Definitii pentru: mânie, manie

MANÍE, manii, s.f. 1. Boală mintală manifestată prin euforie, stare de excitaţie psihomotorie, logoree, halucinaţii, incoerenţă a gândirii etc.; p.ext. idee fixă care preocupă pe cineva. 2. (Cu sens atenuat) Preocupare exagerată pentru ceva; deprindere bizară. V. capriciu, toană. – Din ngr. manía, fr. manie.

MANÍ//E ~i f. 1) Stare patologică caracterizată prin diverse tulburări mintale (exaltare euforică, instabilitate, incoerenţă de idei şi de activitate motrice). 2) Tulburare a spiritului, manifestată prin prezenţa unei idei fixe. 3) Obişnuinţă exagerată şi obsedantă; purtare ciudată. /<ngr. mania, fr. manie

MÂNÍE, mânii, s.f. 1. Izbucnire de iritare violentă, dar trecătoare, împotriva cuiva sau a ceva; furie, supărare mare. ♢ Loc. adj. Iute (sau grabnic, rău) la mânie = care se înfurie uşor; irascibil. ♦ Necaz, ciudă. 2. (Pop.; adesea determinat prin „lui Dumnezeu“, „cerului“, „pământului“) Prăpăd, urgie, grozăvie, nenorocire, calamitate. – Lat. mania.

MÂNÍ//E ~i f. 1) Stare de iritare puternică, dar trecătoare, provocată de un fapt care contrariază; furie stăpânită. ♢ Iute (grabnic, rău) la ~ care se enervează foarte repede; irascibil; iritabil. Într-o ~ într-un moment de enervare, de iritare. 2) Atitudine rezervată şi ostilă faţă de cineva; supărare. 3): ~a lui Dumnezeu (Domnului, cerului) dezlănţuire a forţelor naturii; stihie; prăpăd. /<lat. manía