B s.m. invar. A patra literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (consoană oclusivă bilabială sonoră (4)). [Pr.: be].
BA adv. 1. (Exprimă opoziţia faţă de ideea din propoziţia negativă sau negativ-interogativă anterioară, de obicei cu reluarea verbului) N-am timp acum de tine! – Ba ai! Nu mi-ai văzut ochelarii? – Ba i-am văzut pe birou. ♢ (Întărind pe nu) Mă duc la meci. – Ba n-ai să te duci! ♢ (Întărind pe da prin care se răspunde la o propoziţie interogativ-negativă sau se rectifică ideea din propoziţia negativă anterioară) N-ai bani (?) – Ba da, am. Expr. A nu zice (sau spune) nici da, nici ba = a nu se pronunţa într-o problemă; a se abţine. ♢ (Reg.; în expr.) Ca mai ba sau nici (cam) mai ba! = nici vorbă! nici pomeneală! ♢ (Pop.) Nu. Fost-ai azi la sapă? – Ba! ♢ (Cu slăbirea ideii de opoziţie, în expr.) Ba bine că nu = evident că da, se-nţelege. Ba (nu) zău! = a) (ir.) haida de! să fim serioşi!; b) să fim drepţi! 2. (Urmat de şi sau chiar, încă) Mai mult, în plus, pe deasupra. Cine bea fără măsură îşi bea banii, mintea, ba şi sănătatea. 3. (În corelaţie cu el însuşi, având rol de conjuncţie disjunctivă) Sau... sau; când... când; acum... acum; aci... aci. – Din bg., scr., pol., ucr. ba.
BA3 adv. (accentuează sensul cuvintelor pe care le însoţeşte) Chiar. Nu-mi pare rău, ba îmi pare bine. /<bulg., sb. ba
BA2 adv. 1) Nicidecum; nu. Ai fost la şcoală? – Ba. 2): Ba bine că nu evident că da; se înţelege că da. /<bulg., sb. ba
BA1 conj. (folosit în cuplu corelativ, uneori urmat de că, exprimă un raport disjunctiv) Când...; sau...; ori...; aci. Ba una, ba alta. /<bulg., sb. ba
BABÁ, babale, s.f. Dispozitiv de 40-60 cm în formă de mosor, fixat pe puntea navelor sau pe cheiuri, de care se leagă parâmele navelor acostate. – Din tc. baba.
BABÁ ~le f. Piesă cilindrică, de metal sau de beton, fixată pe puntea unei corăbii sau pe chei de care se leagă parâmele la ancorare. ~ mică. /<turc. babá
BABÁC s.m. v. babacă.
BABÁCĂ, babaci, s.m. (Reg.) Tată. ♢ Expr. Trai, neneaco, cu banii babachii, se spune despre cineva care duce o viaţă fără griji cu banii tatălui său sau, p. ext., cu banii altuia. ♢ (Fam.; la pl.) Părinţi. [Var.: băbácă, babác s.m.] – Din ngr. babákas.
BABÁ//CĂ ~ci m. pop. 1) (folosit şi ca formulă de adresare a copilului către părintele său) Bărbat considerat în raport cu copiii săi; tată; taică. ♢ Trai neneacă cu banii ~căi se spune despre cineva care duce o viaţă fără de griji, trăind din banii tatei sau ai altcuiva. 2) la pl. fam. Tata şi mama. [Var. babac] /<ngr. babákas
BABALẤC, babalâci, s.m. 1. (Fam. şi depr.) Om bătrân şi neputincios; om îmbătrânit înainte de vreme. 2. Stâlp gros de lemn care străbate ca o axă verticală centrul morii de vânt pentru ca moara să poată fi învârtită în bătaia vântului. – Din tc. babalic.
BABALÂ//C ~ci m. depr. Persoană lipsită de vigoare fizică şi intelectuală (din cauza vârstei înaintate); bătrân neputincios şi urât; boşorog. /<turc. babalik
BABÁN, -Ă, babani, -e, adj. (Arg. şi fam.) Mare, de dimensiuni apreciabile, dolofan. A prins o ştiucă babană – Et. nec.
BABARÓS, babaroase, s.n. (Arg.) Zar. – Et. nec.
BABÁU s.m. invar. v. baubau.
BABÁUA s.f. invar. v. baubau.
