Definitii pentru: ţaica, ţaică, taica, taică

ŢÁICĂ s.f. (Reg.) Ţaţă. – Probabil contaminare între ţaţă şi [da]ică.

TÁICĂ s.m. (Pop.) 1. Tată. ♦ (La vocativ) Termen afectiv cu care se adresează cineva unui om mai în vârstă; termen afectiv cu care se adresează un părinte copilului său, un om mai în vârstă unuia mai tânăr etc. 2. (Determinat prin „părinte“ sau „popă“) Nume (de adresare) dat preotului. – Din tată (după maică). Cf. scr. t a j k o.

TÁICĂ m. invar. pop. 1) (şi cuvânt de adresare a copilului către tatăl său) Bărbat considerat în raport cu copiii săi; tată. ♢ A scăpa de dracul şi a da peste ~-său a ieşi dintr-o încurcătură şi a da peste alta (şi mai mare). A trimite de la dracu la ~-său a amăgi, a înşela pe cineva; a duce de nas pe cineva. 2) (cuvânt de adresare a celor tineri către un om mai în vârstă) Bărbat respectat şi apropiat cuiva; tată. [G.-D. taichii; Sil. tai-] /Din tată