VORNICEÁSĂ, vornicese, s.f. 1. (Înv.) Soţia vornicului (1); vorniciţă (1). 2. Prietena cea mai apropiată a miresei, având diverse atribuţii cu ocazia ceremonialului nunţii; druşcă, vorniciţă (2). – Vornic + suf. -easă.

VORNIC//EÁSĂ ~ése f. înv. Soţie a vornicului. /vornic + suf. ~easă

VORNICÉL, vornicei, s.m. 1. Slujbaş subaltern al vornicului (1), însărcinat cu judecarea pricinilor mai mici de prin judeţe şi sate. 2. (Înv.) Vornic (2). 3. Flăcău însărcinat cu poftirea şi cinstirea oaspeţilor la nunţile ţărăneşti, cu conducerea alaiului nunţii, cu anunţarea darurilor şi cu rostirea oraţiei de nuntă; vornic (3). – Vornic + suf. -el.

VORNICÉ//L ~i m. 1) (în Moldova şi în Muntenia medivală; folosit şi ca titlu pe lângă numele respectiv) Boier de rang inferior vornicului, însărcinat cu treburi judecătoreşti în judeţe şi sate. 2) pop. Flăcău care pofteşte şi cinsteşte oaspeţii la nunţile ţărăneşti. /vornic + suf. ~el

VORNICÍ, vornicesc, vb. IV. 1. Intranz. (Înv.) A îndeplini funcţia de vornic (1). 2. Tranz. (Pop.) A anunţa la nuntă darurile primite de miri. – Din vornic.

A VORNIC//Í ~ésc intranz. înv. A fi vornic. /Din vornic

VORNICÍE s.f. (Înv.) 1. Demnitate, rang, funcţie de vornic (1). ♦ Localul în care vornicul îşi exercita funcţia. 2. Funcţia de primar la sat. ♦ Localul primăriei. – Vornic + suf. -ie.

VORNICÍ//E ~i f. înv. 1) Funcţie de vornic. 2) Durata acestei funcţii. 3) Sediu unde îşi exercita vornicul funcţia. /vornic + suf. ~ie

VORNICÍŢĂ, vorniciţe, s.f. 1. (Înv.) Vornicească (1). 2. Vorniceasă (2). – Vornic + suf. -iţă.

VOROÁVĂ, voroave s.f. (Înv. şi reg.) 1. Cuvânt, vorbă. 2. Discuţie, convorbire, conversaţie. 3. Cuvânt, discurs. – Din vorovi (derivat regresiv).

VOROVÍ, vorovesc, vb. IV. Intranz. şi tranz. (Înv. şi reg.) A vorbi. – Cf. ucr. h o v o r y t y.

VOROVÍRE, voroviri, s.f. (Înv. şi reg.) Acţiunea de a vorovi şi rezultatul ei. – V. vorovi.

VORTICÉLĂ, vorticele, s.f. (La pl.) Gen de infuzori ciliaţi vibratili care trăiesc în ape dulci sau sărate; (şi la sg.) infuzor din acest gen. – Din fr. vorticelle.

VOSCREÁSNĂ, voscresne, s.f. Cântare bisericească la utrenie, având ca temă Învierea lui Cristos. – Cf. rus. v o s k r e s e n i e.

VOST, VOÁSTĂ pron. pos., adj. pos. v. vostru.

VÓSTRU, VOÁSTRĂ, voştri, voastre, pron. pos., adj. pos. (De obicei precedat de art. „al“, „a“, „ai“, „ale“). I. Pron. pos. 1. (Înlocuieşte numele obiectului posedat de persoana căreia i se adresează cineva şi de un grup din care persoana respectivă face parte, precum şi numele acestora) Are o maşină ca a voastră. 2. (Pop.: mai ales la m. pl.; indică soţul, soţia, familia, rudele persoanei căreia i se adresează cineva şi ale persoanelor din acelaşi grup cu ea, înlocuind şi numele acestora) Când vin ai voştri acasă? 3. (Indică lucrurile personale, proprietatea, preocupările etc. persoanei căreia i se adresează cineva şi ale persoanelor din acelaşi grup cu ea, înlocuind şi numele acestora) Mă întorc la ale voastre. II. Adj. pos. 1. Care se află în posesiunea persoanei căreia i se adresează cineva şi a unui grup din care persoana respectivă face parte, care este legat printr-o relaţie de proprietate cu persoana căreia i se adresează cineva şi cu grupul din care aceasta face parte. Casa voastră. 2. Care este legat printr-o relaţie cu persoana căreia i se adresează cineva şi cu grupul din care aceasta face parte. Picioarele voastre. 3. Care este legat printr-o relaţie de dependenţă cu persoana căreia i se adresează cineva şi cu grupul din care aceasta face parte. Gazda voastră. Strămoşii voştri. 4. Care este spus, săvârşit de persoana căreia i se adresează cineva şi de grupul din care face parte. Acţiunea voastră. ♦ (Ca plural al modestiei) Cartea voastră. 5. (Cu valoare obiectivă) Vine în ajutorul vostru. 6. (Însoţeşte un termen reverenţios de adresare) Domnia-voastră. [Var.: (reg.) vost, voástă pron. pos., adj. pos.] – Lat. pop. voster (= vester), vostra.