BÁBĂ, babe, s.f. I. Femeie în vârstă înaintată; femeie trecută de tinereţe; băbătie, babetă1. ♦ Spec. Femeie bătrână care vindecă bolile prin mijloace empirice, prin vrăji, prin descântece etc. ♢ Zilele babei (sau babelor) sau babele = primele nouă sau douăsprezece zile ale lunii martie, în care vremea este adesea foarte schimbătoare. ♢ (Fam. şi glumeţ) Soţie ♢ (În sintagmele) (De-a) baba-oarba = joc de copii în care unul dintre ei, legat la ochi, încearcă să-i prindă pe ceilalţi. De-a baba-gaia = joc de copii în care unul dintre ei, care face pe cloşca, îşi apără „puii“ înşiraţi, în linie, în spatele lui, împotriva altuia care face pe „gaia“; de-a puia-gaia. II. 1. Bârnă de sprijinire a unui acoperiş sau a unui planşeu de lemn. 2. Parte a unei copci în formă de toartă (numită şi femeiuşcă) în care se prinde cealaltă parte a copcii, în formă de cârlig (numită şi moş). 3. (Iht.) Zglăvoacă. 4. (Reg.) Ciupercă roşie, comestibilă, care creşte pe crăci uscate şi putrede. – Din bg., scr., ucr. baba.
BÁB//Ă ~e f. 1) Femeie de o vârstă înaintată; femeie bătrână. ♢ Zilele ~ei (sau ~ele) primele două săptămâni din luna martie, care se caracterizează prin timp schimbător. (De-a) ~a-oarba joc de copii în care unul dintre ei, legat la ochi, trebuie să-i prindă pe ceilalţi jucători. (De-a) ~a-gaia joc de copii în care unul dintre ei o face pe cloşca care îşi apără puii, iar altul pe gaia, care vrea să-i fure. 2) înv. Femeie bătrână care pretinde că ar putea vindeca bolile cu ajutorul mijloacelor empirice (descântece, vrăji, buruieni). /<sl. baba
BABÉTĂ1, babete, s.f. (Fam.) Femeie bătrână, babă (I). – Babă + suf. -etă.
BABÉTĂ2 s.f. v. bavetă.
BABÉT//Ă ~e f. pop. rar Femeie bătrână; babă. /babă + suf. ~etă
BABÉTE, babeţi, s.m. (Iht.) Zglăvoacă (1) (Cottus gobio) - Et. nec.
BABEURRE subst. Aliment acrişor, preparat din lapte crud sau fiert, cu scoaterea (parţială) a smântânii şi folosit în alimentaţia sugarului. [Pr.: babör] – Cuv. fr.
BABILONIÁN, -Ă, babilonieni, -e, s.m. şi f., adj. 1. S.m. şi f. (La pl.) Populaţie semitică ce a trăit în Babilon, în mileniile 2-1 a.Cr.; (şi la sg.) persoană care a aparţinut acestei populaţii. 2. Adj. Babilonic. Cultura babiloniană. – Babilon (n.pr.) + suf. -ean.
BABILONI//ÁN1 ~ánă (~éni, ~éne) Care aparţinea Babilonului sau populaţiei lui; propriu Babilonului. /<fr. babylonien
BABILONI//ÁN2 ~ánă (~éni, ~éne) m. şi f. Persoană care făcea parte din populaţia de bază a statului Babilon sau era originară din Babilon. /<fr. babylonien
BABILÓNIC, -Ă, babilonici, -ce, adj. Care se referă la Babilon, din vremea Babilonului; babilonian. ♢ Robia babilonică = perioada exilului evreilor în Babilonia. – Din lat. babylonicus.
BABILONÍE, babilonii, s.f. 1. Vorbire sau scriere încâlcită, confuză. 2. Învălmăşeală mare, dezordine. [Var.: vaviloníe s.f.] – Babilon (n.pr.) + suf. -ie.
BABILÓNI//E ~i f. rar 1) Exprimare (orală sau scrisă) confuză şi încurcată. 2) Învălmăşeală mare; dezordine generală. [Art. babilonia; G.-D. babiloniei; Sil. -ni-e] /Din Babilon n. pr. + suf. ~ie
BÁBIŢĂ1, babiţe, s.f. 1. (Ornit.) Pelican. 2. Nume dat la două specii de ciuperci, în forma unei copite de cal, care cresc pe copaci şi din care se prepară iasca (Polyporus fomentarius, polyporus ignarius). – Din bg., scr. babica.
