NÚTRI//A ~i f. 1) Mamifer rozător acvatic, cu blană lungă şi aspră, de culoare brună-ce-nuşie, preţioasă. 2) Blană a acestui mamifer. [Sil. -tri-a] /<fr. nutria, germ. Nutria

NUTRIÉT s.n. Denumire dată blăniţelor de miel special prelucrate, care imită blana de nutria. [Pr.: -tri-et] – Nutria + suf. -et.

NUTRIÉT n. Blăniţă de miel special prelucrată, care imită blana de nutria. [Sil. -tri-et] /nutria + suf. ~et

NUTRIMÉNT, nutrimente, s.n. (Rar) Hrană; alimentaţie; mijloace de trai, cele necesare traiului. – Din fr. nutriment, lat. nutrimentum.

NUTRIMÉNT ~e n. rar Ceea ce serveşte la alimentarea unui organism viu; hrană. ~ caloric. /<fr. nutriment, lat. nutrimentum

NUTRÍRE, nutriri, s.f. (Rar) Acţiunea de a (se) nutri şi rezultatul ei. – V. nutri.

NUTRÍT, -Ă, nutriţi, -te, adj. 1. Care a fost alimentat, hrănit. 2. Fig. (Despre sentimente, idei) Care a fost intreţinut, cultivat, purtat în suflet sau în minte. – V. nutri.

NUTRITÍV, -Ă, nutritivi, -e, adj. Care nutreşte; bogat în substanţe hrănitoare. ♦ Care aparţine nutriţiei, privitor la nutriţie, de nutriţie. Schimburi nutritive. – Din fr. nutritif, lat. nutritivus.

NUTRITÍV ~ă (~i, ~e) 1) Care serveşte pentru a nutri; care are proprietatea de a nutri; hrănitor. Substanţă ~ă. 2) Care ţine de nutriţie; propriu nutriţiei. /<fr. nutritif, lat. nutritivus

NUTRÍŢIE, nutriţii, s.f. Totalitatea proceselor fiziologice prin care organismele îşi procură hrana necesară creşterii şi dezvoltării, obţinerii energiei pentru desfăşurarea proceselor vitale, refacerii ţesuturilor etc.; p.ext. hrănire, alimentare; hrană. – Din fr. nutrition, lat. nutritio.

NUTRÍŢI//E ~i f. Ansamblul proceselor de asimilare a hranei necesare creşterii, dezvol-tării şi activităţii organismelor vii; alimentaţie. ~a plantelor. /<fr. nutrition, lat. nutritio, ~onis

NUTUÍ, nutuiesc, vb. IV. Tranz. A executa nuturi într-o piesă (de lemn). – Nut + suf. -ui.

A NUTU//Í ~iésc tranz. (piese) A înzestra cu nuturi. /nut + suf. ~ui

NUTUÍRE, nutuiri, s.f. Acţiunea de a nutui. [Pr.: -tu-i-]. – V. nutui.

NUVÉLĂ, nuvele, s.f. 1. Specie literară a genului epic, mai amplă şi mai complexă decât schiţa, mai scurtă şi mai simplă decât romanul, care înfăţişează un episod semnificativ din viaţa unuia sau mai multor personaje (prezentate în mediul lor social). 2. (Înv.) Noutate (3). [Var.: (rar) novélă s.f.] – Din fr. nouvelle, it. novella.

NUVÉL//Ă ~e f. Creaţie literară epică în proză, mai complexă şi mai amplă decât schiţa, mai simplă şi mai redusă ca proporţii decât romanul, în care este redat un eveniment caracteristic din viaţa unuia sau mai multor personaje. ~ umoristică. [G.-D. nuvelei] /<fr. nouvelle. it. novella

NUVELÉTĂ, nuvelete, s.f. (Rar.) Nuvelă (1) de proporţii mai reduse. [Var.: (rar) noveletă s.f.] – Din it. novelletta (după nuvelă).

NUVELÉT//Ă ~e f. rar 1) Nuvelă scurtă. 2) Lucrare muzicală care cuprinde mai multe teme scurte. /<it. novelletta

NUVELÍCĂ, nuvelici, s.f. (Rar; ir.) Diminutiv al lui nuvelă (1). – Nuvelă + suf. -ică.

NUVELÍST, -Ă, nuvelişti, -ste, s.m. şi f. Autor de nuvele (1). – Din fr. nouvelliste.

NUVELÍ//ST ~stă (~şti, ~ste) m. şi f. Autor de nuvele. /<fr. nouvelliste

NUVELÍSTIC, -Ă, nuvelistici, -ce, adj., s.f. 1. Adj. Care aparţine nuvelei (1), privitor la nuvelă; de nuvelă. 2. S.f. Totalitatea nuvelelor (1.) unui scriitor, ale unei epoci, ale unei literaturi etc. – Nuvelist + suf. -ic.

NUVELÍSTI//C ~că (~ci, ~ce) Care ţine de nuvelă; propriu nuvelei. /nuvelist + suf. ~ic

NUVELÍSTICĂ f. Ansamblul creaţiilor nu-velistice aparţinând unei epoci, unei literaturi sau unui scriitor. /nuvelist + suf. ~ic

NUVISTÓR, nuvistoare, s.n. Tub electronic miniatural construit din metal şi ceramică, folosit în domeniul frecvenţelor înalte. – Din fr., engl. nouvistor.