mare parte populația unei țări, a unei regiuni. – Din lat. depopulare. Cf. fr. dépeupler, it. depopolare.

DEPORTÁRE, deportări, s. f. Acțiunea de a deporta și rezultatul ei. – V. deporta.

DEPORTÁT, -Ă, deportați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care se află în deportare. – V. deporta. Cf. fr. déporté.

DEPOZITÁR, -Ă, depozitari, -e, s. m. și f. Persoană căreia i se lasă ceva în păstrare. – Din fr. dépositaire.

DEPOZITÁRE, depozitări, s. f. Acțiunea de a depozita și rezultatul ei; înmagazinare, păstrare. – V. depozita.

DEPÓZIT, depozite, s. n. 1. Loc, clădire în care se păstrează materiale de construcție, mărfuri etc., magazie. ♦ Formație militară care aprovizionează unitățile armatei cu materiale, muniții etc. 2. Ceea ce se depune spre păstrare; (în special) bani sau hârtii de valoare depuse în păstrare la o instituție bancară. ◊ Loc. adv. În depozit = în păstrare. ♦ Depozit legal = fond de cărți constituit prin predarea obligatorie de către tipografii și edituri a unui număr de exemplare din fiecare volum tipărit marilor biblioteci publice din țară. 3. Strat format prin sedimentarea substanțelor solide dizolvate sau aflate în suspensie într-un lichid; sediment. – Din lat. depositum (cu unele sensuri după fr. dépôt).

DEPOZÍȚIE, depoziții, s. f. Declarație a unui martor în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală cu privire la fapte ce-i sunt cunoscute prin propriile-i simțuri (văz, auz) și de natură să aducă lămuriri în pricina respectivă; mărturie. [Var.: depozițiúne s. f.] – Din fr. déposition, lat. depositio, -onis.

DEPRESIÚNE, depresiuni, s. f. I. 1. Formă de relief situată la un nivel mai jos decât regiunile înconjurătoare. 2. Vârtej de aer în care presiunea aerului este mai mică decât în regiunile vecine și care aduce timp nefavorabil în locurile pe unde trece. II. Fig. Stare sufletească (patologică) de tristețe (asociată cu neliniște); descurajare, deprimare. III. (Ec. pol.) Fază a ciclului economic, posterioară crizei economice, în care producția se menține la un nivel scăzut, mărfurile se vând greu și la prețuri scăzute, în condițiile în care rămâne redusă și puterea de cumpărare a populației. [Pr.: -si-u-] – Din fr. dépression, lat. depressio, -onis.

DEPUNĂTÓR, -OÁRE, depunători, -oare, s. m. și f. Persoană care depune spre păstrare o sumă de bani, hârtii de valoare etc. – Depune + suf. -ător.

DERETICÁRE, dereticări, s. f. Acțiunea de a deretica și rezultatul ei. – V. deretica.

DERMATOLÓGIC, -Ă, dermatologici, -ce, adj. Care aparține dermatologiei, privitor la dermatologie. – Din fr. dermatologique.