N s.m. invar. A şaptesprezecea literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (consoană nazală (2) dentală). [Pr.: ne, en].

NA interj. 1. (Fam., cu valoare verbală) Poftim! ia! ţine! ♢ Expr. Na-ţi-o (bună) sau na-ţi-o frântă (că ţi-am dres-o) se spune pentru a arăta contrarietate, surpriză, decepţie, sau pentru a marca lipsa de acord cu cele spuse de cineva. ♦ Exclamaţie care însoţeşte gestul unei lovituri; p. ext. (în limbajul copiilor, de obicei repetat, cu valoare de substantiv) bătaie. 2. (Exprimă nerăbdare, nemulţumire, surprindere faţă de un lucru neplăcut) Iată! uite! ei! 3. Strigăt cu care se cheamă sau se gonesc unele animale domestice. 4. (Adesea repetat) Strigăt de voie bună folosit ca refren în unele jocuri şi cântece populare. – Cf. alb., bg., ngr., magh. n a.

NA interj. 1) fam. (se foloseşte pentru a arăta că o persoană dă ceva altei persoane) Poftim; ia; ţine. ♢ Na-ţi-o bună! se spune pentru a exprima mirare şi nemulţumire când se produce ceva neaşteptat şi, de obicei, neplăcut. Na-ţi-o bună, că ţi-am dres-o! se spune când cineva face fără să vrea ceva rău sau nu este de acord cu cele spuse de altcineva. 2) (se foloseşte pentru a exprima nemulţumire, surprindere, nerăbdare) Poftim; uite; iată. 3) (se foloseşte, de obicei repetat, pentru a chema unele animale să se apropie sau să stea pe loc). 4) (se foloseşte pentru a însoţi gestul unei lovituri date unei persoane sau unui animal). 5) (se foloseşte, de obicei repetat, ca strigăt de voie bună în unele cântece şi jocuri populare). /cf. alb., bulg., ung., ngr. na

NABÁB, nababi, s.m. 1. Titlu purtat de ofiţerii superiori ai sultanului sau de guvernatorii musulmani din Iran, Pakistan, India; persoană care avea acest titlu. 2. Epitet pentru o persoană foarte bogată. – Din fr. nabab.

NABÁB ~i m. 1) (în India şi în alte ţări orientale din evul mediu; folosit şi ca titlu pe lângă numele respectiv) Conducător al unei provincii sau înalt demnitar. 2) fig. Om foarte bogat. /<fr. nabab

NABEDÉRNIŢĂ, nabederniţe, s.f. Bucată de ţesătură brodată cu fir pe care este reprezentată scena Învierii, purtată la brâu de arhierei sau de unii preoţi la ceremonii. [Var.: nebedérnică s.f.] – Din sl. nabedrĩnica.

NACAFÁ, nacafale, s.f. (Înv. şi reg.) 1. Pretenţie; capriciu, toană. 2. Preocupare, pasiune. 3. Necaz, neajuns; belea, pacoste. [Pl. şi: năcăfale] – Din tc. nafaka.

NACEÁLNIC, nacealnici, s.m. (Înv.) Şef al unui serviciu sau al unei instituţii (civile, militare sau religioase); conducător; p. ext. comandant. – Din rus. nacealnik.

NACÉLĂ, nacele s.f. 1. Cabină (deschisă) atârnată de un balon pentru a transporta echipajul, lestul, instrumentele etc. ♦ Cabină metalică închisă în care se află echipajul şi motoarele unui dirijabil. 2. Vas de laborator de formă alungită, folosit pentru calcinări. – Din fr. nacelle.

NACÉL//Ă ~e f. 1) Cabină atârnată de un balon zburător sau de un dirijabil. 2) Vas mic, lunguieţ, confecţionat dintr-un material refractar, folosit în unele operaţii de laborator. /<fr. nacelle

NACRÍT s.n. Varietate de caolinit care se află în natură sub formă de cristale lamelare şi se întrebuinţează în industria ceramică. – Din fr. nacrite, germ. Nakrit.