VÓSTRU¹ voástră (vóştri, voástre) pron. pos. (precedat de art. al, a, ai, ale înlocuieşte numele obiectului posedat de persoana cărei i se adresează cineva şi de grupul din care face parte). ♢ Ai voştri cei apropiaţi vouă. /<lat. voster

VÓSTRU² voástră (vóştri, voástre) adj. pos. 1) Care aparţine celor căror li se adresează vorbitorul. Dicţionarul ~. 2) Care se află în anumite relaţii (de prietenie, de înrudire ş. a.) cu cei căror li se adresează vorbitorul. Părinţii voştri. 3) Care este realizat de cei cu care vorbeşte vorbitorul. Acţiunile voastre. /<lat. voster

VOT, voturi, s.n. 1. Exprimare a opiniei cetăţenilor unui stat în legătură cu alegerea reprezentanţilor lor în organele de conducere; opinie exprimată de membrii unei adunări constituite în legătură cu o candidatură, cu o propunere sau cu o hotărâre; adeziune dată în acest scop. ♢ Vot de încredere (sau de neîncredere) = vot prin care un parlament aprobă (sau respinge) politica guvernului ori un act al acestuia. Drept de vot = drept al alegătorilor de a-şi exprima voinţa pentru alegerea reprezentanţilor în organele reprezentative ale statului; sufragiu. 2. Mod de adoptare a hotărârilor de către organele de stat, obşteşti etc. 3. (În sintagma) Vot de blam = sancţiune prin care o colectivitate organizată îşi manifestă prin vot dezaprobarea faţă de o acţiune, de o atitudine etc. a unui membru al ei. – Din fr. vote.

VOT ~uri n. Opinie exprimată de cetăţeni în legătură cu promovarea unei candidaturi, cu adoptarea unei propuneri sau a unei hotărâri. Drept de ~. ♢ ~ de blam dezaprobare pu-blică manifestată de membrii unei colectivităţi faţă de un conducător sau de un împuternicit al ei. ~ deliberativ vot cu rezultat hotărâtor. /<lat. votum, it. voto, fr. vote

VOTÁ, votez, vb. I. Intranz. A-şi exprima prin vot (1) părerea asupra unei candidaturi, a unei hotărâri, a unei propuneri etc. ♦ Tranz. A alege pe cineva prin vot, a da cuiva votul. – Din fr. voter.

A VOT//Á ~éz 1. intranz. A-şi exprima opinia prin vot; a-şi da votul. 2. tranz. (can-didaturi) A desemna prin vot; a alege. /<fr. voter

VOTÁNT, -Ă, votanţi, -te, adj., s.m. şi f. (Persoană) care votează. – Din fr. votant.

VOTÁN//T ~tă (~ţi, ~te) 1) Persoană care are drept de vot. 2) Persoană care participă la vot. /<fr. votant

VOTÁRE, votări, s.f. Acţiunea de a vota şi rezultatul ei; votaţie. – V. vota.

VOTÁŢIE, votaţii, s.f. (Înv.) Votare. – Din fr. votation.

VÓTCĂ, votci, s.f. Rachiu foarte tare, făcut din alcool de cereale şi din apă cu duritate scăzută. [Var.: vódcă, vútcă s.f.] – Din rus. vodka.

VÓT//CĂ ~ci f. Băutură alcoolică tare, obţinută prin fermentarea fructelor sau a cerealelor. [G.-D. votcii] /<rus. vodka

VOTÍV, -Ă, votivi, -e, adj. (Despre inscripţii) Care exprimă o făgăduinţă solemnă (faţă de divinitate); hărăzit, închinat divinităţii. ♢ Tablou votiv = fragment dintr-o pictură murală (bisericească) înfăţişând pe ctitori, de obicei cu miniatura bisericii în mâini. – Din fr. votif, lat. votivus.

VOTRÍ, votresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A peţi. – Din votru.