Definitii pentru: tabără, tabăra, tăbăra

TÁBĂRĂ, tabere, s.f. 1. Loc (întărit) unde staţionează trupele un timp mai îndelungat în vederea efectuării de exerciţii practice pe teren cu efective de mari unităţi; tabie (2). ♦ Popas; etapă. 2. Aşezare vremelnică în corturi. ♦ Aşezare (în aer liber) pentru adăpostirea copiilor, a elevilor, a muncitorilor etc. aflaţi la odihnă sau a sportivilor în timpul antrenamentelor. ♦ (Sport) Cantonament. 3. Grup de care în mers sau în popas; convoi. 4. (Înv.) Oaste; p. ext. mulţime, gloată. 5. Grup de oameni opus altui grup; grupare, asociaţie care luptă pentru o anumită cauză. – Din sl. taborŭ.

TÁB//ĂRĂ¹ ~ere f. 1) Popas al unor grupe de oameni (turişti, sportivi); campament. ♢ A lăsa toate (sau totul) ~ a lăsa toate (sau totul) în dezordine. 2) Popas al unor trupe în marş; lagăr; campament; bivuac; cantonament. 3) Grup de care în mers sau în popas; convoi. [G.-D. taberei] /<sl. taboru

TÁB//ĂRĂ² ~ere f. 1) Grup de persoane, partide sau state, aflat în opoziţie cu alt grup. 2) pop. Grup mare de oameni. [G.-D. taberei] /<sl. taboru

TĂBĂRÎ, tábăr, vb. IV. Intranz. 1. A se repezi la cineva (cu violenţă, duşmănos), a da năvală asupra cuiva; a se năpusti. ♦ Fig. A se adresa cuiva în mod insistent; a apostrofa pe cineva brusc şi nepoliticos; a sări cu gura la cineva. ♦ (Rar) A se repezi, a veni în grabă. 2. (Înv.) A-şi aşeza tabăra; a poposi. – Din tabără.

A TĂBĂRÎ́ tábăr intranz. 1) A se arunca cu lăcomie sau cu violenţă; a se năpusti; a se repezi; a năpădi; a năvăli. ~ asupra mâncării. ♢ ~ cu gura a se adresa cuiva cu o avalanşă de mustrări şi de reproşuri. 2) înv. A se aşeza cu tabăra pentru popas; a-şi face tabără. ~ la marginea unui râu. /Din tabără