NACRÍT n. Silicat de aluminiu din grupa caolinului, folosit în industria sticlei şi în ceramică. /<fr. nacrite, germ. Nakrit

NÁCRU s.n. (Livr.) Sidef. – Din fr. nacre.

NÁDĂ, nade, s.f. 1. Hrană naturală sau imitaţie de hrană care se pune într-o unealtă de pescuit sau într-o cursă pentru a ademeni şi a prinde peştii sau alte animale; momeală. ♦ Fig. Ispită, tentaţie; cursă. 2. Parte înnădită, adăugată la un obiect; înnăditură. [Pl. şi: (2) năzi] – Din bg. nada.

NÁD//Ă ~e f. 1) Hrană folosită pentru ademenirea şi prinderea peştelui sau a vânatului; momeală. 2) fig. Lucru care ademeneşte. ♢ A da de ~ a prinde gust pentru ceva; a se înnădi. 3) Parte înnădită, adăugată la un obiect. [G.-D. nadei; Pl. şi năzi] /<bulg. nada

NADICEÁNCĂ, nadicence, s.f. (Reg.) Trăsură mică şi uşoară, neacoperită; brişcă. [Var.: nadişáncă s.f.] – Din ucr. naĩtyčanka.

NADÍR s.n. (Astronom.) Punct de pe bolta cerească, opus zenitului, situat la intersecţia verticalei locului la care ne referim cu emisfera cerească inferioară. – Din fr. nadir.

NADÍR n. astr. (în opoziţie cu zenit) Punct imaginar pe bolta cerească, care coincide cu zenitul din emisfera opusă celei de unde priveşte observatorul. /<fr. nadir

NADIRÁL, -Ă, nadirali adj. (Rar) Care aparţine nadirului, privitor la nadir. – Din fr. nadiral.

NADIŞÁNCĂ s.f. v. nadiceancă.

NADOLEÁNCĂ, nadolence, adj. (Reg.; despre găini) Care aparţine unei rase originare din Anatolia. – Nadolean (reg. „din Anatolia“ < Anadol „Anatolia“ < tc.) + suf. -că.

NÁDPIS, nadpisuri, s.n. (Înv.) Rezoluţie, apostilă (pusă pe o cerere). [Var.: nátpis s.n.] – Din rus. nadpis.

NAFT s.n. (Reg.) Petrol brut; petrol lampant. – Din sl. nafta, ngr. náftha.

NAFTALÉN s.n. (Chim.) Naftalină. – Din fr. naphtalène.

NAFTALÍNĂ s.f. Substanţă cristalizată, lucioasă, albă, cu miros pătrunzător, extrasă din gudroanele de la distilarea uscată a cărbunilor de pământ şi folosită în industria chimică, ca insecticid, la conservarea blănurilor şi a materialelor textile etc. ♢ Expr. (Fam.) (Parc-ar fi) scos de la naftalină = a) se spune despre ceva învechit, demodat, desuet; b) se spune despre ceva revenit în atenţie după o lungă uitare. A pune (ceva) la naftalină = a nu te mai interesa ceva; a da uitării. – Din fr. naphtaline.

NAFTALÍNĂ f. Substanţă cristalizată, albă, cu miros pătrunzător, întrebuinţată ca mijloc de combatere a moliilor şi ca materie primă în industria coloranţilor. ♢ Bun de pus la ~ care nu mai este actual. A pune la ~ a da uitării. /<fr. naphtaline

NAFTENÁT, naftenaţi, s.m. Sare a acidului naftenic, folosită în industria săpunurilor. – Din fr. naphténate.

NAFTÉNĂ, naftene, s.f. (Chim.; înv.) Hidrocarbură ciclică saturată. – Din fr. naphtènes.

NAFTÉNIC, naftenici, adj. (În sintagma) Acid naftenic = acid organic cu miros pătrunzător, care se extrage din petrolul distilat. – Din fr. naphténique.

NAFTÓL, naftoli, s.m. Substanţă cristalizată, insolubilă în apă, cu miros caracteristic, extrasă din naftalină, întrebuinţată ca materie primă în industria coloranţilor şi farmaceutică. – Din fr. naphtol.