Definitii pentru: ordin

ÓRDIN, ordine, s. n. 1. Dispoziție obligatorie, scrisă sau orală, dată de o autoritate sau de o persoană oficială pentru a fi executată întocmai; poruncă. ◊ Expr. La ordinele cuiva = la dispoziția cuiva. Sub ordinele cuiva = sub comanda cuiva, sub conducerea cuiva. La ordin! = vă stau la dispoziție. ♦ (Concr.) Act care conține o dispoziție cu caracter obligatoriu. ◊ Ordin de zi = act prin care comandantul unei mari unități militare se adresează întregii unități în anumite ocazii. Ordin de chemare = dispoziție scrisă a unei autorități militare, prin care o persoană din cadrele de rezervă ale armatei este chemată la unitate. Ordin de serviciu = act prin care cineva primește o însărcinare oficială; delegație. Ordin de plată = dispoziție dată de către o bancă pentru a plăti o sumă de bani unei persoane fizice sau juridice. 2. Decorație superioară medaliei. 3. Categorie sistematică în zoologie și în botanică, superioară familiei și inferioară clasei. 4. Sistem arhitectonic ale cărui elemente sunt dispuse și proporționate după anumite reguli, pentru a forma un ansamblu armonios și regulat. 5. Comunitate monahală întâlnită în diverse religii, care susține o propagandă activă în favoarea religiei respective. ♦ Comunitate medievală de cavaleri-călugări care participau la acțiuni războinice. 6. Rang, categorie (după importanță). ◊ Expr. De ordin(ul)... = cu caracter (de)... De prim(ul) ordin = de prim(ul) rang. ♦ (Înv.) Ordine, categorie, domeniu. ♦ Regulă, ordine. – Din lat. ordo, -inis, fr. ordre.