ZĂGÁZ, zăgazuri, s.n. 1. Stăvilar, baraj. ♢ Expr. A se rupe (sau a se deschide, a se descuia) zăgazurile cerului, se spune când sunt ploi mari, torenţiale. 2. Fig. Oprelişte, îngrădire, piedică, obstacol. 3. Lac sau iaz format de apa pe care barajul o împiedică să curgă; braţ derivat dintr-o apă curgătoare; scoc. 4. Întăritură de protecţie făcută în ţărmul unui râu pentru ca apa să nu facă stricăciuni; dig. – Cf. scr. z a g a t a, z a g a t i t i.
ZĂGÁZ ~uri n. 1) Construcţie făcută transversal pe cursul unei ape (pentru a opri, sau a regla nivelul ei); baraj; stăvilar. 2) Construcţie (de pământ, de piatră etc.) ridicată pe malurile unei ape (pentru a opri apa în caz de inundaţie); dig. 3) Factor care împiedică realizarea unei acţiuni; obstacol; piedică; oprelişte. /cf. sb. zagatiti
ZĂGĂZUÍ, zăgăzuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A stăvili; a îndigui, a bara. 2. Fig. A opri, a împiedica (o acţiune). – Zăgaz + suf. -ui.
A ZĂGĂZU//Í ~íesc tranz. 1) (torente de apă) A opri cu ajutorul unui zăgaz; a îndigui; a stăvili; a bara. 2) (activităţi, planuri, idei etc.) A împiedica să se manifeste sau să se realizeze; a stăvili; a frâna. /zăgaz + suf. ~ui
ZĂGĂZUÍRE, zăgăzuiri, s.f. Acţiunea de a zăgăzui şi rezultatul ei. – V. zăgăzui.
ZĂGĂZUÍT, -Ă, zăgăzuiţi, -te, adj. Barat, îndiguit, oprit pe loc, îngrădit. – V. zăgăzui.
ZĂGẤRNĂ, zăgârne, s.f. (Reg.) Săculeţ de pânză folosit la stână pentru a strecura brânza; sedilă. – Et. nec.
ZĂGNÉATĂ s.f. (Reg.) Foc de nuiele sau de surcele uscate, care arde cu flacără vie. ♢ Expr. A da zăgneată focului = a înteţi focul. – Din rus. zagneta, ucr. zahnit.
ZĂGRĂÍ, zăgrăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A vorbi mult, a trăncăni, a pălăvrăgi. – Ză- + grăi.
ZĂHĂÍ, zăhăiesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A supăra, a sâcâi, a necăji; a stingheri. 2. Refl. A se împrăştia; a se pierde, a se risipi. [Var.: zăhătuí vb. IV] – Din ucr. zahaity.
ZĂHĂÍ, zăhăiésc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 3. (Obiecte) A încurca printre altele, neştiind unde se află; a rătăci. (din ucr. zahaity)
A ZĂHĂ//Í ~iésc tranz. pop. 1) (persoane) A necăji întruna cu diferite pretenţii sau reproşuri; a bate la cap; a moronci; a zădărî; a hărţui. 2) (obiecte) A încurca printre altele, neştiind unde se află; a rătăci. /<ucr. zahaity
A SE ZĂHĂ//Í pers. 3 se ~iéşte intranz. pop. A se răspândi în diferite direcţii sau pe un spaţiu mai mare; a se împrăştia; a se risipi. /<ucr. zahaity
ZĂHĂIÁLĂ, zăhăieli, s.f. (Reg.) Faptul de a (se) zăhăi; nelinişte, tulburare, zbucium. [Pr.: -hă-ia-] – Zăhăi + suf. -eală.
ZĂHĂRÉL, (2) zăhărele, s.n. 1. Diminutiv al lui zahăr (1). ♢ Expr. A duce (pe cineva sau a se lăsa dus) cu zăhărelul = a înşela (sau a se lăsa înşelat), a ademeni (pe cineva sau a se lăsa ademenit) cu promisiuni, cu vorbe amăgitoare. 2. (Reg.; la pl.) Dulciuri, bomboane, zaharicale. – Zahăr + suf. -el.
ZĂHĂRÉL ~e n. (diminutiv de la zahăr): A duce (sau a lua) cu ~ul a înşela ademenind cu promisiuni. /zahăr + suf. ~el
ZĂHĂRÍ, zăhăresc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A presăra, a îndulci cu zahăr. – Din zahăr.
ZĂHĂRÍT, -Ă, zăhăriţi, -te, adj. (Pop.) 1. Îndulcit cu zahăr. 2. Zaharisit. 3. Glasat. [var.: zaharít, -ă adj.] – V. zăhări.
ZĂHĂTUÍ vb. IV. v. zăhăi.
ZĂITÍN, zăitinuri, s.n. (Reg.) Untdelemn; ulei. ♢ Expr. A fi zăitin pe apă = a fi nevinovat; a învinge, a birui. – Din scr. zejtin.
ZĂLÁR, (1) zălari, s.m. (2) zălare, s.n. 1. S.m. Meseriaş care face zale. 2. S.n. (Reg.) Cârlig de lemn de care se atârnă lanţul la vatră. – Za2 + suf. -ar.
ZĂLETÍ, zăletesc, vb. IV. Intranz. (Despre lichide) A ţâşni, a stropi; a curge din abundenţă. – Cf. bg. zaletja, scr. zaleti.
ZĂLEZEÁLĂ, zălezeli, s.f. (Reg.) Faptul de a zălezi. – Zălezi + suf. -eală.
ZĂLEZÍ, zălezesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A zăcea; a slăbi. – Cf. ucr. z a l e z a t y, rus. z a l e z a t '.
ZĂLEZÍT, -Ă, zăleziţi, -te, adj. (Reg.) Slab, fără vlagă; amărât. – V. zălezi.
ZĂLEZITÚRĂ, zălezituri, s.f. (Reg.) Slăbiciune, moleşeală. – Zălezi + suf. -tură.
ZĂLÍŞTE, zălişti, s.f. (Pop.) Direcţia, bătaia vântului. – Et. nec.
ZĂLOÁGĂ, zăloage, s.f. (Reg.) 1. Fâşie de hârtie, de pânză, de piele etc. care se introduce între paginile unei cărţi pentru a însemna locurile care prezintă interes; semn de carte. 2. Capitol dintr-o carte. – Din rus. zaloga.
ZĂLOÁ//GĂ ~ge n. înv. Indicator (de diferite forme), de obicei din hârtie, care se punea într-o carte (pentru a găsi uşor pagina unde s-a oprit cu cititul sau locurile ce prezintă interes); semn de carte. /<sl. zaloga
ZĂLÓG1 s.m. (Reg.) Arbust înalt până la cinci metri, cu lujeri cenuşii-verzui şi frunze lanceolate (Salix cinerea). – Et. nec.
