Toate definitiile

JUPÁN, jupani, s. m. Titlu dat în evul mediu, în țările române, celor mai de seamă boieri și dregători; persoană care avea acest titlu. – Din sl. županŭ.

JUPÁNIȚĂ, jupanițe, s. f. Soția jupanului. – Din sl. županica.

JÚPĂ, jupe, s. f. 1. Fustă. 2. Fustă care se îmbracă pe dedesubtul rochiei sau al altei fuste. – Din fr. jupe.

JUPẤN, jupâni, s. m. 1. Titlu de politețe dat în țările române persoanelor care ocupau anumite demnități sau funcții înalte. ♦ Titlu de politețe dat unei persoane, echivalând cu „domn”, „cucon”. 2. Patron, stăpân (considerat în raport cu angajații săi). – Et. nec.

JUPÂNEÁSĂ, jupânese, s. f. 1. Soție de jupân (1); boieroaică. 2. (Înv.) soție de negustor, de om înstărit. ♦ Orășeancă, târgoveață; precupeață. 3. (Înv.) Menajeră, femeie de serviciu într-o casă particulară, madamă. – Jupân + suf. -easă.

JUPÂNEȘÍCĂ s. f. (Reg.) Diminutiv al lui jupâneasă. – Jupâneasă + suf. -ică.

JUPÂNÍȚĂ, jupânițe, s. f. (Înv.) Boieroaică tânără; fiica (sau soția tânără a) unui boier. – Jupân + suf. -iță.

JUPÍ vb. IV. v. jupui.

JUPÍRE, jupiri, s. f. v. jupuire.

JUPÍT, -Ă, jupiți, -te, adj. v. jupuit².

JUPITÓR, -OÁRE, adj., s. m. și f. v. jupuitor.

JUPÓN, jupoane, s. n. Fustă (de obicei cu volane și apretată) care se îmbracă pe dedesubtul rochiei. – Din fr. jupon.

JUPUÍ, jupói, vb. IV. Tranz. 1. A îndepărta pielea de pe corp sau de pe o parte a corpului; a beli. ♦ Spec. A separa pielea de pe corpul animalului sacrificat printr-un proces tehnologic la abator. ♦ Refl. A se descuama. ♦ Tranz. și refl. A (se) juli. ◊ A curăța un arbore de coajă. 2. Fig. A lua cuiva tot ce are; a jefui, a prăda. [Var.: (reg.) jupí vb. IV.] – Din bg. župia.

JUPUIÁLĂ, jupuieli, s. f. Jupuitură. [Pr.: -pu-ia-] – Jupui + suf. -eală.

JUPUÍRE, jupuiri, s. f. Acțiunea de a jupui și rezultatul ei; jupuit¹. [Var.: (reg.) jupíre s. f.] – V. jupui.

JUPUÍT¹ s. n. Jupuire. – V. jupui.

JUPUÍT², -Ă, jupuiți, -te, adj. (Despre piele) Luat, tras de pe corp; (despre oameni sau animale ori despre părți ale corpului) cu pielea luată; belit. ♦ Descuamat. ♦ Julit. ♦ (Despre arbori) cojit. ♦ (despre lucruri) Ros, uzat. [Var.: (reg.) jupít, -ă, adj.] – V. jupui.

JUPUITÓR, -OÁRE, jupuitori, -oare, adj., s. m. și f. (Adesea fig.) (Persoană) care jupoaie. [Pr.: -pu-i- – Var.: (reg.) jupitór, -oáre adj., s. m. și f.] – Jupui + suf. tor.

JUPUITÚRĂ, jupuituri s. f. Rană produsă prin jupuirea pielii; jupuială. [Pr.: -pu-i-] – Jupui + suf. -ură.

JUR¹, juri, s. m. (Astăzi rar) Jurat¹. ◊ (În vechea organizare judecătorească) Curte cu juri = organ de jurisdicție pentru procese criminale, delicte politice sau de presă, în componența căruia intrau jurați¹. – Din fr. jury.

JUR², jururi, s. n. Spațiu în mijlocul căruia se află cineva sau ceva; împrejurime; vecinătate. ◊ Loc. adv. În (sau prin) jur = în (sau prin) preajmă, alături, prin apropiere, împrejur. Din jur = din împrejurimi, dimprejur. (De) jur împrejur = din (sau în) toate părțile. ◊ Loc. prep. În jurul... = a) în preajma...; b) relativ la..., despre...; c) aproximativ în..., cam pe la... Prin jurul... = în apropiere de...; cam pe la...; Din jurul... = pe lângă, din preajma... (De) jur împrejurul... = în preajma... – Lat. gyrus.

JUR³, jururi, s. n. (Pop.) Jurământ. – Din jura (derivat regresiv).

JURÁ, jur, vb. I. 1. Tranz. și refl. A afirma, a declara ceva sub jurământ, a depune un jurământ. ◊ Tranz. A întări, a confirma la judecată, prin jurământ, o depoziție sau o mărturie. ◊ Refl. A promite prin jurământ. 2. Refl. (Pop.) A se afurisi, a se blestema (pentru a întări cele afirmate). 3. Tranz. (Pop.) A ruga pe cineva cu stăruință; a implora, a conjura. – Lat. jurare.

JURÁRE, jurări, s. f. (Înv.) Acțiunea de a (se) jura și rezultatul ei; jurământ. ◊ Blestem. – V. jura.

JURÁSIC, -Ă, jurasici, -ce, s. n., adj. 1. S. n. A doua perioadă a mezozoicului, în care predomină gimnospermele și apar angiospermele, iar fauna este reprezentată prin aproape toate tipurile de viețuitoare. ◊ Grup de roci formate în această perioadă. 2. Adj. Care ține de jurasic (1), privitor la jurasic. – Din fr. jurassique.

JURÁT¹, jurați, s. m. (În unele state) Cetățean ales să ia parte la judecarea unor procese penale și uneori a unor procese civile; jur¹. ◊ Curte cu jurați = curte cu juri. – Din fr. juré, lat. juratus.

JURÁT², -Ă, jurați, -te, adj. (Pop.; adesea substantivat) Blestemat, afurisit; rău, hain. – V. jura.

JURĂMÂNT, jurăminte, s. n. 1. Afirmare, promisiune, făgăduială solemnă făcută de o persoană (adesea printr-o anumită formulă în care este invocată divinitatea) de a spune adevărul în legătură cu anumite fapte; jur³. 2. Angajament solemn, exprimat de obicei printr-o anumită formulă, prin care cineva se obligă să-și facă datoria (față de popor, de stat etc.). 3. Promisiune, făgăduială fermă de a face ceva. – Din lat. juramentum.

JURĂTÓR, -OÁRE, jurători, -oare, s. m. și f. (Înv și pop.) Persoană care jură în calitate de martor în fața unei instanțe judiciare. – Jura + suf. -ător.

JUR-FIX s. n. Zi de primire la unele familii (aristocrate); petrecere care avea loc într-o astfel de zi. – Din fr. jour fixe.