Toate definitiile
J s. m. invar. A treisprezecea literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (consoană fricativă prepalatală sonoră (4)). [Pr.: je].
JAB, jaburi, s. n. Lovitură repetată la box, plasată în regiunea nasului, prin care se urmărește agasarea și dezorientarea adversarului. [Pr.: geb]. – Din engl. jab.
JABIRÚ, jabiruri, s. n. Pasăre din regiunile calde, asemănătoare cu barza. – Din fr. jabiru.
JABÓU, jabouri, s. n. Accesoriu de îmbrăcăminte (astăzi femeiască), care constă dintr-unul sau mai multe volane de dantelă, de mătase etc. fixate la baza gâtului unei bluze, al unei rochii etc. și care se etalează pe piept ca o cravată. – Din fr. jabot.
JÁBRĂ, jabre, s. f. v. javră.
JAC1, jacuri, s. n. 1. Dispozitiv, folosit mai ales în telefonia manuală, care permite, prin introducerea unei fișe, stabilirea unei legături între două linii. 2. Dispozitiv de interconectare electrică a unor magnetofoane și casetofoane. [Scris și: jack. – Pr. și: geac] – Din fr., engl. jack.
JAC2, jacuri, s. n. v. jaf.
JACÁRD, jacarde, s. n. Dispozitiv special, montat la războaiele de țesut, care servește la obținerea unor țesături cu anumite desene complicate. ◊ Țesătură obținută cu ajutorul acestui dispozitiv. – Din fr. jacquard.
JACÁȘ, jacași, s. m. (Reg.) Om jefuitor, hrăpăreț. [Var.: jăcaș s. m.] – Jac2 + suf. -aș.
JÁCĂ, jăci, s. f. (Reg.) Sac, traistă, săculeț de pânză rară, în care se pune (la scurs) cașul, urda sau brânza de vacă. – Din magh. zsák.
JACHÉTĂ, jachete, s. f. Haină (tricotată) femeiască încheiată în față, care acoperă partea de sus a corpului și care se poartă peste bluză sau peste rochie. ◊ Haină bărbătească de ceremonii, croită pe talie, lungă până aproape de genunchi. – Din fr. jaquette.
JACHETÚȚĂ, jachetuțe, s. f. (Rar) Jachețică. – Jachetă + suf. -uță.
JACHEȚÍCĂ, jachețele, s. f. Diminutiv al lui jachetă; jachetuță. – Jachetă + suf. -ică.
JACK, jackuri, s. n. V. geac.
JACQUERÍE s. f. Răscoală țărănească antifeudală care a avut loc în provinciile din nordul și nord-vestul Franței la jumătatea sec. XIV. [Pr.: jacherie] – Cuv. fr.
JAD, jaduri, s. n. Piatră semiprețioasă compusă din silicat natural de aluminiu, calciu și magneziu, de culoare albă-verzuie până la verde închis, cu luciu sticlos, folosită la confecționarea unor obiecte de artă. ◊ Obiect de artă făcut din această piatră. – Din fr. jade.
JADEÍT, jadeite, s. n. Varietate de jad compusă din silicat natural de sodiu și aluminiu compact, verzui sau albicios, utilizată în arta decorativă. – Din fr. jadéite.
JAF, jafuri, s. n. 1. Furt săvârșit prin violență; jefuire, jecmăneală. ◊ Loc. vb. A face jaf = a jefui, a prăda. ◊ (Înv.; concr.) Lucruri jefuite, pradă. 2. (Fam.) Consum, cheltuială fără măsură, risipă; distrugere. ◊ Expr. Jaf în ciuperci! se spune pentru a arăta nepăsare față de o pagubă considerată neînsemnată. [Var.: (înv.) jac s. n.] – Din pol. žak.
JAGUÁR, jaguari, s. m. Animal carnivor feroce din familia felidelor, cu blana galbenă roșcată și cu pete negre circulare, care trăiește în America Centrală și în America de Sud (Felis onca). [Pr.: -gu-ar] – Din fr. jaguar.
JAINÍSM s. n. Religie și școală filozofică indiană, opusă brahmanismului și sistemului de castă al acestuia, întemeiată în sec. VI a. Cr. [Pr.: ja-i-] – Din fr. jaïnisme.
JAINÍST, -Ă, jainiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al jainismului. [Pr.: ja-i-] – Din fr. jaïniste.
JAIS s. n. Varietate de antracit, foarte dură, sticloasă, de culoare neagră, folosită la confecționarea unor mărgele. [Pr.: je] – Din fr. jais.
JALÁPĂ s. f. Rășină extrasă din rădăcina plantei Exogonium purga, utilizată sub formă de pulbere în farmacie pentru proprietățile ei purgative. – Din fr. jalap, sp. jalapa.
JÁLBĂ, jalbe, s. f. (Pop.) Plângere, reclamație, făcută în scris. ◊ Expr. (Fam.) A umbla (sau a merge, a veni etc.) cu jalba în proțap = a cere insistent (și ostentativ) un drept sau o favoare. [Pl. și: jălbi – Var.: jálobă s. f.] – Din sl. žalĩba. Cf. bg. žalba.
JÁLE1 s. f. 1. Tristețe, mâhnire, durere adâncă; jelanie (2). ◊ Loc. adj. De jale = trist, jalnic, de plâns; plin de dor. ◊ Loc. adv. Cu jale = cu amărăciune, dureros, jalnic. 2. (Înv.) Doliu. [Var.: (reg.) jéle s. f.] – Din sl. žalĩ.
JÁLE2 s. f. Nume dat mai multor plante din familia labiatelor (Salvia); spec. mic arbust cu tulpina semilemnoasă, aromată, cu frunze opuse, cu flori albastre, violete, galbene sau albe, cultivat ca plantă ornamentală și medicinală, salvie (Salvia officinalis). – Din magh. zsálya.
JÁLEȘ, jaleși, s. m. 1. Gen de plante erbacee din familia labiatelor, cu frunze mari, opuse, dințate și cu florile viu colorate (Salvia); plantă care face parte din acest gen. 2. Plantă erbacee meliferă din familia labiatelor, cu frunze ovale și cu flori purpurii dispuse în spice (Stachys germanica). – Jale2 + suf. -eș.
JÁLET, jalete, s. n. (Rar) Vaiet, bocet. – Jale1 + suf. -et.
JÁLNIC, -Ă, jalnici, -ce, adj. (Adesea adverbial) Foarte trist, dureros ◊ Care provoacă milă; nenorocit; vrednic de compătimit; lamentabil, deplorabil. – Jale1 + suf. -nic.
JÁLOBĂ s. f. v. jalbă.