ZĂBL//ẮU ~áie n. Pânză groasă de câlţi sau de păr de capră, din care se confecţionează diferite obiecte casnice (lăicere, ţoluri, cergi etc.). /Orig. nec.

ZĂBOVÍ, zăbovesc, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. A lucra prea încet, a nu se grăbi; a întârzia. 2. Intranz. A sta prea mult timp într-un loc; a întârzia. ♦ Tranz. A face pe cineva să întârzie, reţinându-l, oprindu-l, silindu-l să aştepte. 3. Ref. (Înv.) A se ocupa, a-şi pierde vremea (cu cineva). [Var.: zăbăví vb. IV] – Din sl. zabaviti.

A ZĂBOV//Í ~ésc 1. intranz. pop. 1) A lucra cu zabavă; a munci prea încet. 2) A rămâne mai mult decât trebuie; a fi în zăbavă; a se reţine; a întârzia. ~ cu răspunsul. 2. tranz. (persoane) A face să se reţină mai mult decât trebuie. /<sl. zabaviti

A SE ZĂBOV//Í mă ~ésc intranz. înv. A-şi petrece timpul de muncă sau de odihnă; a avea o ocupaţie drept distracţie. /<sl. zabaviti

ZĂBOVÍRE, zăboviri, s.f. (Pop.) Faptul de a zăbovi. – V. zăbovi.

ZĂBOVÍT, -Ă, zăboviţi, -te, adj. (Înv.) Întârziat; amânat. – V. zăbovi.

ZĂBOVITÓR, -OÁRE, zăbovitori, -oare, adj. (Înv.) Zăbavnic. – Zăbovi + suf. -tor.

ZĂBOVIT//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) înv. Care manifestă zăbavă; care zăboveşte; tără-gănător; zăbavnic. /a zăbovi + suf. ~tor

ZĂBRÁNIC, zăbranice, s.n. Ţesătură fină de mătase, de borangic sau de lână (de culoare neagră); văl făcut dintr-o asemenea ţesătură ♦ Spec. Văl de doliu; pânză care se pune la casa unui mort sau la uşa bisericii când mortul este depus acolo. – Din bg. zabradnik.

ZĂBRÁNI//C ~ce n. 1) Ţesătură fină de mătase, de borangic sau de lână, de culoare neagră. 2) Văl dintr-o astfel de ţesătură, care se poartă de către femei pe cap sau se atârnă la casă în semn de doliu; văl de doliu. /<bulg. zabradnik

ZĂBREÁ, zăbrele, s.f. 1. Gratie. 2. Fiecare dintre barele de fier sau de lemn ale unui gard sau ale unui grilaj. 3. Fiecare dintre barele unei grinzi formate dintr-o reţea de bare îmbinate la capete. [Var.: zebreá s.f.] – Din sl. zabralo.

ZĂBR//EÁ ~éle f. 1) mai ales la pl. (la uşi sau ferestre) Vergea (de fier) care se fixează în toc (sau într-o ramă), formând împreună un baraj protector. 2) Vergea de fier sau de lemn din care se fac garduri sau grilaje. 3) Fiecare dintre barele care, prinse împreună în formă de reţea, se fixează la o grindă. [Art. zebreaua] /<sl. zabralo

ZĂBRELÍ, zăbrelesc, vb. IV. Tranz. A pune zăbrele (la o fereastră, la o uşă etc.). – Din zăbrea.

A ZĂBREL//Í ~ésc tranz. (ferestre, uşi) A prevedea cu zăbrele. /Din zăbrea

ZĂBRELÍT, -Ă, zăbreliţi, -te, adj. (Despre fereastre, uşi etc.) Cu zăbrele, care are zăbrele. – V. zăbreli.

ZĂBÚN, zăbune, s.n. 1. Haină bărbătească purtată de ţărani, făcută din lână sau din bumbac, de obicei lungă, cu sau fără mâneci, împodobită cu cusături. 2. Anteriu lung şi larg purtat de preoţi şi de călugări. 3. (Înv.) Haină lungă, fără mâneci, confecţionată din stofă scumpă, pe care o purtau boierii. [Var.: zobón s.n.] – Din bg. zabun.

ZĂBÚN ~e n. 1) înv. Haină (lungă) vătuită pe care o purtau ţăranii. 2) Haină lungă şi largă purtată de preoţi şi de călugări. 3) înv. Haină lungă, fără mâneci, confecţionată din stofă scumpă, pe care o purtau boierii. /<bulg. zabun

ZĂBUNÁR, zăbunari, s.m. Persoană care face sau vinde zăbune. Zăbun + suf. -ar.

ZĂBUNÁR ~i m. înv. 1) Meşter care confecţiona zăbune. 2) Negustor de zabune. /zăbun + suf. ~ar

ZĂBUNÁŞ, zăbunaşe, s.n. Diminutiv al lui zăbun; zăbunel. [Var.: zobonáş s.n.] – Zăbun + suf. -aş.

ZĂBUNÉL, zăbunele, s.n. Zăbunaş. – Zăbun + suf. -el.

ZĂCÁRE, zăcări, s.f. (Reg.) Boală grea şi îndelungată, zăcere. ♢ Expr. A cădea în (sau la) zăcare = a se îmbolnăvi greu. – Zăcea + suf. -are.

ZĂCÁRE f. pop. Boală grea şi de lungă durată. /a zăcea + suf. ~are

ZĂCÁŞ, -Ă, zăcaşi, -e, adj. (Reg.) 1. Care zace bolnav în pat; fără putere; p. ext. leneş, trândav. 2. Fig. Rău, răutăcios, invidios; răzbunător. – Zăcea + suf. -aş.

ZĂCĂMẤNT, zăcăminte, s.n. Acumulare naturală de substanţe minerale utile, cu forme şi dimensiuni variate. – Din zăcea (după fr. gisement).

ZĂCĂM//ÂNT ~ínte n. 1) Strat de substanţe minerale utile, aflate în scoarţa pământului. 2) Loc în pământ unde se găsesc astfel de straturi. /v. a zăcea

ZĂCĂRÍ, zăcăresc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A lâncezi, a lenevi. – Din zăcare.

ZĂCĂŞEÁLĂ, zăcaşeli, s.f. (Reg.) 1. Răutate, ură, invidie, dorinţă de răzbunare, zăcăşie. 2. Lâncezeală, boală; inerţie, nepăsare. – Zăcaş + suf. -eală.

ZĂCĂŞÍE s.f. (Reg.) Zăcăşeală (1). – Zăcaş + suf. -ie.

ZĂCĂT//OÁRE ~óri f. 1) Recipient în care se păstrează vinul sau rachiul şi care se umple mereu din alte butoaie. 2) Vas mare de lemn căptuşit cu tablă subţire folosit la tăbăcirea pieilor. 3) Loc umbrit şi răcoros unde se odihnesc vitele vara (la amiază); stanişte /a zăcea + suf. ~toare