Toate definitiile

LUMÂNÁRE, lumânări, s. f. 1. Obiect de luminat în formă de cilindru subțire, făcut din ceară sau din altă materie grasă solidificată, având la mijloc un fitil de material textil, care, aprins, arde cu flacără, producând lumină. ◊ Loc. adv. și adj. (Drept) ca lumânarea = foarte drept. La lumânare = la lumina lumânării. ◊ Expr. A căuta (pe cineva sau ceva) cu lumânarea = a căuta (pe cineva sau ceva) cu multă stăruință. A ține (cuiva) lumânarea = a veghea pe cineva în momentul morții (ținându-i lumânarea aprinsă). 2. (Înv.) Unitate de măsură convențională pentru intensitatea luminii, aproximativ egala cu o candelă. 3. Plantă erbacee cu flori gălbui, dispuse într-un spic lung (Verbascum phlomoides). – Lat. luminaria.

LUMÂNÁRE s. 1. (pop.) lumină, (reg.) vedere. (O ~ aprinsă.) 2. v. lumânărică.

LUMÂNÁRE s. v. brusture, lipan, prăjină.

STINGĂTOARE DE LUMÂNĂRI s. v. mucarniţă.

lumînáre (lumînắri), s. f. – 1. Lumină. – 2. Făclie, faclă. – Var. mr. luminare, megl. luminare, megl. luminari. Lat. lumĭnare (Pușcariu 992; Candrea-Dens., 1015; REW 5162); ar putea fi și un der. intern, din lumina. – Der. lumînărar, s. m. (fabricant de lumînări); lumînărărie, s. f. (magazin de lumînări); lumînărică, s. f. (lumînare; un joc de copii; plantă, Verbascum thapsus). Cf. lume, lumină.

lumînáre f., pl. ărĭ (lat. luminare, pl. -aria, fr. lumière, vsp. lumnera). Vălătuc de ceară, de seŭ, de stearină, de parafină ș. a. cu un fitil în mijloc, care, cînd îl aprinzĭ, arde și luminează. Pe la aprinsu lumînărilor, pe înserate, pe înoptate. Drept ca lumînarea, foarte drept, în pozițiune verticală. A ținea cuĭva lumînarea, a fi pe lîngă el cînd e aproape să moară (după obiceĭu de a aprinde mortuluĭ o lumînare). Prov. După sfînt, și lumînarea (saŭ tămîĭa), după persoană, așa și considerațiunea arătată eĭ. V. fachie, masala, lampă.

lumânáre s. f., g.-d. art. lumânắrii; pl. lumânắri